Sari la conținut

Decizia CCR nr. 93/2026Punctul 31

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
04.02.2026
Dosarul
3.135A/2025

31. În ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 15 alin. (1) și ale art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție, se observă că din cuprinsul legii criticate nu rezultă actul prin care se aprobă modelul și conținutul Registrului în cauză (art. 12^3) și nici termenul în care se aprobă procedura din regulamentul fiecărei Camere a Parlamentului, respectiv procedura aprobată prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, referitoare la interdicția propusă (art. 12^1), și nici norme privind posibilitatea contestării interdicției, aspecte ce ar putea genera vicii de neconstituționalitate din perspectiva dispozițiilor constituționale invocate. Pe de altă parte, Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor cuprinde la cap. XII reguli generale privind regimul disciplinei parlamentare, printre care și posibilitatea contestării sancțiunii (art. 54). Întrucât înscrierea în Registru pare a fi o măsură sancționatorie, lipsa unei prevederi privind posibilitatea contestării acesteia pune în discuție exercitarea accesului liber la justiție. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie