Decizia ÎCCJ nr. 56/2020 (HP)Punctul III

III. Expunerea succintă a procesului 10. Prin cererea înregistrată la 4 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 971/87/2018, reclamanții, 15 salariați ai Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova au chemat în judecată compania națională și sucursala menționată, solicitând constatarea nulității absolute a prevederilor art. 29 alin. (2) teza întâi din contractul colectiv de muncă pentru perioada 2017-2018, înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă București cu nr. 146 din 24 aprilie 2017, obligarea pârâtelor să le plătească drepturile bănești cuvenite pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de 8 ore pe zi în perioada 1 iunie 2015-20 decembrie 2015, anume un spor de 75% din salariul de bază pentru orele suplimentare efectuate în timpul săptămânii, conform art. 122 și art. 123 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii), și un spor de 100% din salariul de bază pentru orele suplimentare efectuate în perioada repausului săptămânal sau a sărbătorilor legale, conform art. 142 din Codul muncii, obligarea pârâtelor la plata drepturilor bănești cuvenite pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de 8 ore pe zi în perioada 21 decembrie 2015-1 iunie 2018, anume un spor de 95% din salariul de bază pentru orele suplimentare efectuate în timpul săptămânii, conform pct. VIII din anexa nr. 5 la contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității pentru anii 2015-2017 și 2017-2018, și un spor de 100% din salariul de bază pentru orele suplimentare efectuate în perioada repausului săptămânal sau a sărbătorilor legale, conform art. 142 din Codul muncii. ... 11. Prin Sentința civilă nr. 530 din 26 septembrie 2018, Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal a luat act, în temeiul dispozițiilor art. 406 din Codul de procedură civilă, de cererea de renunțare la judecată formulată de 4 dintre reclamanți și a respins ca nefondată cererea celorlalți. ... 12. În considerente a reținut că reclamanții sunt salariați ai companiei naționale pârâte, lucrând în cadrul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A. pe anii 2017-2018 fiind semnat de Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., Federația Națională „Drum de Fier“, Federația Națională Feroviară „Mișcare-Comercial“ și Alianța Federațiilor Tehnice Feroviare. ... 13. A evocat clauza cuprinsă în art. 29 din contract și a subliniat că în perioada în care activitatea de mișcare este suspendată salariații nu prestează efectiv sarcinile de serviciu care le revin, ci au doar obligația de a fi prezenți la serviciu, astfel că sunt salarizați cu 70% din salariul de bază aferent timpului de muncă respectiv. Practic, în această perioadă, deși nu se prestează efectiv muncă, salariaților le sunt aplicabile dispozițiile art. 111 din Codul muncii, potrivit cărora timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează muncă, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale conform contractului individual de muncă. ... 14. În plus, prima instanță a subliniat negocierea de către patronat și sindicatele reprezentative din unitate a clauzei din contractul colectiv de muncă, fiind respectate dispozițiile art. 37 din Codul muncii, potrivit cărora „drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă“, în conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, „clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege“. ... 15. Sub acest aspect, instanța de fond a apreciat că prevederea din art. 29 alin. (2) teza întâi din contractul colectiv de muncă este în concordanță cu dispozițiile art. 111 din Codul muncii și ale art. 132 din Legea nr. 62/2011. ... 16. Instanța de fond a înlăturat susținerile reclamanților referitoare la faptul că Tribunalul Iași - Secția I civilă a constatat nulitatea absolută a clauzei din art. 29 alin. (2) teza întâi din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2015-2017, prin Sentința civilă nr. 1.825 din 16 octombrie 2017, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 380 din 31 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale. S-a avut în vedere faptul că acel contract și-a încetat aplicabilitatea, în prezent fiind încheiat un nou contract colectiv de muncă pe anii 2017-2018. ... 17. În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, instanța de fond a avut în vedere reglementarea din art. 45 alin. (7) din contractul colectiv de muncă, potrivit căreia „orele în care salariatul prestează muncă peste durata normală a programului de lucru sunt ore suplimentare“, apreciind că dispozițiile art. 120 și art. 123 din Codul muncii nu au fost încălcate de pârâte, deoarece clauza contractului colectiv de muncă cu privire la spor este conformă legii. Clauza contestată de reclamanți nu contravine dispozițiilor art. 122,art. 123 și art. 142 din Codul muncii, întrucât aceștia, în perioadele de suspendare a activității de mișcare, nu prestează efectiv muncă în favoarea angajatorului, ci se află la dispoziția acestuia fără a îndeplini nicio sarcină de serviciu, așteptând doar reluarea activității de mișcare. ... 18. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, care au solicitat admiterea acțiunii. În motivare, au susținut că în mod greșit instanța de fond a respins primul capăt de cerere referitor la constatarea nulității absolute a prevederilor art. 29 alin. (2) teza întâi din contractul colectiv de muncă, atâta vreme cât nu au fost respectate prevederile cu caracter general din art. 132 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, care stabilesc marja de negociere a contractelor colective de muncă, ce trebuie să se încadreze „în limitele și condițiile prevăzute de lege“. Potrivit dispozițiilor art. 142 din Legea nr. 62/2011, clauzele contractului colectiv de muncă negociate (în favoarea sau defavoarea salariaților) cu încălcarea art. 132 sunt lovite de nulitate absolută. Reglementările din această lege se coroborează cu dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, conform cărora, în cazul în care se solicită constatarea nulității unor clauze ale contractului colectiv de muncă, cererile în vederea soluționării conflictului de muncă pot fi formulate pe durata existenței contractului. ... 19. În acest sens, prin Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 9 decembrie 2016 (Decizia nr. 17 din 13 iunie 2016), s-a stabilit că: „(...) În interpretarea prevederilor art. 138 alin. (3) -(5) și art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, nulitatea unei clauze a contractului colectiv de muncă negociate cu nerespectarea art. 138 alin. (1) -(3) din Legea nr. 62/2011 poate fi cerută de către părțile interesate, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție, respectiv poate fi invocată de către instanță, din oficiu, pe durata existenței contractului colectiv de muncă.“ ... 20. Întrucât la 31 mai 2018 Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a constatat în mod definitiv nulitatea dispozițiilor art. 29 din contractul colectiv de muncă, consideră că angajatorul avea obligația, în conformitate cu prevederile art. 142 alin. (4) din Legea nr. 62/2011, ca până la renegocierea clauzei a cărei nulitate a fost constatată să o înlocuiască cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege. Deși angajatorul avea cunoștință de Sentința civilă nr. 1.825 din 16 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Iași - Secția I civilă, executorie de drept de la data pronunțării, și avea posibilitatea să renegocieze sau să elimine din contractul colectiv de muncă încheiat pentru perioada ulterioară, 2017-2018, a înțeles să susțină în continuare aplicarea acelorași dispoziții ale art. 29 din contractul colectiv de muncă, cu caracter nelegal. ... 21. În opinia apelanților-reclamanți, eroarea esențială a instanței de fond este aceea de a considera că dispozițiile art. 29 din contractul colectiv de muncă respectă întocmai prevederile art. 111 din Codul muncii referitoare la definiția timpului de muncă. Raționamentul instanței de fond este acela că orele de suspendare a activității de mișcare, deși sunt ore în care salariații nu prestează efectiv sarcinile de serviciu, singura obligație fiind aceea de a fi prezenți la serviciu, reprezintă o componentă a timpului de muncă. Se omite conținutul imperativ al art. 112 alin. (1) din Codul muncii, în conformitate cu care „pentru salariații angajați cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână“. În condițiile în care activitatea apelanților-reclamanți se desfășoară într-un program special de 12-24, 12-48 de ore, instanța de fond a ignorat graficele de lucru și nu a constatat că aceste ore de suspendare a activității de mișcare excedează norma de muncă și trebuie privite ca ore suplimentare și plătite ca atare, conform dispozițiilor art. 112,art. 115 și art. 120 din Codul muncii. Or, nelegalitatea prevederilor art. 29 din contractul colectiv de muncă rezidă tocmai în faptul că angajatorul tratează orele de suspendare a activității de mișcare în afara dispozițiilor legale, plătind salariaților care efectuează ore „peste norma lunară“ un spor de 70% din salariul de bază. Aplicarea dispozițiilor art. 29 din contractul colectiv de muncă conduce la o situație de fapt în care nu se respectă legislația în vigoare, în sensul că prestarea unor ore de muncă în perioada de suspendare a activității de mișcare, care nu sunt luate în calcul nici în norma de lucru, nici ca ore suplimentare în afara normei de lucru, duce la nerespectarea timpului de repaus, la depășirea limitei legale maximale în care se poate efectua muncă suplimentară. ... 22. În concluzie, consideră că prevederile art. 29 din contractul colectiv de muncă stabilesc drepturi și obligații în afara limitelor legale, încălcând în mod flagrant dispozițiile art. 132 din Codul muncii, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute prevăzută de art. 142 din Legea nr. 62/2011. ... 23. În ceea ce privește celelalte capete de cerere, apelanții-reclamanți au susținut că instanța de fond trebuia să facă aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 111 din Codul muncii, precum și a Directivei 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, în înțelesul rezultat din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea din 1 decembrie 2005 în Cauza Dellas și alții, Ordonanța din 4 martie 2011 dată în Cauza C-14/04 Nicușor Grigore împotriva Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică București). ... 24. Astfel, trebuia să se observe că în noțiunea de timp de lucru în sensul Directivei se include și perioada de timp reglementată de art. 265 din Regulamentul pentru circulația trenurilor și manevra vehiculelor feroviare - nr. 005, aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1.816/2005, cu modificările și completările ulterioare, anume suspendarea temporară a activității de mișcare pe unele secții de circulație. Conform ordinului, suspendarea temporară a activității de mișcare pe unele secții de circulație impune prezența fizică a salariatului la locul de muncă, îndeplinirea unor sarcini de serviciu (supravegherea construcțiilor și instalațiilor din zona postului, răspunsul la apelurile telefonice) și obligația de a se afla la dispoziția angajatorului. Pentru această muncă suplimentară se impunea remunerarea conform Codului muncii (spor de 75%, respectiv 100% din salariul de bază), respectiv prevederilor contractuale (spor de 95% din salariul de bază). ... 25. Prin întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., prin Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat, reluându-se susținerile făcute în fața instanței de fond. ... 26. La termenul de judecată din 25 septembrie 2019, instanța, din oficiu, a pus în discuție necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile asupra problemei de drept vizând interpretarea sintagmei „la cererea părții interesate“ utilizate de legiuitor în art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, atunci când reglementează nulitatea clauzelor contractului colectiv de muncă, lămurirea problemei de drept fiind necesară în contextul în care în cauza de față s-a formulat un astfel de petit, iar litigii similare au fost soluționate diferit la nivelul Curții de Apel București și al instanțelor judecătorești din țară. ... 27. Prin Încheierea din 11 noiembrie 2019, sesizarea a fost considerată admisibilă și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură, s-a dispus suspendarea judecății. ... ...