Decizia ÎCCJ nr. 27/2022 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept care se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: 81. Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. ... 82. Din cuprinsul prevederilor legale enunțate se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ: – existența unei cauze aflate în curs de judecată; ... – instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; ... – cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... – soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; ... – chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; ... – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare; ... – problema pusă în discuție trebuie să fie una veritabilă, norma legală fiind susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite. ... ... 83. Prima și a treia condiție sunt îndeplinite, nefiind necesară o discuție suplimentară, iar cu privire la cea de-a doua, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că instanța de trimitere judecă în ultimă instanță. ... 84. Astfel, față de data cererii de chemare în judecată în cauza aflată pe rolul instanței de trimitere, situată în timp anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative (Legea nr. 310/2018), nu sunt aplicabile dispozițiile art. 483 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin actul normativ evocat, și nici prevederile art. 94 pct. 1 lit. j^3) din Codul de procedură civilă, care au fost introduse prin Legea nr. 310/2018. ... 85. Regimul procedural al cauzei aflate pe rolul instanței de trimitere este însă guvernat de dispozițiile art. 1 din titlul XIII al Legii nr. 247/2005, intitulat „Accelerarea judecăților în materia restituirii proprietăților funciare“, potrivit cărora: „În scopul accelerării judecării plângerilor, contestațiilor și a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, numite în continuare procese funciare, procedura în fața instanțelor judecătorești se va efectua conform prevederilor acestui titlu, care se vor completa cu cele ale Codului de procedură civilă.“, precum și ale art. 5 alin. (1) teza întâi din același titlu: „(1) Hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului. (...)“ ... 86. Ipoteza reglementată de art. 1 și 5 din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 se supune prevederilor art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: „(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este «definitivă», de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este «supusă recursului» sau că «poate fi atacată cu recurs» ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.“ ... 87. În consecință, având în vedere că norma de punere în aplicare a noii legi de procedură asimilează ipoteza din art. 5 al titlului XIII din Legea nr. 247/2005 cu situația în care hotărârea este supusă numai apelului, rezultă că împotriva acestor hotărâri nu este deschisă calea de atac a recursului, fiind incident și art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018. ... 88. Cu privire la cerința ca soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, se constată că în cauză prima instanță a respins acțiunea reclamantului, care solicita ca judecătoria să soluționeze pe fond cererea sa de restituire formulată în temeiul Legii nr. 18/1991, constatând că acesta nu este îndreptățit la ceruta reparație, cu argumentul absenței dovezilor cu privire la existența în patrimoniul autorului reclamantului a dreptului de proprietate asupra imobilelor a căror restituire s-a solicitat. ... 89. Tribunalul a fost învestit exclusiv cu apelul reclamantului, care a argumentat în sens contrar celor cuprinse în considerentele sentinței apelate. Nu rezultă din lucrările dosarului că instanța de apel a invocat din oficiu explicit, în acord cu art. 479 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, motivul de apel de ordine publică al inadmisibilității acțiunii, iar, în lipsa unei atari măsuri a instanței de apel, aceasta este învestită numai cu criticile formulate de reclamant referitoare la temeinicia acțiunii sale, în acord cu dispozițiile art. 477 alin. (1) din Codul de procedură civilă. ... 90. Cu toate acestea, se poate considera că invocarea din oficiu a inadmisibilității acțiunii este cuprinsă în mod implicit în demersul tribunalului de a pune în discuție sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu prezenta solicitare, întrebarea cuprinzând tocmai problema existenței unui fine de neprimire care se opune sesizării instanței cu acțiunea de față. ... 91. Or, în cauză, reclamantul nu a primit o soluție la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pe care a formulat-o prima dată autoarea sa la data de 20 martie 1991 și care a fost apoi reiterată de el însuși ulterior decesului autoarei, la data de 20 august 1991, astfel încât el s-a adresat instanței pentru rezolvarea pe fond a pretenției adresate autorității competente, ce nu i-a răspuns în timpul scurs din anul 1991 până în prezent. ... 92. Prin urmare, teza avută în vedere de instanța de apel atunci când a invocat din oficiu necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție este incidentă în cauza de față, unde procedura administrativă reglementată de Legea nr. 18/1991 și care poate face obiectul contestării în condițiile art. 51-53 din lege nu a fost finalizată de entitatea învestită cu cererea reclamantului. ... 93. Față de aceste împrejurări și având în vedere prevederile art. 476 alin. (1) și ale art. 479 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, se apreciază că de lămurirea problemei de drept ce face obiectul sesizării, ce privește admisibilitatea unei acțiuni întocmai cum este cea formulată în cauză de reclamant, depinde soluționarea pe fond a cauzei la instanța de apel, această cerință fiind îndeplinită în speță. ... 94. În urma verificărilor realizate a rezultat că interpretarea dispozițiilor art. 51-53 din Legea nr. 18/1991 nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... 95. În privința cerinței ca problema de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă, aceasta nu este însă îndeplinită. ... 96. De asemenea, se constată că dispozițiile legale a căror interpretare se solicită nu ridică vreo dificultate de interpretare, astfel încât nici cerința existenței unei chestiuni de drept veritabile nu este îndeplinită. ... 97. Din argumente care țin de specificul cauzei de față, aceste două condiții vor fi tratate împreună, în cele ce succedă. ... 98. Pe de-o parte, cu privire la identificarea unei chestiuni de drept reale, veritabile, de un anumit grad de dificultate, în jurisprudența dezvoltată în legătură cu această condiție de admisibilitate, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod constant că, în declanșarea procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (exempli gratia, deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018). ... 99. Pe de altă parte, analiza conținutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile reprezintă o condiție distinctă de aceea a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenței unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare cu privire la acea problemă de drept. ... 100. În absența unei definiții legale a noțiunii de „noutate“, verificarea acestei condiții ține de exercitarea dreptului de apreciere al completului învestit cu soluționarea sesizării, astfel cum instanța supremă a hotărât în mod constant în jurisprudența sa (exempli gratia, deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015). ... 101. Așa cum Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis în jurisprudența sa anterioară (exempli gratia, deciziile menționate în paragraful anterior, precum și Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017, etc.), cerința noutății este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial. ... 102. Totodată, cerința noutății ar putea fi reținută ca îndeplinită și în cazul în care s-ar impune anumite clarificări, întrun context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, ale unei norme legale mai vechi (ipoteza așa-zisei reevaluări a interpretării normei). ... 103. În egală măsură, s-a decis că noutatea se poate raporta și la o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare (a se vedea, exempli gratia, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014). ... 104. În ipoteza de față, de vreme ce actul normativ în discuție, Legea nr. 18/1991, a stat la baza inițierii de proceduri jurisdicționale încă de la momentul intrării sale în vigoare, acum mai mult de treizeci de ani, problema existenței dreptului de acces la instanță al titularului cererii în ipoteza în care comisiile de fond funciar nu i-au soluționat solicitarea s-a ridicat în mod frecvent în jurisprudența instanțelor naționale. ... 105. De-a lungul celor treizeci de ani de aplicare a Legii nr. 18/1991 problema a fost soluționată atât în sensul aprecierii inadmisibilității de a se solicita instanței în mod direct reconstituirea dreptului de proprietate, cât și în sensul considerării ca admisibile a unei atari acțiuni, în prezența pasivității prelungite și nejustificate a autorității ținute la rezolvarea pe cale administrativă a solicitării de reconstituire a dreptului de proprietate. ... 106. Odată cu evoluția jurisprudenței naționale în sensul recunoașterii exprese a drepturilor fundamentale la un proces echitabil (cu componenta sa - dreptul de acces la instanță) și, respectiv, la protecția dreptului de proprietate - din perspectiva prevederilor convenției (ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 privind ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție, cu modificările ulterioare), s-a cristalizat în practica instanțelor naționale teza admisibilității acțiunii în discuție. ... 107. Astfel, în coordonatele pasivității prelungite a autorității publice chemate a aplica legea specială de reparație (incidente și în speță), instanțele au arătat că nu se poate cere celui care se pretinde îndreptățit la reparație să aștepte finalizarea unei proceduri administrative - moment ce nu poate fi identificat sau estimat pe baza unor criterii obiective și previzibile - pentru ași valorifica judiciar dreptul la reparație pretins; de asemenea, s-a statuat că, deși, într-adevăr, persoana are posibilitatea de a cere instanței obligarea autorității la îndeplinirea obligațiilor date prin lege în sarcina sa, accesul său la instanță nu este limitat la o atare solicitare - care, prin definiție, este aptă a pune la dispoziția părții un titlu executoriu instituind obligația autorității pârâte de a emite un răspuns, deci va trebui să fie urmată, în cazul unei neexecutări de bunăvoie, de o procedură de executare silită a obligației de a face a autorității publice, obligație denumită în doctrină intuitu personae. ... 108. În acest context, instanțele au reținut în argumentare (așa cum rezultă cu claritate și din punctele de vedere și jurisprudența comunicate de instanțele naționale în vederea soluționării prezentei sesizări) și considerentele relevante ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în cuprinsul unei decizii pronunțate în recurs în interesul legii, respectiv Decizia nr. XX din 19 martie 2007; de altfel, în argumentarea punctului de vedere exprimat de judecătorii Tribunalului București s-a arătat că, după pronunțarea Deciziei nr. XX din 19 martie 2007, orientările divergente ale jurisprudenței în materia aplicării legii fondului funciar s-au unificat, conform dezlegărilor cuprinse în această decizie. ... 109. Anterior pronunțării acesteia, prin Decizia nr. IX din 20 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 28 iulie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că instanța căreia îi revine competența de a soluționa cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică respectivă. ... 110. În considerentele acestei decizii s-a arătat: „Dar, în condițiile în care Legea nr. 10/2001 nu face nicio precizare cu privire la ipoteza în care persoana juridică deținătoare a imobilului nu emite decizia ori dispoziția prevăzută de textul de lege menționat [art. 25 alin. (1) , în forma în vigoare la acel moment], în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente, respectiv tribunalului, pe motiv că plângerea ar fi prematur introdusă sau inadmisibilă. În această privință, absența răspunderii persoanei juridice deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a imobilului, care trebuie cenzurat de tribunal tot în condițiile procedurii speciale. Sub acest aspect, trebuie avut în vedere că, pentru cazul când restituirea în natură nu este posibilă, s-a reglementat, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, că «Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare». De aceea, rațiuni de simetrie impun ca și în cazul refuzului persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziție motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, să poată fi formulată cerere, împotriva acestui refuz, tot la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică notificată. Inconsecvența legiuitorului și necorelarea dispozițiilor legale din actul normativ în discuție nu pot împiedica persoana îndreptățită să își valorifice drepturile și nici nu o pot pune întro situație de inferioritate față de persoanele cărora li se transmite răspunsul în termenul prevăzut de lege. A considera că o astfel de cerere este prematură sau inadmisibilă și a o respinge, ca atare, ar însemna să se nesocotească, printr-un formalism excesiv, caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001 și să fie împiedicate persoanele îndreptățite să își redobândească imobilele ce li s-au preluat abuziv.“ ... 111. Raționamentul dezvoltat în considerentele ce precedă a fost completat prin dezlegările cuprinse în Decizia nr. XX din 19 martie 2007, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. ... 112. Considerentele acestei decizii arată că: „Or, din moment ce s-a reglementat că deciziile, respectiv dispozițiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor, pot fi atacate la instanțele judecătorești, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) și în art. 14 din Legea nr. 10/2001 se fac referiri la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanța, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă decizie/dispoziție de restituire în natură. Dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i s-a acordat prin lege, instanța judecătorească, cenzurând decizia/dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerințelor legii, o va anula, dispunând ea însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil. O astfel de soluție se impune și pentru că, în îndeplinirea atribuției de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de acordare a măsurii reparatorii prin restituirea în natură a imobilului, judecătorul are a chibzui și asupra eficienței soluției pe care o adoptă, în timp ce retrimiterea cauzei la unitatea deținătoare a imobilului ar putea conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire. Ca urmare, în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului. De altfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, precum și respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte. În același timp, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură. Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2) , că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.“ ... 113. Desigur, aceste decizii obligatorii pentru instanțele de judecată se referă la procedurile administrative și jurisdicționale reglementate de Legea nr. 10/2001, ele nefiind aplicabile în mod direct în cauzele izvorâte din aplicarea prevederilor Legii nr. 18/1991. ... 114. Cu toate acestea, se poate observa că ipotezele de lucru sunt similare, deoarece ambele acte normative sunt legi speciale de reparație pentru bunurile imobile preluate de autorități în perioada regimului comunist, ambele legi conțin mecanisme de aplicare ce presupun îndeplinirea de către entitățile desemnate prin reglementare a unor atribuții ce includ emiterea răspunsului dat cererii de reparație formulate de cel ce se consideră îndreptățit, iar din ambele legi lipsește mecanismul concret de sancționare a pasivității autorității ținute a emite un răspuns în termenul edictat. ... 115. De aceea, instanțele judecătorești au considerat, pe bună dreptate, că argumentele instanței supreme din Decizia nr. XX din 19 martie 2007 se aplică, mutatis mutandis, și ipotezei în care comisiile de aplicare a legii fondului funciar omit a emite răspunsul cuvenit cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate, iar titularul cererii se adresează instanței, nefiind ținut a cere numai obligarea comisiilor la soluționarea cererii, ci putând solicita soluționarea pe fond a cererii de reparație. ... 116. Aceste evoluții jurisprudențiale au avut loc pe parcursul întregii perioade de aplicare a Legii nr. 18/1991 în procedurile judiciare, dar cu precădere după publicarea Deciziei nr. XX din 19 martie 2007, rezultând, atât din hotărârile recente comunicate Înaltei Curți de Casație și Justiție cu ocazia soluționării sesizării de față, cât și din opiniile exprimate cu ocazia consultării judecătorilor instanțelor naționale, că și în prezent orientarea majoritară a jurisprudenței este în sensul aplicării raționamentului cuprins în Decizia nr. XX din 19 martie 2007, chiar dacă unele hotărâri transmise nu o menționează expres. ... 117. În tot cazul, chiar lăsând deoparte acest aspect (abordarea majoritară a chestiunii în discuție în mod similar cu cele statuate cu caracter obligatoriu în privința aplicării Legii nr. 10/2001), rezultă din cele ce precedă că problema de drept ce face obiectul sesizării nu este nouă, ea fiind ridicată frecvent în fața instanțelor în perioada de aplicare a Legii nr. 18/1991. ... 118. Or, cum s-a subliniat mai sus, verificarea condiției privind caracterul de noutate al chestiunii de drept ce face obiectul sesizării presupune fie că dispoziția legală a cărei interpretare se cere este recentă (sau relativ recentă) - ceea ce nu este cazul în ipoteza de față, fie că, deși este o reglementare veche, nu a fost aplicată în litigiile desfășurate până în prezent - și această ipoteză fiind exclusă de examenul jurisprudențial, fie că a intervenit o modificare legislativă sau un alt element care să influențeze modul de interpretare a dispoziției legale anterioare. ... 119. Cu privire la această ultimă teză, rezultă din formularea sesizării și din argumentarea punctului de vedere exprimat de instanța de trimitere că aceasta s-a raportat în propria evaluare a chestiunii de drept în discuție la considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 44 din 31 ianuarie 2017 și nr. 139 din 27 martie 2018. ... 120. Pentru înțelegerea contextului pronunțării acestor decizii este necesar a menționa că la data de 20 mai 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. ... 121. Acest act normativ a fost adoptat cu scopul declarat (indicat astfel în expunerea de motive) de a urgenta și finaliza procesul de restituire, în natură sau prin echivalent, a bunurilor imobile preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, atât în ceea ce privește terenurile, cât și construcțiile, precum și pentru a pune în aplicare măsurile impuse statului român prin Hotărârea-pilot a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate la data de 12 octombrie 2010 în cauzele Atanasiu și alții împotriva României și, respectiv, Solon împotriva României. ... 122. Art. 11 din Legea nr. 165/2013 prevedea, la data adoptării actului normativ: (1) Comisiile locale și județene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2016. (2) În situația neîndeplinirii obligațiilor în termenul prevăzut la alin. (1) , persoana care se consideră îndreptățită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile. Hotărârea pronunțată de instanța judecătorească este supusă numai apelului. Plângerea este scutită de taxa judiciară de timbru. (3) În termen de 30 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1) , comisiile locale de fond funciar sunt obligate să predea Agenției Domeniilor Statului suprafețele preluate și neutilizate în cadrul procesului de restituire. (4) În situația în care plângerea formulată potrivit alin. (2) are ca obiect un teren predat Agenției Domeniilor Statului conform alin. (3) , această instituție are calitatea de intervenient forțat în cauză. ... 123. Termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) citat a fost ulterior prelungit succesiv de legiuitorul secundar până la data de 1 ianuarie 2018. ... 124. Prin Decizia nr. 44 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 28 martie 2017, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 7 alin. (1) și ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituționale. ... 125. În esență, în considerentele acestei decizii s-a arătat că: 33. (...) termenul acordat entităților administrative pentru a soluționa cererile de reconstituire a dreptului de proprietate a fost succesiv prorogat, până la 1 ianuarie 2018. Sub acest aspect, Curtea constată, aplicând testul de proporționalitate, că dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu întrunesc cerința previzibilității legii, componentă a constituționalității normei sub aspectul calității sale. Astfel, persoanele interesate nu pot avea o previziune exactă a epuizării duratei termenului în care sunt obligate să aștepte soluționarea pe cale administrativă a cererilor lor, fiind împiedicate a se adresa în mod eficient instanței judecătorești pentru apărarea dreptului lor de proprietate. Guvernul a intervenit intempestiv, prima dată la 30 decembrie 2015 (prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 31 decembrie 2015), apoi la 15 decembrie 2016 (prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.030 din 21 decembrie 2016), chiar la finele termenului în vigoare, prelungindu-l pentru încă un an. (...) ... 38. Termenul prorogat, în prezent, până la 1 ianuarie 2018 este unul prohibitiv, împiedicând în substanța sa exercitarea dreptului de acces efectiv la instanță și afectând, astfel, posibilitatea realizării dreptul de proprietate pretins. (...) Cât privește rezonabilitatea termenului, Curtea subliniază că aceasta nu mai poate fi susținută în condițiile prorogării succesive, pentru a doua oară, prin intervenții legislative intempestive ale Guvernului, a termenului care, în redactarea originară a Legii nr. 165/2013, era fixat pentru 1 ianuarie 2016. (...) ... ... 126. Examinând considerentele acestei decizii, nu se identifică nicio statuare care să constituie un argument relevant sau pertinent în ceea ce privește inadmisibilitatea unei acțiuni prin care titularul cererii de reconstituire care nu a primit un răspuns la cererea sa se adresează instanței pentru soluționarea pe fond a pretenției sale. ... 127. Dimpotrivă, economia argumentării instanței de contencios constituțional în cuprinsul Deciziei nr. 44 din 31 ianuarie 2017 relevă că edictarea și apoi prelungirea repetată a termenului în care comisiile de fond funciar erau ținute a da un răspuns tuturor cererilor nesoluționate la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 au fost apte (și au avut în practică acest efect) a paraliza orice demers judiciar al titularilor acestor cereri anterior împlinirii termenului menționat de art. 11 alin. (1) din legea anterior menționată; acțiunile astfel formulate au fost respinse ca premature sau ca inadmisibile, iar prelungirea succesivă a termenului în discuție a determinat instanța de contencios constituțional să considere că dispoziția astfel modificată instituie o sarcină disproporționată și excesivă pentru persoanele îndreptățite. ... 128. În consecință, declararea neconstituționalității art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 prin decizia evocată a avut doar efectul de a înlătura un eventual fine de neprimire al unor atari acțiuni rezultat din împrejurarea neîmplinirii termenului cuprins în norma declarată neconstituțională până la data sesizării instanței. ... 129. De asemenea, este relevant paragraful 36 din Decizia nr. 44 din 31 ianuarie 2017, în care Curtea Constituțională arată că „(...) nu există nicio sancțiune reglementată în plan normativ pentru nerespectarea termenelor administrative, ceea ce este de natură a afecta eficiența mecanismului de soluționare administrativă a cererilor, reglementat de Legea nr. 165/2013. Astfel, persoanele interesate se află în imposibilitatea de a reclama pasivitatea, lipsa de diligență a entității statale sau, până la urmă, lipsa unui răspuns cu privire la cererea lor“. ... 130. La data de 27 martie 2018 a fost pronunțată Decizia nr. 139, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 23 iulie 2018, prin care Curtea Constituțională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 165/2013, invocată în mai multe cauze conexate. ... 131. Cu privire la alineatul (1) al textului, Curtea Constituțională a reținut că, prin constatarea anterioară a neconstituționalității acestui text (Decizia nr. 44 din 31 ianuarie 2017, anterior evocată), excepția ce privește aceeași normă a devenit inadmisibilă. ... 132. Cu privire la celelalte alineate ale art. 11 [ce instituiau procedura prin care persoana interesată se putea adresa instanței în cazul depășirii termenului edictat prin alin. (1) ] s-a reținut că acestea au fost abrogate prin Legea nr. 111/2017, împrejurare în care este justificată, inclusiv prin prisma caracterului acestor dispoziții de norme procedurale, respingerea excepției de neconstituționalitate ca devenită inadmisibilă. ... 133. În considerentele Deciziei nr. 139 din 27 martie 2018, apreciate relevante de instanța de trimitere, s-a arătat: 29. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acestea prevăd că, în situația neîndeplinirii de către comisiile locale și județene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București a obligației de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate în termenul a cărui prorogare succesivă a sancționat-o Curtea Constituțională prin decizia citată, persoana care se consideră îndreptățită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile. Așadar, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 consacră dreptul persoanelor care au formulat cereri de restituire în temeiul Legii nr. 18/1991 de a se adresa instanței în cazul neîndeplinirii de către autoritatea administrativă a obligațiilor în termenul prevăzut la alin. (1) al art. 11 din aceeași lege. Or, efectul Deciziei Curții Constituționale nr. 44 din 31 decembrie 2016, prin care a fost constatată neconstituționalitatea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 referitoare la termenul de îndeplinire a acestei obligații, se răsfrânge și asupra dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, astfel că, de la publicarea acesteia, persoanele interesate se puteau adresa fără constrângerea unui termen instanței judecătorești pentru obligarea comisiilor de fond funciar la ducerea la îndeplinire a atribuțiilor referitoare la soluționarea cererilor de restituire, efectuarea punerilor în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate. ... 30. Așa cum s-a arătat mai sus, ulterior, art. 11 din Legea nr. 165/2013 a fost abrogat în întregime prin Legea nr. 111/2017. Curtea apreciază că aceasta nu înseamnă însă că persoanele interesate nu mai dispun de un mecanism procedural care să le permită accesul la o instanță împotriva neîndeplinirii obligației stabilite în sarcina entității învestite. În prezent, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, persoanele interesate se pot adresa instanței de contencios administrativ competente pentru a solicita obligarea comisiilor locale și județene de fond funciar sau, după caz, a Comisiei de Fond Funciar a Municipiului București, în condițiile art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, la soluționarea cererilor de restituire, efectuarea punerilor în posesie și, respectiv, eliberarea titlurilor de proprietate, în termenul prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/2004 (...). ... ... 134. Pe de o parte, se apreciază că aceste considerente, incluse într-o decizie prin care excepțiile de neconstituționalitate soluționate au fost respinse ca devenite inadmisibile, fără analizarea conformității lor cu Legea fundamentală, nu au caracter decizoriu, deoarece nu susțin și nu fundamentează soluția din dispozitivul deciziei, astfel încât ele nu sunt apte a cuprinde dezlegări obligatorii în privința interpretării unor dispoziții legale - care, de altfel, nu au făcut obiectul analizei în decizia în discuție. ... 135. Pe de altă parte, chiar lăsând deoparte argumentul de mai sus, considerentele cuprinse în paragraful 30 al Deciziei nr. 139 din 27 martie 2018 nu justifică prin ele însele reconsiderarea interpretării date în jurisprudență referitor la admisibilitatea acțiunii prin care se solicită soluționarea pe fond a cererilor formulate conform Legii nr. 18/1991 și reconstituirea, astfel, a dreptului de proprietate, în absența finalizării procedurii administrative date în atribuțiile comisiilor de fond funciar. ... 136. Astfel, argumentul în sensul posibilității celui interesat de a cere instanței obligarea autorității la îndeplinirea obligațiilor legale și la emiterea unui răspuns - prin recursul la dispozițiile de drept comun ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 - nu atinge chestiunea soluționării pe fond a cererii de către instanța de judecată și nici nu o exclude. ... 137. Nicio parte a argumentării acestei decizii nu aduce în discuție o modalitate de interpretare nouă a reglementării cuprinse în art. 51-53 din Legea nr. 18/1991; dimpotrivă, reținând abrogarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 165/2013, Curtea Constituțională observă - incidental - că reglementarea abrogată nu a lăsat titularii cererilor fără mijloace de a se adresa instanței, deoarece, uzând de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ei pot obține întocmai rezultatul pe care îl preconiza procedura reglementată de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, acum abrogat – obligarea autorității publice la îndeplinirea atribuțiilor sale. ... 138. Prin urmare, paragraful 30 al Deciziei nr. 139 din 27 martie 2018 nu face decât să sublinieze împrejurarea că prevederile anterior cuprinse în legea specială își găseau un corespondent similar și în dreptul comun, art. 8 din Legea nr. 554/2004, astfel încât abrogarea art. 11 nu a dus la o restrângere a dreptului de acces la instanță - componentă a dreptului fundamental la un proces echitabil - ce trebuie să fie recunoscut titularilor cererilor de reconstituire nesoluționate încă. ... 139. De aceea, considerentele nedecizorii cuprinse în Decizia nr. 139 din 27 martie 2018 a Curții Constituționale nu cuprind o interpretare diferită dată vechilor dispoziții legale ce fac obiectul sesizării pendinte - art. 51-53 din Legea nr. 18/1991 - și nici nu argumentează într-un sens care să permită reconsiderarea modului consolidat în care aceste prevederi au fost interpretate de instanțe. ... 140. Concluzia acestor argumente este că nu există niciun argument legal sau jurisprudențial care să aducă un element nou în discuție și, în consecință, chestiunea de drept ce face obiectul sesizării nu este nouă. ... 141. Suplimentar și relevant, analizând cerința existenței unei probleme de drept veritabile, se constată că, în cauză, dezlegarea problemei aduse în discuție prin sesizare nu prezintă nici măcar o dificultate rezonabilă, stadiul actual general al jurisprudenței naționale în materia recunoașterii dreptului de acces la instanță permițând identificarea cu ușurință a argumentelor care susțin admisibilitatea acțiunii cu care instanța de trimitere este învestită. ... 142. Astfel, cum s-a arătat deja, toate argumentele expuse în considerentele Deciziei XX din 19 martie 2007 sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în ipoteza de față: – întârzierea considerabilă sau chiar excesivă a comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar în soluționarea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate reprezintă o justificare pentru recunoașterea dreptului titularilor acestor cereri de a se adresa instanței de judecată pentru soluționarea pe fond a pretenției lor; ... – inexistența unui mecanism în legea specială de constrângere a autorității la emiterea unui răspuns - în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 un asemenea mecanism a fost instituit ulterior Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 prin art. 33 și 35 din Legea nr. 165/2013, dar în domeniul de aplicare al Legii nr. 18/1991 el lipsește, în condițiile în care art. 11 din Legea nr. 165/2013 nu mai produce efecte, cum s-a arătat în cele ce precedă; ... – limitarea accesului la instanță exclusiv pentru a cere obligarea comisiilor la emiterea unui răspuns poate constitui un remediu insuficient din perspectiva duratei și eficienței unei atari proceduri judiciare, de vreme ce, pe de o parte, obligarea autorității la emiterea unui răspuns va fi urmată de emiterea de către comisiile de fond funciar a unor acte care pot face la rândul lor obiectul contestării în fața instanței (conform art. 51-53 din Legea nr. 18/1991); pe de altă parte, fiind vorba despre obligații care pot fi aduse la îndeplinire numai de către debitorul lor, așanumite obligații intuitu personae, dacă nu sunt executate de bunăvoie, legea oferă creditorului numai pârghii de constrângere pecuniară (cuprinse în procedura reglementată de art. 906 din Codul de procedură civilă) și nu există garanția finalizării demersului cu o soluționare efectivă, în fond, a cererii; ... – plenitudinea de jurisdicție a instanței care cenzurează actele emise de entitățile obligate la soluționarea cererilor de reparație (nelimitată de vreo dispoziție legală) justifică recunoașterea dreptului titularilor cererilor de reconstituire de a cere soluționarea lor pe fond. ... ... ...