Decizia ÎCCJ nr. 26/2021 (RIL)Punctul 4

4. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică este în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal, care a cauzat o pagubă materială mai mică sau egală cu echivalentul în lei a 200.000 euro, comisă de o persoană a cărei calitate nu determină incidența dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, este de competența parchetului nespecializat, iar nu a Direcției Naționale Anticorupție. Dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, referitoare la valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție, nu sunt incidente în cazul infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute în art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal. În susținerea acestei opinii s-au adus următoarele argumente: 1. În conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite în una dintre următoarele condiții: a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro; (...). Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție reglementează distinct, în cadrul capitolului III, infracțiunile de corupție (secțiunea a 2-a) și infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție (secțiunea a 3-a) . În accepțiunea Legii nr. 78/2000, sfera infracțiunilor de corupție cuprinde exclusiv infracțiunile de luare de mită, prevăzută în art. 289 din Codul penal, dare de mită, prevăzută în art. 290 din Codul penal, trafic de influență, prevăzută în art. 291 din Codul penal, și cumpărare de influență, prevăzută în art. 292 din Codul penal. În corelare cu Legea nr. 78/2000, Codul penal reunește în capitolul I al titlului V din Partea specială, sub denumirea „Infracțiuni de corupție“, numai infracțiunile de luare de mită, dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență. Infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal constituie o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție, reglementată în secțiunea consacrată acestei categorii de infracțiuni (secțiunea a 3-a „Infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție“). Interpretarea corelată a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, a dispozițiilor Legii nr. 78/2000 și a dispozițiilor Codului penal conduce la concluzia că art. 13 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privește exclusiv infracțiunile de corupție, în accepțiunea conferită de Legea nr. 78/2000 și de Codul penal (infracțiunile de luare de mită, dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență). Noțiunii de infracțiuni de corupție, care are aceeași semnificație în Legea nr. 78/2000 și în Codul penal, nu îi poate fi atribuită o semnificație diferită în interpretarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, în condițiile în care nu există niciun indiciu că legiuitorul primar sau delegat ar fi extins sfera noțiunii de infracțiuni de corupție utilizată în art. 13 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, prin includerea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal. Rațiuni de unitate terminologică și corelare legislativă nu permit conferirea unor accepțiuni diferite conceptului de infracțiuni de corupție în Legea nr. 78/2000, în Codul penal și în normele atributive de competență prevăzute în art. 13 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002. Astfel, dacă până la intrarea în vigoare a Codului penal (1 februarie 2014) exista un dubiu cu privire la identitatea dintre noțiunea de infracțiuni de corupție utilizată în Legea nr. 78/2000 și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 - în condițiile în care Codul penal anterior nu opera cu noțiunea de infracțiuni de corupție, iar infracțiunile de luare de mită, dare de mită și trafic de influență erau incluse într-un capitol comun cu infracțiunile de abuz în serviciu -, intrarea în vigoare a Codului penal a clarificat acest dubiu, prin reglementarea într-un capitol distinct, intitulat „Infracțiuni de corupție“, a infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență și prin reglementarea într-un capitol separat a infracțiunii de abuz în serviciu (capitolul II, intitulat „Infracțiuni de serviciu“, din titlul V al Părții speciale). ... ... 2. Prin considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 458/2017, Curtea Constituțională a stabilit semnificația condiției privind obținerea unui folos necuvenit în economia dispozițiilor art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, care exclude echivalarea „folosului necuvenit“ cu „obiectul infracțiunii“ la care se referă art. 13 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 și, în consecință, exclude incidența acestei teze în cazul infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute în art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal. Așadar, se constată că prin considerentul nr. 32 al Deciziei nr. 458/2017, Curtea Constituțională poziționează condiția privind obținerea unui folos necuvenit în sfera urmării imediate a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute în art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal; în consecință, pe calea recursului în interesul legii, condiției privind obținerea unui folos necuvenit nu îi poate fi atribuită o altă semnificație decât cea stabilită de instanța de contencios constituțional, condiția privind obținerea unui folos necuvenit poziționată în sfera urmării imediate neputând fi repoziționată în sfera obiectului infracțiunii. În ipoteza particulară în care paguba produsă se convertește într-un folos necuvenit, ipoteză la care se face referire în considerentul nr. 33 al Deciziei Curții Constituționale nr. 458/2017, condiția privind obținerea unui folos necuvenit își menține caracterul de condiție referitoare la urmarea imediată a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute în art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal și nici în această ipoteză folosul necuvenit obținut nu poate fi transformat în obiect al infracțiunii. Folosul necuvenit obținut, inclus de Curtea Constituțională în sfera urmării imediate, rămâne circumscris acestei sfere, indiferent de actul normativ care se referă la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal. Așadar, chiar dacă s-ar admite că noțiunea de infracțiuni de corupție utilizată în art. 13 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 nu ar fi limitată la infracțiunile de luare de mită, dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență, această teză nu ar fi incidentă în cazul infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute în art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal, din rațiuni care decurg din caracterul obligatoriu al Deciziei Curții Constituționale nr. 458/2017. ... ...