Decizia ÎCCJ nr. 68/2020 (HP)Punctul II

II. Expunerea succintă a cauzei Tribunalul București - Secția I penală este învestit, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea contestației declarate de revizuentul condamnat împotriva Sentinței penale nr. 3.156 din data de 28 noiembrie 2019, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București - Secția penală, în Dosarul nr. 24.527/302/2019. Prin sentința penală menționată, în baza art. 459 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat, ca inadmisibilă, cu motivarea că cererea de revizuire nu are ca obiect o hotărâre definitivă prin care se soluționează conflictul de drept penal substanțial, ci vizează o hotărâre pronunțată în legătură cu faza de executare a pedepsei (Sentința penală nr. 321 din 17 februarie 2017 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin Decizia penală nr. 274/C din 10 aprilie 2017 a Tribunalului București - Secția I penală). Prin Sentința penală nr. 321 din 17 februarie 2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București - Secția I penală, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de condamnat. În motivarea soluției s-a arătat că o decizie a Curții Constituționale poate reprezenta o cauză de stingere a pedepsei în ipoteza în care se constată că incriminarea faptei care a fost comisă în concret nu este constituțională. În această ordine de idei s-a precizat că prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curții Constituționale s-a operat o dezincriminare parțială a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) din Codul penal, în sensul în care nerespectarea unor prevederi având o forță juridică inferioară legii nu va mai putea conduce la reținerea acestei infracțiuni. Însă, s-a constatat că, în cauză, efectele deciziei Curții Constituționale nu pot fi reținute, câtă vreme în sarcina contestatorului condamnat a fost reținut de către instanță că au fost încălcate prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, fiind redate paragrafe din Decizia nr. 760/A din 22 mai 2015 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală, pronunțată în apel, prin care s-a dispus, în baza art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție raportat la art. 248 raportat la art. 248^1 din Codul penal din 1969, condamnarea la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. În calea de atac, prin Decizia penală nr. 274/C din 10 aprilie 2017 a Tribunalului București - Secția I penală, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat împotriva Sentinței penale nr. 321 din 17 februarie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București. Totodată, în baza art. 29 alin. (4) raportat la art. 29 alin. (1) , (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul condamnat și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 din Codul penal și ale art. 595 din Codul de procedură penală. Prin considerentele deciziei, tribunalul a constatat că ceea ce contestatorul a solicitat prin cererea formulată este, în fapt, constatarea dezincriminării infracțiunii de abuz în serviciu în modalitatea în care a fost condamnat prin Decizia penală nr. 760/A din 22 mai 2015 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală. Instanța de control judiciar a considerat că mijlocul procesual prin care poate fi constatată dezincriminarea unei fapte nu este cel prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, întrucât contestația la executare reprezintă un remediu procesual pentru înlăturarea incidentelor intervenite în cursul executării unei pedepse, cum ar fi o nelămurire sau împiedicare la executare ori pentru a se constata intervenită amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, iar nu o modalitate prin care se poate constata ca fiind dezincriminată o faptă, pentru aceasta fiind aplicabile dispozițiile art. 595 din Codul de procedură penală referitoare la intervenirea unei legi penale noi. În privința dispozițiilor art. 595 din Codul de procedură penală s-a făcut precizarea că sunt aplicabile doar în situația intervenirii unei legi de dezincriminare sau a unei legi care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, iar nu în situația constatării neconstituționalității unei norme de incriminare, cum este cazul în speța de față. Prin decizia pronunțată, tribunalul a subliniat că infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 din Codul penal din 1969 și art. 297 alin. (1) din Codul penal, săvârșită în modalitatea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu prin încălcarea legislației secundare, nu a fost dezincriminată printr-o lege, ci această normă a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, pronunțată de Curtea Constituțională (mai precis, Curtea Constituțională a statuat că norma de incriminare este constituțională în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos“ din cuprinsul acesteia se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii“), astfel încât s-a considerat că nu există ipoteza de aplicare a prevederilor art. 595 din Codul de procedură penală, ci a cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, referitor la existența unei hotărâri care s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate. Totodată, tribunalul a considerat că situația pe care o invocă contestatorul se circumscrie în mod formal cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, iar nu dispozițiilor art. 595 din Codul de procedură penală, deoarece lipsește situația premisă a apariției unei legi de dezincriminare, cu atât mai puțin fiind incident unul dintre cazurile de contestație la executare prevăzute de art. 598 din Codul de procedură penală. Deopotrivă, tribunalul a constatat că fapta pentru care a fost condamnat contestatorul nu intră sub incidența Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 pronunțate de Curtea Constituțională, în condițiile în care din considerentele hotărârii de condamnare rezultă că în sarcina acestuia se reține, printre altele, și faptul că și-a exercitat atribuțiile de serviciu prin încălcarea legislației primare, respectiv a dispozițiilor Legii fondului funciar nr. 18/1991. La termenul din 18 iunie 2020, Tribunalul București a luat act de faptul că la dosar a fost înregistrată o cerere scrisă din partea petentului condamnat, de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea următoarei probleme de drept, respectiv „Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată și împotriva unei hotărâri penale definitive, dar care nu soluționează fondul acțiunii penale“. Dezbaterile asupra cererii formulate de contestatorul condamnat pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se statueze asupra problemei de drept, au avut loc la termenul din 18 iunie 2020, când instanța a amânat pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect admisibilitatea sesizării pentru termenul din 25 iunie 2020, când a constatat îndeplinite cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală și, ca urmare, a dispus sesizarea instanței supreme. În baza art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept. ...