Decizia CCR nr. 123/2013Paragraful 55

Cu privire la aceste susţineri, Curtea constată, mai întâi, că interpretarea logică a dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie şi ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, texte care reglementează atribuţia Curţii Constituţionale a României de soluţionare a "excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial", conduce la concluzia că legiuitorul nu a realizat nicio distincţie între instanţele de arbitraj comercial în raport de locul în care funcţionează acestea. Potrivit principiului "unde legea nu distinge nici interpretul nu o poate face" (ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus) ar rezultă că o astfel de distincţie nu este permisă şi, prin urmare, sesizarea Curţii Constituţionale a României este legală, chiar dacă s-a făcut de o instanţă de arbitraj comercial din Franţa. Acest argument este susţinut de interpretările sistematică şi teleologică a prevederilor legale incidente în cauză.