Decizia ÎCCJ nr. 68/2020 (HP)Punctul IV

IV. Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. În urma consultării instanțelor de judecată s-a evidențiat opinia potrivit căreia o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi îndreptată și împotriva unei hotărâri penale definitive care nu soluționează fondul acțiunii penale, cum sunt hotărârile definitive pronunțate în legătură cu faza de executare a pedepsei. În acest sens, prin adresele de răspuns, au opinat: curțile de apel Iași, Galați (în parte), Brașov (în opinie minoritară) și București - Secția I penală, tribunalele Vaslui și instanțele arondate, Caraș-Severin, Constanța (în opinie majoritară), Tulcea, Ialomița și instanțele arondate și Teleorman, judecătoriile Răducăneni, Măcin, Lehliu-Gară, Giurgiu, Bolintin-Vale, Alexandria, Videle și Zimnicea. În argumentarea opiniei exprimate s-a arătat că motivul de revizuire instituit de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală se referă atât la hotărâri definitive prin care s-a soluționat fondul acțiunii penale, cât și la hotărâri definitive care au avut alt obiect. Au fost evocate dispozițiile art. 453 alin. (4) din Codul de procedură penală în care legiuitorul nu distinge între soluțiile pe fondul acțiunii penale și alte soluții. Raționamentul pentru care se pot formula cereri de revizuire s-a arătat că derivă din faptul că revizuirea în cazul deciziilor Curții Constituționale, deși nu se fundamentează pe o eroare de fapt în rezolvarea inițială a fondului, este determinată, în esență, de o încălcare continuă a efectelor deciziilor instanței de contencios constituțional. S-a mai menționat că acest motiv de revizuire reprezintă un remediu procesual pentru înlăturarea unei erori judiciare, altfel accesul la justiție ar fi formal și iluzoriu. O altă interpretare ar fi de natură să lipsească de eficiență juridică demersul juridic reprezentat de sesizarea Curții Constituționale. A fost remarcat că trebuie să se dea valoare deciziei Curții Constituționale prin care a fost soluționată excepția de neconstituționalitate invocată de revizuent în cadrul contestației întemeiate pe prevederile art. 595 din Codul de procedură penală, mai ales în condițiile în care s-a precizat de instanța de control constituțional că dezlegarea dată are legătură cu soluționarea pe fond a cauzei penale în care a fost invocată excepția. De asemenea, s-a subliniat că Decizia penală nr. 42 din 14 februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători nu este de actualitate, deoarece a fost pronunțată în raport cu prevederile vechiului Cod de procedură penală. În ceea ce privește Decizia nr. XVII din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 17 iulie 2008, s-a arătat că, la momentul pronunțării acesteia, nu era reglementat cazul de revizuire în discuție, care a fost introdus prin Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, odată cu suprimarea instituției suspendării judecății ca urmare a sesizării Curții Constituționale. A mai fost menționat că a existat o reglementare distinctă a acestui caz de revizuire în art. 408^2 din vechiul Cod de procedură penală, care nu era supus restricțiilor reglementate pentru cazurile generale de revizuire. S-a menționat că nu trebuie uitat că introducerea acestui nou caz de revizuire s-a realizat în contraponderea suprimării instituției suspendării judecății, prin urmare, intenția legiuitorului a fost aceea de a oferi eficiență acestui demers, fără a se tergiversa însă soluționarea cauzei. Într-o altă opinie s-a arătat că, în interpretarea dispozițiilor art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală nu poate fi îndreptată și împotriva unei hotărâri penale definitive care nu soluționează fondul acțiunii penale, cum sunt hotărârile definitive pronunțate în legătură cu faza de executare a pedepsei. În acest sens au opinat: curțile de apel Pitești, Oradea, Galați (în parte), Timișoara, Târgu Mureș (în opinie majoritară), Brașov (în opinie majoritară) și București - Secția a II-a penală (în opinie majoritară), tribunalele Iași, Timiș, Bacău, Dolj, Brașov, Covasna, București și instanțele arondate, Călărași, Ilfov și instanțele arondate, judecătoriile Oradea, Iași, Pașcani, Hârlău, Brăila, Onești, Călărași, Roșiori de Vede și Turnu Măgurele. În argumentarea unora dintre răspunsurile comunicate, care susțin această opinie, au fost invocate dispozițiile art. 453 alin. (3) și (4) , art. 459 și 455 din Codul de procedură penală, precum și Decizia penală nr. 42 din 14 februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători, care a statuat că hotărârile penale supuse căii extraordinare de atac a revizuirii sunt cele care conțin o rezolvare a fondului. A fost invocată și Decizia nr. XVII/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite. Deopotrivă, s-a făcut referire la Decizia nr. 799 din 5 decembrie 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 29 ianuarie 2018, care a stabilit că sunt hotărâri supuse revizuirii „cele prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept penal substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal“, ceea ce înseamnă că pot face obiectul revizuirii hotărârile prin care instanța pronunță o soluție de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal. ...