Decizia ÎCCJ nr. 30/2021 (HP)Punctul X

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 17.05.2021 · dosar 497/1/2021
Punctul X
X. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării 42. Conform art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ ... 43. Pentru regularitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate a acestei proceduri, respectiv: a) existența unei cauze în curs de judecată; ... b) judecata cauzei să se afle în ultimă instanță pe rolul tribunalului, al curții de apel sau al Înaltei Curți de Casație și Justiție; ... c) ivirea unei chestiuni de drept esențiale, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; ... d) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 44. Din cuprinsul prevederilor legale enunțate anterior se desprind condițiile de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite cumulativ. ... 45. În plus, problema de drept trebuie să fie reală, să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanța de sesizare să considere că, pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecății, este necesară declanșarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă prin pronunțarea unei hotărâri prealabile. ... 46. Verificându-se întrunirea acestor condiții, se constată că ele se regăsesc doar parțial, sesizarea neîndeplinind toate exigențele procedurale menționate pentru a fi admisibilă. ... 47. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată; cauza care formează obiectul judecății în apel se află în competența unui complet de judecată al Tribunalului Maramureș - Secția I civilă, cauza fiind soluționată în primă instanță de Judecătoria Vișeu de Sus conform normei de competență materială și teritorială. ... 48. Textul de lege supus interpretării Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel cum este reglementat prin Legea nr. 310/2018, în noua formulă legislativă, prevede că „(...) instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părților“. ... 49. Cererea reclamantei creditoare prin care solicită fixarea sumelor definitive datorate creditorului de către debitor cu titlu de penalități de întârziere este formulată la judecătorie la data de 27 martie 2019, ulterior modificărilor legislative ale dispozițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, aduse prin art. I pct. 68 din Legea nr. 310/2018. ... 50. Prezenta sesizare privește „modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 68 din Legea nr. 310/2018“, întrebarea prealabilă fiind aceea dacă dispoziția modificată privind înlăturarea caracterului definitiv al încheierii pronunțate de judecătorie se aplică doar executărilor silite începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 sau se aplică și cererilor de stabilire a despăgubirilor introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, cum este cazul cererii formulate în cauza dedusă judecății. ... 51. Întrucât chestiunea de drept sesizată vizează chiar posibilitatea de a ataca încheierea judecătoriei de soluționare a cererii creditorului formulate în temeiul și în circumstanțele descrise de art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, trebuie acceptat (mai înaintea antamării fondului acesteia, spre a nu se prejudeca sesizarea) că - cel puțin din punct de vedere formal - primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite. ... 52. În ceea ce privește a treia condiție, cerința ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de chestiunea de drept ce face obiectul sesizării face ca procedura de unificare, reglementată prin dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, să fie circumscrisă, în principal, chestiunilor de drept material, iar celor de procedură doar în măsura în care soluția adoptată ori prefigurat a fi adoptată în cauza ce a generat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi determinată în mod direct și necesar de aplicarea unor norme și instituții de drept procesual. ... 53. Deși problema supusă analizei instanței supreme este una de drept procesual civil (iar nu de drept material), și anume aplicarea în timp a dispozițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 68 din Legea nr. 310/2018, se constată că, în mod evident, de lămurirea chestiunii admisibilității apelului depinde soluționarea pe fond a cauzei. ... 54. Nu este îndeplinită însă condiția privind noutatea chestiunii de drept, orientarea instanțelor de judecată spre o anumită interpretare a normelor analizate prin hotărârile judecătorești pronunțate făcând ca respectiva chestiune de drept supusă dezbaterii să își piardă caracterul de noutate. ... 55. Noutatea reprezintă o condiție distinctă de cea a lipsei statuării asupra acesteia de către Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în lipsa unei definiții a „noutății“ și a unor criterii de determinare a acestei noțiuni în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, evaluarea condiției noutății revine Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel cum s-a reținut constant în jurisprudența sa anterioară (spre exemplu, Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; Decizia nr. 4 din 14 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 19 februarie 2019; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015). ... 56. Pe de altă parte, caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor în urma unei interpretări aplicate, în timp ce opiniile jurisprudențiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile. ... 57. Din această perspectivă se consideră că, în speță, nu este îndeplinită condiția noutății, având în vedere numărul mare de hotărâri judecătorești pronunțate în materie, așa cum rezultă din datele prezentate la capitolul VII „Jurisprudența instanțelor naționale în materie“ din prezenta decizie. ... 58. În cauză s-a solicitat instanței supreme să statueze asupra prevederilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat în decembrie 2018 prin art. I pct. 68 din Legea nr. 310/2018, text normativ asupra căruia instanțele s-au pronunțat încă din cursul anului 2019. S-a putut observa, din multitudinea hotărârilor judecătorești comunicate în prezentul dosar, în considerarea jurisprudenței instanțelor naționale în materie, că dovada soluționării prezentei probleme de drept exista anterior actului de sesizare a instanței supreme. ... 59. În opinia cvasiunanimă, susținută de jurisprudența reținută deja și de punctele de vedere teoretice exprimate de instanțele consultate, se concluzionează că în procedurile execuționale în curs sunt aplicabile dispozițiile nemodificate ale art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, norma modificată aplicându-se doar executărilor silite începute după data intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018 (reținându-se astfel caracterul definitiv al încheierilor, nesupuse apelului). Se susține că dispozițiile art. 906 alin. (4) , cuprinse în capitolul IV „Executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face“ titlul III „Executarea silită directă“ cartea a V-a „Despre executarea silită“ din Codul de procedură civilă, reglementează executarea silită directă a obligațiilor de a face, altele decât cele de predare a unor bunuri mobile sau imobile, precum și executarea silită în natură a obligațiilor de a nu face. Aceste dispoziții reglementează deci aspecte incidente în cadrul executării silite, astfel că vor fi aplicabile în forma în vigoare la data începerii executării silite, neexistând o dispoziție care să deroge și să stabilească altfel. ... 60. În punctul de vedere contrar exprimat în practica judiciară (câteva hotărâri), se opinează în sensul existenței căii de atac a apelului împotriva acestor încheieri, argumentându-se că dispozițiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, modificat prin Legea nr. 310/2018, se aplică cererilor adresate instanțelor judecătorești după intrarea în vigoare a modificărilor, indiferent de data la care a fost formulată cererea de executare silită. Se apreciază că cererea formulată de creditor pentru stabilirea penalităților este o cerere distinctă de cererea de executare silită, chiar dacă are legătură cu aceasta. De asemenea, se reține că cererea de stabilire a sumei definitive constituie un „proces“ în sensul art. 24 din Codul de procedură civilă și nu este „executare silită“ în sensul aceluiași articol. ... 61. Cum însăși examinarea hotărârilor depuse la dosarul cauzei relevă faptul că s-a conturat o opinie cvasiunanimă a instanțelor de judecată, susținută de argumentele reținute în hotărârile anexate, cerința de noutate a chestiunii de drept nu poate fi apreciată ca fiind îndeplinită. Aceasta deoarece condiția noutății trebuie privită, în contextul legiferării sale, ca unul dintre elementele de diferențiere între cele două mecanisme de unificare a practicii: dacă recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în rândul instanțelor judecătorești (control a posteriori), hotărârea preliminară are ca scop preîntâmpinarea apariției unei astfel de practici (control a priori). Prin urmare, existența unei practici judiciare relevă că instanța supremă nu mai poate fi sesizată pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, chestiunea de drept care a suscitat-o nemaifiind, prin urmare, nouă. Așadar, cerința noutății chestiunii de drept nefiind îndeplinită, devine inutilă examinarea condiției privind gradul de dificultate al problemei de drept. ... 62. Condiția ca Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat anterior este îndeplinită, deoarece nu se poate aprecia ca fiind incidentă Decizia nr. 59 din 9 decembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Dolj - Secția I civilă în Dosarul nr. 20.291/215/2018 pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarea chestiune de drept: „În situația în care prima instanță a respins cererea de fixare a sumei definitive ce i se datorează creditorului cu titlu de penalități, în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, hotărârea primei instanțe este susceptibilă de a fi atacată cu o cale de atac, respectiv apel?“. ... 63. Din analiza acelei sesizări rezultă că atât starea de fapt, cât și chestiunea de drept care a făcut obiectul deciziei amintite sunt diferite de cele din prezenta cauză, astfel că nu pot fi reținute ca fiind relevante în dezlegarea problemei de drept care formează obiectul sesizării de față. ... 64. În acest sens se are în vedere că litigiul în care a fost formulată sesizarea prealabilă menționată a avut drept obiect o cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova - Secția civilă la 30 iulie 2018, în vederea stabilirii sumei definitive datorate reclamantului cu titlu de penalități, ca urmare a neexecutării obligației stabilite prin titlul executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. xxxx din 17 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția I civilă. ... 65. În acest context factual, în stadiul procesual al apelului, Tribunalul Dolj - Secția I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în sensul de a se stabili dacă, în situația în care prima instanță a respins cererea de fixare a sumei definitive ce i se datorează creditorului cu acest titlu, hotărârea pronunțată este sau nu supusă căii de atac a apelului. ... 66. Așadar, în cadrul litigiului în care a fost formulată acea sesizare, cererea de stabilire a sumei definitive datorate cu titlu de penalități era înregistrată anterior modificării art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 310/2018, și anume la data de 30 iulie 2018, în timp ce chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării pendinte s-a ivit în contextul în care procedura de executare silită a început la 2 august 2016, iar cererea de stabilire a sumei definitive a fost formulată la data de 27 martie 2019, deci ulterior modificării legislative. ... 67. Din perspectiva problemei de drept supuse analizei instanței supreme în sesizarea anterioară, aceasta a constat în recunoașterea caracterului definitiv al încheierilor pe care le pronunță instanța de executare în derularea procedurii instituite prin art. 906 din Codul de procedură civilă, indiferent de soluția dată cererilor (de admitere sau respingere), pornind de la dreptul comun în privința hotărârilor pe care le pronunță instanța de executare conform art. 651 alin. (4) din Codul de procedură civilă și de la recunoașterea caracterului derogatoriu de la acest regim al încheierilor la care se referă art. 906 din cod. ... 68. În schimb, prin sesizarea de față se invocă o chestiune care vizează aplicarea în timp a normei cuprinse în art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 68 din Legea nr. 310/2018, punându-se întrebarea dacă „dispoziția modificată se aplică doar executărilor silite începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 sau se aplică și cererilor de stabilire a despăgubirilor introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, indiferent de data la care a fost formulată cererea de executare silită“. ... 69. Această problemă de drept nu a făcut obiectul sesizării precedente, astfel că Decizia nr. 59 din 9 decembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu poate fi reținută ca o statuare anterioară a instanței supreme asupra aplicării în timp a prevederilor modificate ale art. 906 din Codul de procedură civilă. ... 70. Reamintind premisele stabilirii elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită, și anume asigurarea funcției mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare, precum și evitarea paralelismului și suprapunerii cu mecanismul recursului în interesul legii, este evident că procedura pronunțării unei hotărâri prealabile nu este chemată să dea o soluție unei practici deja existente, astfel cum s-a arătat, ci scopul său este acela de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile și dificile de drept, cu caracter de noutate. ... ...
Sursa oficială ↗