Decizia ÎCCJ nr. 74/2020 (HP)Paragraful 5

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 16.11.2020 · dosar 2.897/109/2018
Paragraful 5
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2.897/109/2018, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: interpretarea și aplicarea prevederilor art. 26 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 176/2010), referitoare la prescripția aplicării sancțiunii, în corelare cu termenul aplicabil prescripției răspunderii civile - cel prevăzut de art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare (Codul civil) și cu momentul de la care începe să curgă acest termen, conform considerentelor 27 și 28 din Decizia Curții Constituționale nr. 449 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 18 august 2015 (Decizia Curții Constituționale nr. 449 din 16 iunie 2015), sub aspectul modului de aplicare a regulii ce instituie termenul de prescripție a aplicării sancțiunii, atunci când a intervenit prescripția răspunderii, în condițiile reținute prin această decizie, și anume în termenul general de 3 ani, prevăzut de art. 2.517 din Codul civil, al cărui moment de început este data săvârșirii faptei susceptibile a fi considerată cauză de incompatibilitate.
Sursa oficială ↗