Decizia ÎCCJ nr. 74/2020 (HP)Punctul V

V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea A. Cu privire la admisibilitatea sesizării 18. Instanța de trimitere a considerat că sunt întrunite condițiile legale de admisibilitate a sesizării, arătând că: – pricina se află în curs de judecată, hotărârea urmând a fi pronunțată în primă și ultimă instanță, conform art. 69 alin. (5) teza finală din Legea nr. 215/2001; ... – de lămurirea chestiunii de drept invocate depinde soluționarea pe fond a cauzei, instanța fiind chemată să se pronunțe asupra legalității actului atacat sub aspectul aplicării unor sancțiuni specifice, instituite pentru aleșii locali (încetarea de drept a mandatului înainte de expirarea duratei normale a acestuia), aplicarea sancțiunii fiind făcută în termenul prevăzut de art. 26 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 176/22010, dar în afara termenului de prescripție a răspunderii, așa cum se susține de către reclamant pe baza considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 449 din 16 iunie 2015; ... – problema de drept este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu a fost sesizată cu un recurs în interesul legii, sub aspectul strict al problemei de drept enunțate, astfel încât mecanismul de unificare a practicii judiciare prin intermediul hotărârii prealabile se apreciază a fi necesar la acest moment, în care încă nu s-a pronunțat un număr semnificativ de hotărâri judecătorești care să conțină, în mod constant, soluții diferite, de natură a crea o inegalitate nejustificată între persoane aflate în aceeași situație. ... ... ... B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării 19. Completul de judecată care a formulat sesizarea a arătat că problema de drept invocată se impune a fi lămurită în raport cu datele speței, potrivit cărora reclamantul a invocat prescripția răspunderii sale administrative, apreciind că ordinul prin care sa constatat încetarea de drept a mandatului său de primar este nelegal, fiind emis cu neobservarea de către emitent a intervenirii prescripției acestei forme de răspundere. ... 20. Reclamantul a susținut că starea de incompatibilitate a încetat la data de 12 februarie 2013 și că acesta este și momentul de la care a început să curgă termenul general de prescripție, de 3 ani, prevăzut de art. 2.517 din Codul civil, în raport și cu Decizia Curții Constituționale nr. 449 din 16 iunie 2015 (pct. 28). ... 21. Pe de altă parte, arată instanța de trimitere, conform art. 26 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 176/2010, prescripția aplicării sancțiunii se împlinește după trecerea unui „termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, potrivit prevederilor legale“. ... 22. Cu privire la această problemă de drept, ce privește interpretarea prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, corelat cu prevederile art. 2.517 din Codul civil și cu considerentele cuprinse în Decizia Curții Constituționale nr. 449 din 16 iunie 2015, completul care a formulat sesizarea arată că sunt posibile două interpretări, care se regăsesc deja în jurisprudența pe care o menționează exemplificativ: – dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 sunt aplicabile numai atunci când raportul de evaluare a stării de incompatibilitate a rămas definitiv înăuntrul termenului general de 3 ani de prescripție a răspunderii, calculat de la data săvârșirii faptei ce a constituit cauza de incompatibilitate, în această interpretare fiind valorificat argumentul reclamantului întemeiat pe considerentele cuprinse în Decizia Curții Constituționale nr. 449 din 16 iunie 2015 (Sentința nr. 515 din 11 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă în Dosarul nr. 2.986/109/2019 și Sentința nr. 930 din 25 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.415/95/2019); ... – dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 sunt aplicabile, deoarece termenul de prescripție a răspunderii reclamantului nu poate fi calculat de la data săvârșirii faptei ce a constituit cauza de incompatibilitate, ci tot de la momentul rămânerii definitive a raportului de evaluare în cadrul căruia a fost constatată cauza de incompatibilitate, întrucât numai la acest moment se poate considera săvârșită fapta, această interpretare fiind, însă, în divergență cu considerentele cuprinse în Decizia Curții Constituționale nr. 449 din 16 iunie 2015, deși este în concordanță cu natura recognitivă a actului atacat în cauză, prin intermediul acestuia fiind doar constatată o situație preexistentă, care s-a născut prin efectul legii, la momentul rămânerii definitive a raportului de evaluare (Sentința nr. 291 din 19 martie 2020, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 215/63/2020). ... ... ... ...