Decizia ÎCCJ nr. 4/2021 (HP)Punctul VI

VI. Punctul de vedere al Direcției legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție Cu Adresa nr. 1.417 din data de 1 octombrie 2020, Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a înaintat punctul de vedere asupra chestiunii de drept a cărei dezlegare s-a solicitat, apreciind că fapta de a deschide și utiliza un cont pe o rețea de socializare deschisă publicului, furnizând ca nume de utilizator numele unei alte persoane și introducând date cu caracter personal reale privind această persoană, întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de fals informatic, prevăzută de art. 325 din Codul penal, atât cu referire la cerința ca acțiunea de introducere a datelor informatice să fie realizată fără drept, cât și cu privire la cerința ca acțiunea de introducere a datelor informatice să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului. În argumentarea acestei opinii s-a arătat că cerința ca acțiunea de introducere a datelor informatice să fie realizată fără drept are semnificația atribuită prin dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003. Făptuitorul care introduce într-o rețea de socializare deschisă publicului numele și datele cu caracter personal reale ale unei alte persoane, ca fiind datele privind propria identitate, introduce date informatice fără drept, în accepțiunea dispozițiilor art. 35 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora acționează fără drept persoana care nu este autorizată, în temeiul legii sau al unui contract. Făptuitorul care introduce datele informatice privind identitatea reală a unei alte persoane și orice date cu caracter personal reale ale unei alte persoane, fără acordul acesteia, ca fiind datele informatice privind propria persoană, acționează fără drept, întrucât nu este autorizat în temeiul legii sau al unui contract să realizeze acțiunea de introducere a datelor informatice. În primul rând, făptuitorul nu este autorizat în temeiul legii, întrucât nu există nicio dispoziție legală care să autorizeze o persoană să introducă date informatice privind o altă persoană (date informatice de identificare și alte date cu caracter personal reale), ca fiind date informatice privind propria persoană, într-o rețea de socializare deschisă publicului. Dimpotrivă, introducerea și utilizarea datelor informatice reale privind o altă persoană (numele și orice date cu caracter personal reale ale unei alte persoane) ca fiind date informatice privind propria persoană, într-o rețea de socializare deschisă publicului, se înscrie în fenomenul denumit „furt de identitate“ și, în general, rețelele de socializare deschise publicului conțin o indicație privind raportarea conduitelor care se înscriu în acest fenomen. În al doilea rând, făptuitorul nu este autorizat în temeiul unui contract, întrucât nu există acordul de voință al persoanei căreia îi aparțin datele informatice de identificare și alte date cu caracter personal reale introduse în rețeaua de socializare deschisă publicului. În consecință, făptuitorul care introduce într-o rețea de socializare deschisă publicului numele și datele cu caracter personal reale ale unei alte persoane, ca fiind date privind propria identitate, nu este autorizat nici în temeiul legii și nici în temeiul unui contract, acționând fără drept, în sensul dispozițiilor art. 35 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003. În acest context, s-a precizat că „autorizarea“ prevăzută în art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 nu privește numai autorizarea generală de a introduce date informatice într-o rețea, ci și autorizarea de a introduce anumite categorii de date informatice într-o rețea. De exemplu, un funcționar bancar are autorizarea generală de a introduce date informatice în rețeaua băncii, dar nu are autorizarea de a introduce în rețeaua băncii datele unei persoane cu care banca nu are niciun raport contractual. În cazul rețelelor de socializare deschise publicului există, în principiu, o autorizare generală de a introduce date informatice în rețea, dar nu există nici autorizarea de a introduce datele unei alte persoane fără acordul acesteia și nici autorizarea de a introduce date informatice cu încălcarea unei interdicții (de exemplu, materiale cu caracter rasist sau xenofob). Referitor la cerința ca acțiunea de introducere a datelor informatice să aibă ca rezultat date necorespunzătoare adevărului, s-a arătat că dispozițiile art. 325 din Codul penal (ca vechile dispoziții ale art. 48 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției) transpun în dreptul intern prevederile art. 7 din Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, adoptată la Budapesta la 23 noiembrie 2001, ratificată prin Legea nr. 64/2004. Examinarea dispozițiilor art. 7 din Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică și ale art. 325 din Codul penal conduce la concluzia că expresia „date neautentice“ a fost transpusă în dreptul intern prin expresia „date necorespunzătoare adevărului“. În Raportul explicativ al Convenției Consiliului Europei privind criminalitatea informatică, cu privire la art. 7, se precizează că neautenticitatea se referă, ca minim standard, la emitentul datelor, indiferent de exactitatea sau veridicitatea datelor. Așadar, „datele neautentice“ rezultate (în sensul art. 7 din Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică) și „datele necorespunzătoare adevărului“ rezultate (în sensul art. 325 din Codul penal) privesc, în primul rând, emitentul datelor, astfel încât ori de câte ori nu există o identitate între persoana care introduce datele ca fiind date proprii și persoana căreia îi aparțin în mod real datele introduse există un fals informatic. „Datele neautentice“ sau „datele necorespunzătoare adevărului“ rezultate constau în inexistența identității de persoană între făptuitorul care introduce datele ca fiind date proprii și persoana căreia îi aparțin în mod real datele introduse. Or, în cazul introducerii de către făptuitor, într-o rețea de socializare deschisă publicului, a numelui și a datelor cu caracter personal reale ale unei alte persoane ca fiind date privind propria identitate, rezultă inexistența unei identități de persoană între făptuitor și persoana căreia îi aparțin, în realitate, datele introduse și, pe cale de consecință, rezultă „date neautentice“ în accepțiunea art. 7 din Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică sau „date necorespunzătoare adevărului“ în accepțiunea art. 325 din Codul penal, fiind întrunită această cerință a infracțiunii de fals informatic. Falsul informatic nu implică, în mod necesar, caracterul neautentic ori necorespunzător adevărului al datelor (numele sau orice alte date cu caracter personal pot fi reale), ci include caracterul neautentic ori necorespunzător adevărului cu privire la emitentul datelor, astfel încât ori de câte ori făptuitorul, ca emitent al datelor, introduce date privind o altă persoană (date de identificare și alte date cu caracter personal reale), ca fiind date privind propria persoană, există un fals informatic. ...