Decizia ÎCCJ nr. 26/2021 (RIL)Punctul 5

5. Opinia specialiștilor consultați În considerarea art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, specialiștii din cadrul Universității București, Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universității de Vest din Timișoara și al Universității „Nicolae Titulescu“ din București au fost solicitați să exprime un punct de vedere asupra chestiunii de drept soluționate diferit. 5.1. Școala Doctorală din cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara, prin profesor universitar doctor Viorel Pașca, în punctul de vedere transmis la dosar a opinat în sensul că, raportat la dispozițiile art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, competența să instrumenteze infracțiunea de abuz în serviciu, în situația în care funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal (infracțiune ce este condiționată de existența unei pagube), în condițiile în care niciuna dintre persoanele cercetate nu are vreuna dintre calitățile prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, paguba produsă nu depășește pragul de 200.000 euro prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. a) din actul normativ menționat anterior, iar valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro, revine Direcției Naționale Anticorupție. În susținerea punctului de vedere s-a precizat că infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal, infracțiune de serviciu, este caracterizată sub aspectul tipicității laturii obiective ca o infracțiune de rezultat, legiuitorul condiționând realizarea ei de cauzarea unei pagube ori de o vătămare a drepturilor. Norma de incriminare prevăzută de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 este cuprinsă în capitolul III, secțiunea a 3-a a Legii nr. 78/2000 intitulată „Infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție“, fiind o normă de trimitere prin care se conferă caracter agravat infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, caz în care limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. În forma inițială a Legii nr. 78/2000, norma sus-amintită era cuprinsă în secțiunea a 4-a intitulată „Infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție“, care în art. 17 lit. g) condiționa agravarea infracțiunii de săvârșirea ei în realizarea scopului urmărit, printr-o infracțiune prevăzută în secțiunile a 2-a și a 3-a ale legii, respectiv cele privind infracțiunile de corupție și cele asimilate infracțiunilor de corupție. Prin această reglementare forma agravată a infracțiunii de abuz în serviciu devenea o infracțiune de pericol atunci când încălcarea atribuțiilor de serviciu era săvârșită în realizarea scopului urmărit, printr-o infracțiune de corupție sau asimilată infracțiunilor de corupție, ceea ce crea o dihotomie între forma de bază a infracțiunii (infracțiune de rezultat) și forma sa agravată (infracțiune de pericol). Prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal au fost abrogate parțial prevederile cuprinse în secțiunea a 3-a a Legii nr. 78/2000 și a fost modificat art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 prin care forma agravată a infracțiunii de abuz în serviciu este condiționată de obținerea pentru sine ori pentru altul a unui folos necuvenit, forma agravată a infracțiunii devenind astfel o infracțiune de rezultat ca și forma-tip (de bază) a infracțiunii. Cu excepția infracțiunii de abuz în serviciu, celelalte infracțiuni cuprinse în Legea nr. 78/2000 sunt infracțiuni de pericol, fiind suficient ca fapta să fi fost comisă în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, indiferent dacă folosul necuvenit s-a realizat sau nu. Ca infracțiune de rezultat, abuzul în serviciu, atât în forma-tip, cât și în forma agravată, necesită cauzarea unei pagube ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Ca infracțiune de corupție se cere în plus ca funcționarul public să obțină pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Paguba, prejudiciul produs unei persoane poate fi în același timp un folos necuvenit pentru o altă persoană, fără ca cele două noțiuni să se identifice. Folosul necuvenit realizat prin săvârșirea infracțiunii este o consecință, iar nu un element al acțiunii de abuz în serviciu. În ce privește competența de cercetare a acestor infracțiuni, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție s-a prevăzut că sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 (toate infracțiunile) în raport cu îndeplinirea a două criterii: – un criteriu valoric privind cuantumul pagubei mai mare de 200.000 euro ori valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro; ... – un criteriu privind calitatea persoanei, în cazul în care funcționarul public îndeplinește vreuna dintre calitățile prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție. ... Interpretarea potrivit căreia competența de cercetare a cauzei ar reveni parchetului nespecializat în situația în care valoarea pagubei ar fi mai mică de 200.000 euro, iar valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro cumulează cele două criterii valorice, contrar prevederilor, adăugând la legea care prevede că depășirea oricăreia dintre valorile indicate în art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 atrage competența de cercetare a procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Folosirea de către legiuitor a termenului „obiectul infracțiunii“ atât timp cât infracțiunile de corupție nu au un obiect material nu trebuie să ducă la concluzia că sintagma „valoarea sumei sau a bunului“ se referă la altceva decât valoarea folosului necuvenit, element indispensabil infracțiunilor de corupție și celor asimilate infracțiunilor de corupție, în considerarea căruia se comit asemenea fapte. ... 5.2. Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept, Departamentul de drept public, prin conferențiar universitar doctor Laura Maria Stănilă, în punctul de vedere transmis la dosar a susținut că Direcția Națională Anticorupție nu are competența de a efectua urmărirea penală în cazul infracțiunii de abuz în serviciu în situația în care funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal sau art. 248 din Codul penal anterior, la descrierea căreia s-a reținut, indiferent de calitatea persoanelor care sunt acuzate, obținerea pentru altul a unui folos necuvenit echivalent cu sumele stabilite drept prejudiciu, în cuantum superior sumei de 10.000 euro. În susținerea punctului de vedere formulat s-a arătat că, deși Legea nr. 78/2000 este intitulată „pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție“, în realitate nu toate infracțiunile reglementate de acest act normativ sunt infracțiuni de corupție. Titlurile secțiunilor acestui act normativ sunt relevante pentru soluționarea acestei probleme: „infracțiuni de corupție“, „infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție“, „infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție“, "infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene" De altfel, acest aspect rezultă expres și din art. 13 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, care reglementează competența Direcției Naționale Anticorupție în cazul infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene (art. 18^1-18^5 din Legea nr. 78/2000). În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, aceasta este o variantă agravată a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 din Codul penal, după cum se reține în mod unanim în doctrină. Infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 din Codul penal este o infracțiune de serviciu, fiind reglementată în capitolul II titlul V din partea specială a Codului penal, capitol intitulat „Infracțiuni de serviciu“. Prin urmare, și infracțiunea prevăzută de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 este de serviciu, și nu o infracțiune de corupție. Analizând dispozițiile art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, rezultă că, indiferent de calitatea persoanelor, competența de efectuare a urmăririi penale pentru toate infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 este atribuită Direcției Naționale Anticorupție, dacă paguba materială este mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro. Pe de altă parte, competența de efectuare a urmăririi penale este atribuită acestei unități de parchet în cazul infracțiunilor de corupție din Legea nr. 78/2000 (prevăzute de art. 6-9 din acest act normativ, reglementate în secțiunea a 2-a capitolului III, secțiune intitulată „Infracțiuni de corupție“), indiferent de calitatea persoanelor, dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro. Această interpretare se impune cu puterea evidenței din moment ce legiuitorul stabilește condiția ca „valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție“ să fie mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro. Or, numai în cazul unei infracțiuni de corupție se poate discuta despre „obiectul infracțiunii de corupție“. Astfel cum s-a menționat în precedent, infracțiunea prevăzută de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 este o infracțiune de serviciu, și nu o infracțiune de corupție, fiind reglementată în secțiunea a 3-a a capitolului II din Legea nr. 78/2000, intitulată „Infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție“. Prin urmare, criteriul „obiectului infracțiunii de corupție nu poate opera în această situație“. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca și efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 să fie în competența Direcției Naționale Anticorupție, ar fi prevăzut expres competența acestei unități de parchet în cuprinsul art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, fie prin indicarea expresă a art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, fie prin reglementarea competenței Direcției Naționale Anticorupție pentru cercetarea infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție (art. 10-16) din Legea nr. 78/2000. Prin urmare, este evident că Direcția Națională Anticorupție nu are competența de a efectua urmărirea penală în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, în situația în care funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (prevăzută de art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din Codul penal sau art. 248 din Codul penal din 1969, la descrierea căreia s-a reținut, indiferent de calitatea persoanelor care sunt acuzate, obținerea pentru altul a unui folos necuvenit echivalent cu sumele stabilite drept prejudiciu, în cuantum superior sumei de 10.000 euro. ... ...