Decizia ÎCCJ nr. 26/2021 (RIL)Punctul 2

2. Examen jurisprudențial 2.1. Într-o primă orientare a practicii s-a considerat că aceste cauze trebuie soluționate de parchetele ordinare a căror competență după materie sau după calitatea persoanei este stabilită de dispozițiile Codului de procedură penală. În ceea ce privește înțelesul expresiei „obiectul infracțiunii de corupție“ din art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, s-a arătat că acesta vizează doar infracțiunile de corupție reglementate în capitolul III secțiunea a 2-a (intitulată „Infracțiuni de corupție“) din Legea nr. 78/2000, respectiv infracțiunile de luare de mită, dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență, fără a se explica înțelesul concret al acestei expresii. Totodată, noțiunea de „pagubă“ din același articol a fost considerată unanim de instanțele de judecată ca fiind prejudiciul cauzat părții civile reprezentând urmarea imediată a infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 din Codul penal, ce intră și în conținutul constitutiv al infracțiunii reglementate de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal, în situația în care funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Aceasta ar atrage competența specială a Direcției Naționale Anticorupție în baza art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 doar în cazul tezei I, nu și a II-a, respectiv când paguba este mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro. Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal, instanțele au reținut că aceasta este reglementată în Legea nr. 78/2000 la capitolul III secțiunea a 3-a ce vizează infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție. Întrucât este o infracțiune asimilată celor de corupție și nu una de corupție propriu-zisă, competența de efectuare a urmăririi penale nu poate fi analizată după criteriul „obiectul infracțiunii de corupție“ prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002. În plus, aceasta este o infracțiune de rezultat, iar pentru stabilirea competenței Direcției Naționale Anticorupție se va avea în vedere doar criteriul pagubei materiale din art. 13 alin. (1) lit. a) teza I din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2002. ... 2.2. În cea de-a doua orientare jurisprudențială s-a considerat că din punctul de vedere al competenței aceste cauze trebuie soluționate de Direcția Națională Anticorupție. În argumentarea soluției s-a arătat că, în ceea ce privește înțelesul expresiei „obiectul infracțiunii de corupție“ din art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, unele instanțe au reținut că suma de bani sau foloasele pretinse/promise/acceptate/oferite/date/primite de la infracțiunile de luare/dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență reprezintă și folosul necuvenit obținut pentru sine ori pentru altul de către funcționarul public din infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal. Instanțele care au susținut această opinie au reținut că dispozițiile art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, care stabilesc infracțiunile de competența Direcției Naționale Anticorupție, au în vedere toate infracțiunile din Legea nr. 78/2000, fără a face distincție între infracțiunile de corupție și cele asimilate infracțiunilor de corupție, astfel încât nu se poate susține că teza a II-a a acestui text de lege se aplică exclusiv infracțiunilor de corupție, limitativ prevăzute în secțiunea a 2-a din Legea nr. 78/2000. Instanțele au apreciat că normele ce reglementează competența sunt de strictă interpretare și atât timp cât legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge. Totodată, s-a susținut că prin „valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție“, în sensul dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, se au în vedere tocmai foloasele, avantajele dobândite prin comiterea infracțiunii de corupție (în sensul generic reținut mai sus), respectiv bani, bunuri, valori, orice avantaje patrimoniale necuvenite, a căror valoare este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro. Astfel, instanțele au apreciat că, dacă „folosul necuvenit“ obținut de funcționarul public pentru sine sau pentru altul (care este a doua urmare imediată a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal) este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro, competența de a efectua urmărirea penală revine Direcției Naționale Anticorupție. Noțiunea de „pagubă“ din același articol a fost considerată unanim de instanțele de judecată ca fiind prejudiciul cauzat părții civile. Aceasta ar atrage competența specială a Direcției Naționale Anticorupție doar în baza art. 13 alin. (1) lit. a) teza I din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/2002, când este mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro. ... ...