Decizia ÎCCJ nr. 68/2021 (HP)Punctul III

III. Opinia completului care a dispus sesizarea și punctele de vedere ale procurorului și inculpatului III.1. Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a constatat îndeplinite toate cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv: instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție este învestită cu soluționarea cauzei în apel, ca ultimă instanță din ciclul procesual ordinar; problema de drept în discuție nu a mai fost supusă examenului Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu s-a mai statuat asupra ei printr-o altă hotărâre prealabilă sau de recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare; de lămurirea chestiunii de drept în discuție depinde soluționarea pe fond a cauzei, respectiv reținerea unui acces ilegal la un sistem informatic, prin depășirea limitelor autorizării, sau lipsa acestei cerințe esențiale pentru infracțiunea prevăzută de art. 360 din Codul penal. Reprezentantul Ministerului Public a opinat că nu sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile în care textul de lege este clar și acoperă situația din speța dedusă judecății, respectiv accesul la sistemul informatic prin depășirea limitelor autorizării, iar solicitarea inculpatului se referă, în realitate, la modul de interpretare a probatoriului în vederea stabilirii unei anumite stări de fapt. Inculpatul apelant I.L. a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, lăsând însă la aprecierea instanței modul de formulare a întrebării adresate în procedura prevăzută de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală. ... III.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării Pornind de la împrejurarea că în calea de atac a apelului a fost criticată soluția primei instanțe de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic, prin reținerea depășirii limitelor autorizării, Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a apreciat că exprimarea unui punct de vedere ar putea fi considerată o antepronunțare cu privire la condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii deduse judecății, motiv pentru care nu a expus întro manieră explicită o opinie referitoare la chestiunea a cărei dezlegare se solicită. Cu toate acestea, făcând o prezentare a „problemelor de drept“ care, în opinia sa, se ridică în legătură cu textul art. 360 din Codul penal, instanța de trimitere a realizat o analiză a elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul I.L. a fost deferit judecății și a textelor de lege aplicabile [menționând că prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției nu pot completa norma de incriminare întrucât nu sunt cuprinse în Codul penal, astfel încât noțiunea de „acces fără drept“ trebuie raportată la fiecare categorie de persoane cărora prin lege li se conferă un asemenea acces], cu referire concretă la faptele ce formează obiectul trimiterii în judecată a acestuia, concluzionând că, spre deosebire de situația în care „accesul în sine a fost autorizat de către utilizatorul legitim al sistemului informatic vizat (sau de către proprietarul ori deținătorul legal) și acest acces este o formă de exercitare a atribuțiilor de serviciu“, caz în care „nu se va reține existența unei infracțiuni de acces ilegal“ la sistemul informatic, în ipoteza în care acuzațiile au fost formulate împotriva unor „persoane care au dreptul de interogare a bazelor de date în virtutea exercitării atribuțiilor de serviciu“, cum este și situația din speță, depășirea limitelor autorizării nu poate fi stabilită decât „prin raportare la acțiunile subsecvente interogării bazei de date în baza parolei și username-ului oferit de angajator“. Sub acest aspect s-a apreciat că, în lipsa unor asemenea acțiuni ulterioare ale persoanei împuternicite cu interogarea bazei de date tocmai pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu, „va interveni o problemă de aplicare a normei de incriminare, în sensul dacă lipsa de relevanță și lipsa valorificării ulterioare în exercițiul funcțiunii a informațiilor obținute (…) pot constitui un acces ilegal la sistemul informatic“. Ca atare, s-a menționat că se impune a se stabili, prin intermediul întrebării prealabile, dacă, în cazul persoanelor care pot interoga oricând o bază de date conținând informații nepublice, „va fi reținută o depășire a limitelor legale ale autorizării în cazul unei situații de fapt în care interogarea bazei de date să fie considerată necesară, însă informațiile obținute în urma interogării să nu prezinte relevanță pentru exercitarea ulterioară a atribuțiilor de serviciu și nici să nu fie valorificate în scop extraprofesional de titularul parolei de acces la baza de date“. Având în vedere poziția exprimată în sensul inadmisibilității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul nu și-a mai exprimat opinia cu referire la fondul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile, cu atât mai mult cu cât reformularea acesteia s-a realizat cu ocazia deliberării. Un punct de vedere clar și coerent nu a formulat nici apelantul inculpat I.L., aserțiunile sale orale de la termenul din 8 iunie 2021 și cele din cuprinsul notelor scrise referindu-se, în principal, la aspecte privind interpretarea probatoriului administrat și a dispozițiilor din legislația primară și secundară considerate a fi incidente în speță. ... ...