Decizia ÎCCJ nr. 4/2022 (RIL)Punctul III

III. Practica judiciară neunitară invocată de autorul sesizării 12. Autorul sesizării a arătat că problemele de drept divergente se află într-o strânsă interdependență și se circumscriu interpretării și aplicării unitare a art. 430 alin. (2) și art. 481 din Codul de procedură civilă, în sensul statuării asupra cazurilor în care legea permite agravarea situației părții în propria cale de atac, asupra semnificației noțiunii de „agravare“ și asupra unei potențiale derogări de la întinderea efectelor autorității de lucru judecat, respectiv a unei posibile neconcordanțe între dispozitivul hotărârii și considerentele decisive și decizorii ale acesteia. ... 13. Cu privire la prima problemă de drept, titularul sesizării a menționat că s-au conturat două orientări jurisprudențiale. ... 14. Într-o primă orientare jurisprudențială s-a apreciat că autoritatea de lucru judecat nu permite, în nicio situație, existența unor neconcordanțe între dispozitivul și considerentele hotărârii. ... 15. În fundamentarea acestei orientări s-a argumentat că art. 430 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. ... 16. S-a subliniat că această orientare are caracter implicit, fiind dedusă în mod indirect din maniera în care instanțele au abordat problema de drept a concordanței între dispozitiv și considerente în cadrul amplului proces de pronunțare și de motivare a soluției. ... 17. În acest sens s-a avut în vedere ipoteza cea mai frecventă în care acțiunea reclamantului a fost respinsă, ca neîntemeiată, în urma cercetării fondului pretențiilor deduse judecății, iar în calea de atac exercitată de acesta, intimatul (în absența unui apel/recurs incident) sau instanța, din oficiu, a invocat pentru prima dată o excepție absolută. ... 18. Astfel, instanțele care și-au însușit opinia concordanței depline între considerente și dispozitiv au procedat într-o dublă manieră: fie au reformat în întregime hotărârea pe excepție (caz în care au admis calea de atac și au respins acțiunea reclamantului în temeiul excepției invocate în cauză, cu considerente concordante noului dispozitiv), fie au respins calea de atac, ca nefondată, caz în care nu au analizat motivele de apel/recurs și nici excepția absolută cu justificarea că, în caz contrar, s-ar agrava situația apelantului/recurentului în propria cale de atac. ... 19. Această manieră de instrumentare a cauzelor de către instanțele de control judiciar (tribunale și curți de apel), la nivelul ultimului grad de jurisdicție, exclude ab initio neconcordanța între dispozitivul și considerentele hotărârii. Neconcordanța respectivă s-a ivit în practica judiciară în urma respingerii căii de atac și menținerii implicite a dispozitivului de respingere a acțiunii pe fond, concomitent cu înlocuirea considerentelor inițiale cu unele care vizează temeinicia excepției absolute, operațiune cunoscută sub denumirea de „substituirea motivării hotărârii pe excepție“. ... 20. În sensul acestei orientări jurisprudențiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătorești definitive, pronunțate de Tribunalul Bacău și curțile de apel Alba Iulia, Bacău, București, Cluj, Oradea, Pitești și Suceava. La modul general, în hotărârile judecătorești evocate în susținerea acestei orientări, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată, iar soluția primei instanțe a fost schimbată/anulată/casată în apelul sau recursul reclamantului, cu consecința respingerii acțiunii prin reținerea excepției inadmisibilității/prescripției/prematurității sau lipsei calității procesuale. ... 21. În cea de-a doua orientare jurisprudențială s-a apreciat că principiul neagravării situației părții în propria cale de atac poate fi de natură a permite și chiar a genera o anumită neconcordanță între considerentele și dispozitivul hotărârii. ... 22. În fundamentarea acestei orientări s-a argumentat că ipoteza de la care se pornește este aceea în care acțiunea reclamantului a fost respinsă sau admisă în parte, iar în calea de atac exercitată de acesta, intimatul (în absența unui apel/recurs incident) ori instanța, din oficiu, a invocat pentru prima dată o excepție absolută. ... 23. Astfel, s-a apreciat că sunt imperative analizarea și reținerea excepției absolute (când aceasta este fondată) în considerentele deciziei instanței de control judiciar, care va proceda la respingerea ca nefondată a căii de atac, prin dispozitiv. În concret, se va menține soluția primei instanțe, de respingere sau admitere în parte a acțiunii, concomitent cu substituirea considerentelor sentinței atacate cu cele care relevă caracterul de fond al excepției absolute. ... 24. Autorul sesizării a menționat că nici această orientare jurisprudențială nu este exprimată în mod expres în conținutul hotărârilor judecătorești anexate sesizării, însă este subsumată, într-o manieră declarată, principiului neînrăutățirii situației părții în propria cale de atac, consacrat de art. 481 din Codul de procedură civilă. ... 25. Analiza raționamentului logico-juridic efectuat de instanțele în discuție denotă că acestea au adoptat soluția respectivă, deoarece este mai favorabilă părții care a exercitat calea de atac. Astfel, de vreme ce reclamantul a obținut o soluție de respingere a acțiunii, ca neîntemeiată, menținerea acestei soluții, cu substituirea motivării pe excepția absolută incidentă în cauză, echivalează cu neagravarea situației părții în propria cale de atac. ... 26. În sensul acestei orientări jurisprudențiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătorești definitive, pronunțate de tribunalele Arad, Timiș și curțile de apel Oradea, Suceava și Târgu Mureș. La modul general, în hotărârile judecătorești evocate în susținerea acestei orientări, acțiunea reclamantului a fost respinsă, ca neîntemeiată, iar soluția primei instanțe a fost menținută în calea de atac prin respingerea apelului/recursului, ca nefondat, cu substituirea motivării pe excepția inadmisibilității/ prescripției/lipsei de interes sau lipsei calității procesuale. ... 27. Cu privire la a doua problemă de drept, titularul sesizării a menționat că s-au conturat două orientări jurisprudențiale. ... 28. Într-o primă orientare jurisprudențială s-a apreciat că sintagma „cazurile anume prevăzute de lege“ din cuprinsul art. 481 din Codul de procedură civilă, în care s-ar putea agrava situația părții în propria cale de atac, prin derogare de la principiul non reformatio in pejus, trebuie interpretată restrictiv. ... 29. În fundamentarea acestei orientări s-a argumentat că norma legală evocată anterior are caracter de excepție, fiind derogatorie de la principiul non reformatio in pejus, astfel încât este de strictă interpretare și aplicare. În acest sens, s-a invocat, ca argument de text, utilizarea de către legiuitor a expresiilor „în afară de cazul în care“ și „în cazurile anume prevăzute de lege“. Or, Codul de procedură civilă prevede în mod expres un singur caz în care s-ar putea agrava situația părții în propria cale de atac, respectiv acela în care instanța de control judiciar reține incidența excepției autorității de lucru judecat. ... 30. Această interpretare conturează și, totodată, consolidează prevalența principiului non reformatio in pejus în orice împrejurare, întrucât, în caz contrar, s-ar pune în discuție însuși fundamentul procesului civil, și anume principiul disponibilității, ceea ce ar genera o permanentă și acută insecuritate juridică. ... 31. S-a mai arătat că această orientare jurisprudențială nu a fost exprimată textual în considerentele hotărârilor judecătorești anexate sesizării, însă rezultă din maniera de instrumentare a cauzelor și din soluțiile pronunțate în căile de atac, aspecte care denotă o neacceptare a agravării situației părții în propria cale de atac în nicio altă împrejurare decât aceea a incidenței excepției autorității de lucru judecat. ... 32. De altfel, în chiar cuprinsul unor hotărâri anexate sesizării se menționează că, prin substituirea motivării pe excepție concomitent cu respingerea căii de atac, nu se agravează situația apelantului/recurentului. Or, aceste mențiuni relevă că instanțele nu au acceptat o agravare a situației părții în propria cale de atac ca urmare a reținerii unei alte excepții absolute decât aceea a autorității de lucru judecat. ... 33. De asemenea, în spiritul aceluiași deziderat, unele instanțe au considerat că neagravarea situației părții în propria cale de atac prin reținerea unei excepții absolute este justificată, de vreme ce acțiunea aceleiași părți fusese respinsă ca neîntemeiată. ... 34. În sensul acestei orientări jurisprudențiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătorești definitive, pronunțate de Tribunalul Timiș și curțile de apel Alba Iulia, Bacău, Cluj și Suceava. ... 35. În cea de-a doua orientare jurisprudențială s-a apreciat că sintagma „cazurile anume prevăzute de lege“ din cuprinsul art. 481 din Codul de procedură civilă, în care s-ar putea agrava situația părții în propria cale de atac, prin derogare de la principiul non reformatio in pejus, trebuie interpretată extensiv. ... 36. În fundamentarea acestei orientări s-a argumentat că sintagma anterior menționată subsumează și ipoteza în care ar fi incidente unele excepții absolute (de fond sau de procedură) a căror „valoare“ în cadrul procesului este recunoscută de legiuitor prin conferirea posibilității de a fi invocate pentru prima dată în calea de atac, chiar și din oficiu de către instanța de control judiciar (spre exemplu, excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești, excepția de neconstituționalitate, excepția de nelegalitate, excepția inadmisibilității etc.). ... 37. În susținerea acestei orientări s-a invocat, ca argument de text, utilizarea de către legiuitor a pluralului „cazurile“ în cuprinsul art. 481 din Codul de procedură civilă. Or, prevederea izolată în cvasitotalitatea actelor normative incidente în materie nonpenală din conținutul art. 432 din Codul de procedură civilă, referitoare exclusiv la excepția autorității de lucru judecat, și interpretarea restrictivă și excesiv de formalistă a normei de la art. 481 din același cod ar conduce la golirea de conținut a acesteia din urmă. ... 38. De asemenea, s-a apreciat că, așa cum partea poate renunța la beneficiul neagravării situației sale în propria cale de atac, și judecătorul ar putea deroga de la acest principiu, care are caracter relativ, în cazul în care ar fi incidentă o excepție absolută. ... 39. Astfel, s-a subliniat că principiul non reformatio in pejus nu prevalează în ipoteza încălcării normelor de drept procesual imperative, nefiind o excepție și nici un mijloc artificial de a înfrânge principiul legalității. ... 40. S-a mai arătat că această opinie jurisprudențială nu a fost exprimată textual în considerentele hotărârilor anexate sesizării, însă transpare în mod implicit din maniera de instrumentare a cauzelor și din soluțiile pronunțate în căile de atac, ca urmare a reținerii unor excepții absolute, majoritatea fiind invocate din oficiu. Or, aceste aspecte denotă acceptarea agravării situației părții în propria cale de atac, față de natura și efectele excepțiilor incidente în cauză. ... 41. În sensul acestei orientări jurisprudențiale au fost anexate sesizării hotărâri judecătorești definitive, pronunțate de tribunalele Arad, Bacău și curțile de apel București, Oradea și Târgu Mureș. ... ...