Decizia ÎCCJ nr. 49/2021 (HP)Punctul V

V. Punctele de vedere exprimate de curțile de apel și de instanțele de judecată arondate În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. A. În ceea ce privește chestiunea de drept constând în „Aplicarea art. 37 din Codul penal are ca efect desființarea sentinței penale anterioare de condamnare pentru o parte din actele materiale ce intră în cuprinsul infracțiunii continuate, iar în caz afirmativ această desființare se impune a fi făcută în integralitatea sa, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă?“ sau conturat mai multe opinii: A.1. Într-o primă opinie, exprimată de magistrații Curții de Apel București - Secția I penală, ai tribunalelor București - Secția I penală, Ilfov și Iași și ai judecătoriilor Pașcani, Turnu Măgurele, Giurgiu și Iași, s-a apreciat că aplicarea art. 37 din Codul penal nu are ca efect desființarea sentinței penale anterioare de condamnare, ci numai modificarea pedepsei aplicate inculpatului pentru activitatea infracțională pentru care fusese condamnat, reunirea actelor materiale, iar apoi condamnarea inculpatului pentru întreaga activitate infracțională. În acest sens s-a argumentat prin aceea că judecătorul învestit cu judecarea actelor materiale ale unei infracțiuni continuate pentru care s-a pronunțat anterior o hotărâre definitivă de condamnare poate aplica prevederile art. 585 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, modificând pedeapsa în sensul art. 37 din Codul penal. Într-o astfel de situație nu se procedează la reunirea cauzelor în sensul art. 43 din Codul de procedură penală (aplicabilă doar în cazul în care cauza se află în fața primei instanțe), ci doar la modificarea pedepsei. Judecătorul învestit cu judecarea unei cauze în care inculpatul are antecedente penale aplică dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. a) , b) și c) din Codul de procedură penală în momentul în care efectuează operațiunile de contopire, fără a exista un temei legal pentru excluderea posibilității aplicării dispozițiilor art. 585 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. Totodată, s-a susținut că nu este justificată obligarea inculpatului de a declanșa un alt proces în baza art. 585 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, în condițiile în care instanța învestită cu soluționarea unora dintre actele materiale are cunoștință de existența hotărârii definitive, iar inculpatului i se asigură posibilitatea să își exprime poziția procesuală raportat la posibilitatea ca instanța să procedeze la stabilirea unei pedepse ținând seama de infracțiunea săvârșită în întregul ei, în sensul prevăzut de art. 37 din Codul penal. ... A.2. În cea de-a doua opinie, exprimată de magistrații curților de apel Alba Iulia, Iași și Timișoara, ai tribunalelor Vaslui, Teleorman, Giurgiu, Ialomița, Ilfov și Timiș, Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov și ai judecătoriilor Moinești, Onești, Timișoara, Videle, Alexandria, Bolintin-Vale, Roșiori de Vede, Caracal, Tecuci și Constanța, s-a apreciat că aplicarea art. 37 din Codul penal are ca efect desființarea sentinței penale anterioare de condamnare pentru o parte din actele materiale ce intră în cuprinsul infracțiunii continuate și această desființare se impune a fi făcută doar pe latură penală. În argumentarea acestei opinii s-a avut în vedere interpretarea gramaticală și teleologică a art. 37 din Codul penal care face referire la recalcularea pedepsei, respectiv faptul că, dacă s-ar proceda la desființarea hotărârii în integralitatea sa, s-ar nesocoti autoritatea de lucru judecat și ar fi lipsite de temei juridic drepturile câștigate de părțile civile din dosarul inițial, astfel cum a reținut și Curtea de Apel Târgu Mureș în încheierea de sesizare a instanței supreme. Această opinie este în acord cu cele stabilite la întâlnirea președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel care a avut loc în perioada 16-17 mai 2019 la Curtea de Apel București. De asemenea, s-a apreciat că nu este necesară desființarea sentinței penale anterioare de condamnare cu privire la latura civilă, deoarece îndeplinirea condițiilor pentru atragerea răspunderii civile în cadrul procesului penal, limitele despăgubirilor acordate nu pot fi reanalizate de către instanță cu ocazia pronunțării unei noi hotărâri. Faptul că în sarcina inculpatului se rețin noi acțiuni sau inacțiuni care se încadrează în latura materială a aceleiași infracțiuni continuate nu poate atrage de drept și desființarea primei sentințe penale pe latură civilă. ... A.3. În cea de-a treia opinie, exprimată de magistrații tribunalelor Dolj și Brăila, ai judecătoriilor Târgu Cărbunești, Zimnicea, Băilești, Filiași, Lugoj și Tulcea, s-a apreciat că aplicarea art. 37 din Codul penal, ce are ca efect desființarea hotărârii anterioare de condamnare pentru o parte din actele materiale ce intră în cuprinsul infracțiunii continuate, se impune a fi făcută în integralitatea sa, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă. ... ... B. Cu privire la chestiunea de drept „În aplicarea art. 37 din Codul penal termenul de supraveghere stabilit potrivit art. 92 din Codul penal se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii anterioare care este desființată sau de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se pronunță o soluție cu privire la infracțiunea în întregul său?“ s-au conturat două opinii: B.1. Într-o primă opinie, exprimată de magistrații curților de apel Alba Iulia, Timișoara, Iași, București - Secția I penală, ai tribunalelor București - Secția I penală, Ilfov, Ialomița, Teleorman, Dolj, Brăila, Timiș, Vaslui, Iași și ai judecătoriilor Buftea, Giurgiu, Zimnicea, Timișoara, Tecuci, Tulcea, Lugoj, Târgu Cărbunești, Băilești, Filiași, Onești, Bolintin-Vale și Videle, s-a apreciat că în aplicarea art. 37 din Codul penal termenul de supraveghere stabilit potrivit art. 92 din Codul penal se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii anterioare care este desființată. În esență, s-a susținut că nu este aplicabilă situației premisă dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 13 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 12 iunie 2019, întrucât hotărârea pronunțată în mecanismul de unificare a practicii judiciare privește modalități diferite de individualizare judiciară a executării pedepsei (amânarea aplicării pedepsei/suspendarea executării pedepsei sub supraveghere). De asemenea, s-a argumentat că s-ar putea ajunge la o durată totală a termenelor de supraveghere mai mare de 4 ani (în ipoteza în care termenul de supraveghere ar fi calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care se pronunță o soluție cu privire la infracțiunea în întregul său), în timp ce în situația în care întreaga activitate infracțională ar fi dedusă judecății în aceeași cauză durata termenului de supraveghere pentru săvârșirea infracțiunii continuate nu ar putea fi mai mare de 4 ani. ... B.2. În cea de-a doua opinie, exprimată de magistrații Curții de Apel București - Secția I penală, ai Tribunalului Dolj și Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov și ai judecătoriilor Cornetu, Alexandria, Roșiori de Vede, Caracal, Moinești și Pașcani, s-a apreciat că în aplicarea dispozițiilor art. 37 din Codul penal termenul de supraveghere stabilit potrivit art. 92 din Codul penal se calculează de la data rămânerii definitive a sentinței penale prin care s-a dispus condamnarea pentru infracțiunea continuată în integralitatea sa. În susținerea acestei opinii, în esență, s-a arătat că, deși art. 97 alin. (2) din Codul penal stipulează faptul că, în cazul anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, aceste dispoziții sunt aplicabile numai în cazul pluralității intermediare sau concursului de infracțiuni, neputând fi extinse prin analogie în cazul actelor materiale ce intră în conținutul aceleiași infracțiuni continuate, conform dispozițiilor art. 37 din Codul penal. În acest sens au fost avute în vedere și aspectele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 13 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 12 iunie 2019, în motivarea căreia s-a reținut că dispozițiile Codului penal nu reglementează ca instituție „deducerea dintr-un termen de supraveghere a unui alt termen de supraveghere“, acestea neconstituind pedepse. Deopotrivă, în considerentele aceleiași decizii s-a reținut că singurele situații care ar putea fi echivalente cu o „deducere“ din noul termen de supraveghere a termenului de supraveghere anterior sunt cele enunțate expres de art. 89 alin. (2) și art. 97 alin. (2) din Codul penal, acestea fiind opțiuni ale legiuitorului, iar orice interpretare contrară, în sensul deducerii termenului de supraveghere anterior în afara acestor ipoteze, echivalează cu o adăugare la legea penală. ... ... C. Referitor la chestiunea de drept constând în „Obligația referitoare la munca în folosul comunității stabilită potrivit art. 93 alin. (3) din Codul penal prin hotărârea anterioară care se desființează se deduce dintr-o eventuală obligație de aceeași natură stabilită în cauza în care se judecă infracțiunea în integralitatea sa?“ s-au conturat trei opinii: C.1. Într-o primă opinie, exprimată de magistrații curților de apel Iași, Galați și București - Secția I penală, ai tribunalelor Dolj, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Timiș, Iași, București - Secția I penală și Brăila și ai judecătoriilor Târgu Cărbunești, Băilești, Filiași, Onești, Moinești, Lugoj, Tulcea, Bolintin-Vale, Giurgiu, Constanța, Zimnicea și Tecuci, s-a apreciat că obligația referitoare la munca în folosul comunității stabilită potrivit art. 93 alin. (3) din Codul penal prin hotărârea anterioară care se desființează se deduce dintr-o eventuală obligație de aceeași natură stabilită în cauza în care se judecă infracțiunea în integralitatea sa. În acest sens s-a apreciat că se evită astfel ca inculpatul să presteze o perioadă mai mare de 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității față de ipoteza în care întreaga activitate infracțională ar fi dedusă judecății într-o cauză unică. ... C.2. În cea de-a doua opinie, exprimată de magistrații curților de apel Alba Iulia și București - Secția a II-a penală, ai tribunalelor Ialomița și Teleorman, Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov și ai judecătoriilor Caracal, Videle, Baia Mare și Roșiori de Vede, s-a apreciat că, potrivit art. 93 alin. (3) din Codul penal, în cazul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 de zile. S-a apreciat că, deși nu există un text de lege expres care să permită deducerea zilelor de muncă neremunerată efectuate în folosul comunității, pentru a se evita ca numărul de zile de muncă în folosul comunității ce vor fi executate (având în vedere atât pe cele executate în baza condamnării anterioare, cât și pe cele cu privire la prestarea cărora condamnatul urmează a fi obligat prin hotărârea pronunțată conform art. 37 din Codul penal prin care se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere) să depășească maximul prevăzut de lege, respectiv 120 de zile, instanța ar urma, în baza prevederilor art. 404 alin. (4) lit. i) din Codul de procedură penală, să constate, prin hotărârea de condamnare, faptul că din zilele de muncă în folosul comunității ce vor fi puse în sarcina persoanei condamnate aceasta a executat deja o parte pe durata termenului de supraveghere al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei anterioare. De aceea, persoana condamnată nu va executa decât diferența dintre zilele noudispuse și cele efectuate anterior. În același sens au fost și concluziile participanților la întâlnirea președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel care a avut loc în perioada 29-30 septembrie 2016 la Târgu Mureș, când s-a stabilit că: „La aplicarea tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni este necesar să se stabilească numărul de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, avându-se în vedere numărul de zile de muncă neremunerată în folosul comunității prestat anterior, instanța urmând să constate că un număr x de zile de muncă a fost executat. Nu se dispune deducerea.“ ... C.3. În cea de-a treia opinie, exprimată de magistrații Tribunalului Vaslui și ai Judecătoriei Pașcani, s-a apreciat că obligația referitoare la munca în folosul comunității stabilită potrivit art. 93 alin. (3) din Codul penal prin hotărârea anterioară va fi considerată executată pentru intervalul concret prestat de către inculpat, fără a influența stabilirea unei perioade de obligare la același tip de muncă prin sentința penală de condamnare pentru integralitatea infracțiunii continuate. S-a apreciat că instanța care pronunță ultima hotărâre, conform art. 37 din Codul penal, nu va menționa expres sintagma deducere a muncii în folosul comunității, ci va constata că inculpatul a executat un număr concret de zile de muncă neremunerată conform hotărârii inițiale, urmând ca serviciul de probațiune și biroul de executări penale să verifice și să calculeze dacă inculpatul a executat în întregime sau în parte această obligație, prin prisma prevederilor ultimei hotărâri judecătorești de condamnare. Răspunsurile curților de apel Constanța și Oradea, ale tribunalelor Covasna, Timiș, Vaslui, Sălaj, Maramureș, Bistrița-Năsăud și ale judecătoriilor Făgăraș, Rupea, Zărnești, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului, Răducăneni, Hârlău, Bistrița-Năsăud și Beclean cuprind doar mențiunea neidentificării în jurisprudența acestora a unor hotărâri relevante pentru problemele de drept ce fac obiectul sesizării. ... ... ...