Decizia ÎCCJ nr. 28/2021 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție X.1. Asupra admisibilității 26. Analiza condițiilor de admisibilitate instituite de legiuitor în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă conduce instanța supremă spre concluzia că acestea sunt întrunite. ... 27. În doctrină, dar și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, condițiile de admisibilitate au fost identificate după cum urmează: a) existența unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanță; ... b) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... c) chestiunea de drept în discuție să aibă caracter de noutate; ... d) Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra respectivei probleme de drept, iar aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare; ... e) de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să depindă soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată. ... ... 28. În examinarea primelor două condiții de admisibilitate se constată că instanța de trimitere (curtea de apel), învestită cu soluționarea unui apel împotriva hotărârii asupra cererii de excludere, va pronunța o decizie definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 223 alin. (3^1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă; prin urmare, aceste cerințe de admisibilitate sunt întrunite. ... 29. De asemenea, este îndeplinită și condiția referitoare la noutatea chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită. Desigur, noul cod civil a intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, însă relevantă în evaluarea cerinței noutății este dezvoltarea unei jurisprudențe în materie. Din această perspectivă, au fost emise adrese către toate curțile de apel, care au procedat la verificări ale jurisprudenței la nivelul instanțelor judecătorești situate în circumscripțiile lor și au comunicat Înaltei Curți de Casație și Justiție un număr limitat de hotărâri judecătorești identificate în materia care face obiectul sesizării de față. Cum caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, iar hotărârile pronunțate în materia în discuție nu reflectă conturarea unei jurisprudențe neunitare consistente, se apreciază că și cerința noutății este întrunită. ... 30. Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat în mod constant necesitatea ca problema de drept supusă dezlegării să prezinte un grad de dificultate ridicat, care să îi facă utilă intervenția, în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății. În cazul analizat, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziții legale care nu comportă o reală dificultate și care pot fi dezlegate facil, printr-o analiză de conținut și corelată a normelor incidente. Cu toate acestea, opiniile teoretice ale judecătorilor de la instanțele naționale sunt divergente, ceea ce relevă că, deși practica judiciară pare abia a se contura, menținerea incertitudinii interpretării ar putea determina apariția, în viitor, a jurisprudenței neunitare. ... 31. Este îndeplinită și condiția de admisibilitate care impune ca, asupra chestiunii de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat. Deși textul art. 519 din Codul de procedură civilă nu prevede în mod expres, spre deosebire de legislația procesual penală internă, modalitatea în care Înalta Curte de Casație și Justiție să fi statuat asupra chestiunii de drept care formează obiect al sesizării, cerința legală este îndeplinită, întrucât problema de drept semnalată nu a fost soluționată printr-o hotărâre prealabilă sau în cadrul unui recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare; de asemenea, în considerarea dispozițiilor art. 223 alin. (3^1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, litigii de genul celui aflat pe rolul instanței de trimitere nu cunosc și calea de atac a recursului și nu intră în aria de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție. ... 32. De asemenea, este întrunită și cerința ca soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, atât timp cât chiar autorul căii de atac a apelului care formează obiect al învestirii instanței de trimitere este cel care critică incidența art. 1.928 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, reținută de prima instanță, pentru a justifica dispoziția de excludere a sa dintr-o societate cu răspundere limitată, în care nu deține și calitatea de administrator. ... ... X.2. Asupra fondului 33. Divergența manifestată între instanțele naționale are ca punct de plecare, așa cum s-a exprimat în punctele de vedere transmise de către curțile de apel, raportul dintre legea generală și cea specială, în contextul intrării în vigoare a noului Cod civil. ... 34. Conform principiilor de drept, legea generală se aplică în orice materie și în toate cazurile, mai puțin în acelea în care legiuitorul a stabilit un regim special și derogatoriu, instituind în anumite materii reglementări speciale, prioritare față de norma de drept comun. Caracterul prioritar al normei speciale decurge din însăși finalitatea adoptării ei, demonstrând intenția legiuitorului de a deroga de la norma generală, prin prevederi de strictă interpretare și aplicare. ... 35. În acest sens, dispozițiile art. 15 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevăd următoarele: „(1) O reglementare din aceeași materie și de același nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special față de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie. (2) Caracterul special al unei reglementări se determină în funcție de obiectul acesteia, circumstanțiat la anumite categorii de situații, și de specificul soluțiilor legislative pe care le instituie. (3) Reglementarea este derogatorie dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-și caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri.“ ... 36. Titlul IX (Diferite contracte speciale) al cărții a V-a (Despre obligații) a Codului civil cuprinde și cap. VII, intitulat Contractul de societate, capitol care, la rândul lui, își structurează reglementările în următoarele secțiuni: secțiunea 1 (Dispoziții generale, art. 1.881-1.889), secțiunea a 2-a (Societatea simplă, art. 1.890-1.948) și secțiunea a 3-a (Asocierea în participație, art. 1.949-1.954). ... 37. În cuprinsul art. 1.888, având denumirea marginală „Formele societare“, Legea nr. 287/2009 privind Codul civil prevede că societățile pot fi simple, în participație, în nume colectiv, în comandită simplă, cu răspundere limitată, pe acțiuni, în comandită pe acțiuni, cooperative sau alt tip de societate anume reglementat de lege. ... 38. Dintre toate formele societare indicate mai sus, secțiunile 2 și 3 din cap. VII, evocate anterior, le reglementează doar pe primele două: societatea simplă și asocierea în participație. ... 39. Această abordare a legiuitorului este justificată de faptul că celelalte tipuri de societăți sunt reglementate separat, în diverse legi speciale, cele mai multe în Legea nr. 31/1990. ... 40. Diversificarea, după anul 1989, a raporturilor comerciale a impus apariția unor norme cu un caracter specific, care să răspundă particularităților lor. O astfel de normă specială o constituie și Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care a reglementat modalitățile în care se constituie, se organizează și funcționează entitățile cu personalitate juridică în domeniul comercial. ... 41. Intrarea în vigoare, la 1 octombrie 2011, a noului Cod civil relevă că specificitatea ramurii dreptului aplicabil în materie comercială nu a fost afectată în substanță, întrucât modificările intervenite sunt mai degrabă terminologice: astfel, dacă fostul sistem utiliza, pentru a separa raporturile comerciale de cele civile, conceptele de comerciant și de fapte de comerț, actualul sistem realizează delimitarea folosind noțiunile de profesionist și de întreprindere. ... 42. Noul Cod civil a produs unificarea dreptului obligațiilor civile și comerciale, însă materia în dezbatere, cea a dreptului comercial - pe care, ulterior intrării în vigoare a noului Cod o parte a doctrinei o recunoaște, în vreme ce o altă parte o neagă -, cunoaște o multitudine de reglementări specifice, aflate în vigoare, care îi configurează existența. ... 43. De aceea se apreciază că dispozițiile art. 1.887 alin. (1) , care proclamă caracterul de drept comun al cap. VII din titlul IX al Cărții a V-a a Codului civil în materia societăților, interpretate coroborat cu cele ale art. 291 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd completarea dispozițiilor legii speciale cu cele ale Codului civil și ale Codului de procedură civilă, trebuie înțelese în sensul că societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului, li se aplică în mod direct dispozițiile noului cod, care vizează obligațiile și pe cele privind persoana juridică, nu însă și dispozițiile generale, atunci când legea specială reglementează în mod derogatoriu o anumită situație. ... 44. Astfel, problema de drept supusă dezlegării, care impune verificarea măsurii în care Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede limitativ ori exemplificativ cazurile în care un asociat poate fi exclus din societatea cu răspundere limitată, își găsește rezolvarea în aplicarea principiilor specialia generalibus derogant, respectiv generalia specialibus non derogant, cărora analiza de față urmează să le acorde eficiență. ... 45. Potrivit acestor reguli, norma specială, fiind derogatorie de la norma generală, se aplică cu prioritate, chiar și atunci când este anterioară normei generale, ori de câte ori o ipoteză intră sub incidența prevederilor ei, iar norma specială nu poate fi modificată sau abrogată de o normă generală ulterioară decât în mod expres. ... 46. Dispozițiile art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată: a) asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat; b) asociatul cu răspundere nelimitată în stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil; c) asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administrație ori contravine dispozițiilor art. 80 și 82; d) asociatul administrator care comite frauda în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora. ... 47. Modalitatea de redactare a textului de lege evocat anterior conduce către concluzia că enumerarea pe care o cuprinde nu este exemplificativă, ceea ce implică, în lipsa oricărui alt indiciu contrar, imposibilitatea excluderii în alte situații decât cele reglementate ori imposibilitatea excluderii acționarului într-o societate pe acțiuni. ... 48. Așa fiind, nu există ipoteze lăsate în afara reglementării, în care legea să permită ca un asociat să fie exclus din societatea cu răspundere limitată; de aceea nu se poate aprecia că, într-o atare situație, norma specială s-ar completa cu cea generală. ... 49. Împrejurarea că legea specială este anterioară Codului civil nu prezintă relevanță, având în vedere că, potrivit art. 138 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, societățile reglementate de legi speciale continuă să fie supuse acestora. ... 50. Rațiunea lipsei incidenței normei generale poate fi decelată și din scopul pentru care legea specială a reglementat, în mod separat, excluderea asociaților. ... 51. Instituția juridică a excluderii, în cazul supus analizei, își găsește aplicarea în cazul societăților de persoane și al celor mixte - nu și în cazul societăților de capital -, așadar în cazul acelora în care problema încrederii reciproce și a conlucrării asociaților se pune mai accentuat decât în cazul celorlalte forme societare. Încrederea reciprocă, privită ca premisă a conlucrării pentru îndeplinirea obiectivelor sociale, trebuie să fie menținută pe întreaga durată a existenței societății. ... 52. Aceste considerente sunt pe deplin valabile și în cazul societăților simple, însă în materia societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, trebuie avut în vedere scopul pe care asociații îl urmăresc când decid să conlucreze: obținerea unei cote predeterminate din beneficiul prezumabil. ... 53. Dimensiunea lui patrimonială impune, așadar, ca părăsirea societății, ca efect al excluderii, să nu poată opera în orice condiții, căci excluderea este în primul rând o sancțiune pentru refuzul de a conlucra, pentru o conduită ce nu respectă coordonatele interesului societar. ... 54. Dacă prima și a treia ipoteză dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conturează excluderea din cauze contractuale, sancționând astfel neexecutarea unor obligații asumate prin actul constitutiv ori încălcarea obligației generice de fidelitate, celelalte două indică excludere din cauze extracontractuale. ... 55. Dintre toate aceste ipoteze, cea cuprinsă în art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, formează obiect al disputei părților în fața instanței de trimitere și face utile următoarele sublinieri: a) Textul în discuție se referă, în mod expres, la asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora, iar sancțiunea excluderii îi poate fi aplicată atunci când revocarea este considerată insuficientă nu numai pentru abuzul de putere și încălcarea limitelor mandatului, ci pentru orice acțiune sau inacțiune frauduloasă în dauna societății, așadar nu doar pentru frauda pe care este în măsură să o comită în considerarea ocupării poziției de administrator, ci pentru orice delict intenționat săvârșit în dauna societății. ... b) Reglementarea, în acest mod, a cazului de excludere din art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, vine să protejeze, în mod distinct, încrederea de care trebuie să se bucure titularul funcției de administrator. ... c) Așa fiind, asociatul care nu deține calitatea de administrator nu poate fi exclus pentru categoria generală a fraudelor în dauna societății, prevăzută de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. ... d) Argumentele prezentate mai sus impun concluzia că situațiile de excludere a asociatului prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se completează cu prevederile art. 1.928 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil. ... e) Desigur, în limitele autonomiei de voință, urmând gândirea legiuitorului și rosturile instituției, părțile au dreptul să înmulțească ori să restrângă contractual cauzele de excludere. ... ... ... ...