Decizia CCR nr. 537/2025Punctul 25

25. În Dosarul Curții Constituționale nr. 1.417D/2025, autoarea excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile criticate contravin și prevederilor art. 129 din Constituție, deoarece, în materia protecției pentru violența domestică, prin eliminarea posibilității de control judiciar al hotărârilor pronunțate pe altă perioadă decât durata maximă, se aduce atingere principiului accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare, unicității, imparțialității și egalității justiției, golindu-se astfel de conținut principiul exercitării căilor de atac. Totodată, invocând jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, susține că, deși art. 129 din Constituție lasă la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite să excepteze de la exercitarea lor anumite hotărâri judecătorești, totuși principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. Or, prin dispozițiile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, legiuitorul și-a folosit marja de apreciere într-un mod excesiv, care nu respectă standardul de protecție pe care îl oferă art. 21 alin. (3) din Constituție, așa cum acest standard a fost redefinit prin Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017. Pornind de la ideea că dreptul este viu, normele de referință în realizarea controlului de constituționalitate impun o protecție juridică sporită subiectelor de drept. În final, precizează că durata maximă pentru care se pot lua măsuri prin ordinul de protecție a fost dublată, de la 6 luni la 12 luni, prin Legea nr. 240/2023 privind modificarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. ...