Decizia CCR nr. 123/2013Paragraful 54

Instanţa de arbitraj comercial care a sesizat Curtea Constituţională în cauză este Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ din Paris. Autoarea excepţiei şi Arbitrul unic consideră că aceasta este "o instanţă de arbitraj comercial" potrivit legilor României. Pârâta consideră că, fiind vorba despre o instanţă arbitrală străină, aceasta nu constituie "o instanţă de arbitraj comercial" în sensul legilor României, apreciind că, potrivit rolului său legal, Curtea Constituţională a României poate acţiona exclusiv în cadrul intern, posibilitatea de a sesiza Curtea cu excepţii de neconstituţionalitate fiind conferită doar instanţelor naţionale. Pârâta mai arată şi că sentinţa arbitrală este o hotărâre străină, pronunţată pe teritoriul Franţei, invocând sub acest aspect dispoziţiile art. 1.518 şi 1.519 din Codul de procedură civilă francez, potrivit cărora singura cale de atac împotriva sentinţelor arbitrale pronunţate în Franţa este acţiunea în anulare, care este de competenţa Curţii de Apel din circumscripţia locului pronunţării sentinţei. Determinând că sentinţa arbitrală este una franceză, rezultă, în opinia pârâtei, că examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză, Curtea Constituţională ar interfera cu administrarea justiţiei pe teritoriul Franţei.