Decizia ÎCCJ nr. 4/2022 (HP)Punctul VI.2

VI.2. Universitatea „Titu Maiorescu“, Facultatea de Drept, prin directorul Departamentului de Drept public, lector universitar doctor Bogdan Vîrjan, a opinat în sensul că, în situația în care infracțiunea de furt este comisă de o persoană ce poartă o mască, într-un spațiu unde purtarea măștii este obligatorie, se va reține varianta calificată a infracțiunii de furt prevăzută de dispozițiile art. 228 alin. (1) -art. 229 alin. (1) lit. c) din Codul penal. S-a arătat că, în dezlegarea problemei de drept, trebuie analizat cu prioritate dacă o persoană care poartă mască de protecție în contextul regulilor de prevenție sanitară poate fi considerată „persoană mascată“, în sensul art. 229 alin. (1) lit. c) din Codul penal. S-a notat că doctrina de specialitate a statuat asupra sintagmei „persoană mascată“ ca fiind o persoană care poartă total sau parțial o mască, dacă în acest fel reușește să se ascundă privirilor și să nu fie recunoscută, iar mascarea are în vedere orice situație în care este ascunsă înfățișarea fizică a persoanei (Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială, Editura C.H. Beck, 2019, p. 220; Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, Mihai Adrian Hotca, Ioan Chiș, Mirela Gorunescu, Costică Păun, Maxim Dobrinoiu, Norel Neagu, Mircea Constantin Sinescu, Noul Cod penal comentat, vol. II, Partea specială, Editura Universul Juridic, 2012, p. 229; Valerian Cioclei, Drept penal. Partea specială I, Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului, Editura C.H. Beck, 2018, p. 258; Costică Bulai, Avram Filipaș, Constantin Mitrache, Instituții de drept penal, Editura Trei, 2006, p. 367). Prin urmare, considerând că, pentru a putea spune că o persoană este mascată, în sensul art. 229 alin. (1) lit. c) din Codul penal, trebuie ca masca de protecție să îi acopere în așa fel fața, încât identificarea sa să fie dificilă, s-a apreciat că o persoană care poartă corect masca de protecție, astfel încât să i se acopere atât nasul, cât și gura, este o persoană mascată, în sensul legii penale. S-a menționat faptul că opiniile doctrinare au exprimat, referitor la rațiunea instituirii elementului circumstanțial de agravare, teza potrivit căreia persoana mascată caută să se ascundă privirilor, să nu fie recunoscută sau identificată de victime sau de alte persoane și că, recurgând la mascare, făptuitorul se dovedește a fi mai periculos, deoarece el chibzuiește mai mult cu privire la modul de exteriorizare a rezoluției infracționale și își ia măsuri pentru a nu putea fi identificat, iar prin folosirea unor astfel de mijloace, contribuie la intimidarea și înfricoșarea persoanelor vătămate (Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială, Editura C.H. Beck, 2019, p. 220; Octavian Loghin, Tudorel Toader, Drept penal român. Partea specială, Casa de editură și presă Șansa, ediția a III-a, p. 241; Vasile Dobrinoiu, Norel Neagu, Drept penal. Partea specială. Teorie și practică judiciară, Editura Wolters Kluwer, 2008, p. 278). S-a arătat că, deși s-ar putea susține că în statuarea asupra rațiunii agravantei ar fi necesar să se dovedească faptul că masca a fost pusă cu scopul de a ascunde identitatea, trebuie observat că din norma de incriminare nu rezultă un astfel de scop, astfel că a stabili necesitatea existenței acestei condiții ar însemna a adăuga o cerință pe care legiuitorul nu a prevăzut-o. Ca atare, s-a subliniat că legiuitorul nu face nicio distincție în funcție de intenția din spatele mascării, deghizării sau travestirii, dispoziția legală fiind formulată în termeni obiectivi. Opiniile exprimate în doctrină au pornit de la realitatea că orice furt săvârșit de o persoană mascată prezumă existența unui astfel de scop al ascunderii identității; cu toate acestea trebuie observat că situația în care toate persoanele ar putea fi obligate să poarte mască în spații publice nu a fost una previzibilă. Este de necontestat că făptuitorul este mult mai greu de identificat atunci când poartă mască, indiferent dacă acesta a urmărit să își ascundă identitatea sau nu, și că, chiar dacă este obligată de lege, persoana care poartă mască este conștientă că nu poate fi identificată, prin urmare, aceasta prevede și acceptă împrejurarea că, mascată fiind, va fi mult mai greu de identificat, ceea ce scoate în evidență un pericol mai ridicat al faptei. De altfel, poate fi imaginată situația în care făptuitorul chiar profită de contextul obligativității purtării măștii de protecție pentru a săvârși această infracțiune, după cum pot exista situații în care dorința făptuitorului de a săvârși fapta mascat se suprapune peste contextul obligativității purtării măștii de protecție. Este adevărat că nu este de așteptat ca făptuitorul aflat într-un magazin să își dea jos masca înainte să fure. Totuși, dacă săvârșește fapta purtând mască, acesta trebuie să își asume că săvârșind fapta în aceste condiții comite un furt calificat. Este o situație asemănătoare cu cea a furtului comis în timpul nopții, când făptuitorul, chiar dacă nu a urmărit să săvârșească furtul în aceste împrejurări, trebuie să accepte că săvârșind fapta în timpul nopții va răspunde pentru furt calificat. În altă ordine de idei, s-a subliniat că furtul săvârșit de o persoană mascată, deghizată sau travestită reprezintă o circumstanță reală, care se răsfrânge asupra tuturor participanților care au cunoscut-o sau au prevăzut-o, fără a avea importanță reprezentarea psihică a autorului faptei. Prin urmare, fiind suficient ca participanții să cunoască sau să prevadă că autorul este mascat, pentru reținerea variantei calificate, ar fi absurd ca în cazul autorului să poată fi reținută forma simplă a furtului pentru simplul motiv că nu s-a dovedit scopul special urmărit de acesta. În aceste condiții, este evident că adăugarea unui scop special ar schimba circumstanța în una personală, ceea ce ar contraveni caracterizării date acesteia în mod constant de doctrină. S-a concluzionat în sensul că, în cazul furtului săvârșit de o persoană mascată, nu trebuie să se demonstreze că făptuitorul s-a mascat cu scopul de a-și ascunde identitatea, acest element circumstanțial putând fi reținut și atunci când masca a fost purtată într-un spațiu în care purtarea măștii de protecție este obligatorie. Mascarea unei persoane atrage în mod obiectiv îngreunarea posibilității de identificare a acesteia și determină totodată o îndrăzneală a făptuitorului, deoarece acesta își dă seama că este mai greu de recunoscut, indiferent dacă mascarea a avut loc în scopul comiterii furtului sau doar pentru respectarea unei obligații legale. ...