Decizia ÎCCJ nr. 20/2020 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție X.1. Sub aspectul admisibilității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție Legiuitorul român a prevăzut în Codul de procedură penală în vigoare un nou instrument de unificare a practicii judiciare neunitare, respectiv sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În conținutul dispozițiilor art. 475 din cod sunt statuate condițiile de sesizare a instanței supreme, pe care trebuie să le îndeplinească instanța care uzează de această instituție procesual penală. Astfel sunt reglementate mai multe condiții cumulative, și anume acelea referitoare la faza procesuală a cauzei în care se ivește chestiunea de drept, felul instanței care poate sesiza și stadiul procesual al cauzei, natura juridică a chestiunii de drept, precum și aceea prin care să nu fi făcut obiectul vreunuia din instrumentele juridice de rezolvare a problemei respective. Altfel spus, este necesar ca acea cauză în care există o chestiune de drept ce urmează să fie supusă dezlegării: să se afle „în cursul judecății“, respectiv instanța să fi fost sesizată, iar procesul să se afle în curs de desfășurare; instanțele pe rolul cărora se află o asemenea cauză să fie din cele expres și limitativ prevăzute de legiuitor, iar cauza respectivă să se găsească în ultima cale de atac la Înalta Curte de Casație și Justiție, curte de apel sau tribunal, învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; chestiunea de drept supusă dezlegării să conducă la soluționarea pe fond a cauzei respective; condiția negativă, în sensul că instanța supremă nu s-a pronunțat asupra problemei de drept printr-o hotărâre prealabilă sau prin recurs în interesul legii. În contextul prezentei sesizări, considerăm că aceasta întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute în art. 475 din Codul de procedură penală, și anume Dosarul nr. 792/1748/2019 se află pe rolul Curții de Apel București - Secția I penală, în faza de judecată a apelului, respectiv a apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu și inculpata A., curtea de apel fiind una din instanțele enumerate expres și limitativ de către legiuitor, ce poate judeca calea de atac exercitată, aceasta având caracter exclusiv și intrând în sfera accepțiunii de „în ultimă instanță“. De asemenea, chestiunea de drept supusă dezlegării, și anume „interpretarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal cu privire la calculul pedepsei amenzii în caz de concurs de infracțiuni, în situația în care suma corespunzătoare unei zile-amendă stabilită pentru fiecare infracțiune concurentă este diferită“, se circumscrie unei chestiuni de drept a cărei dezlegare este necesar a fi făcută, întrucât de lămurirea acesteia depinde soluționarea pe fond a cauzei. Așa cum rezultă din încheierea curții de apel de sesizare, obiectul cauzei în care s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile art. 476 cu referire la art. 475 din Codul de procedură penală, îl constituie, pe lângă apelul inculpatei A., apelul declarat de parchet în ale cărui motive se critică hotărârea instanței de fond sub aspectul condamnării inculpatei la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare și 9.400 lei amendă penală, apreciindu-se că prin contopirea, potrivit art. 40 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 38 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 39 alin. (1) lit. e) din Codul penal raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) și e) din Codul penal, celor două pedepse cu închisoarea și celor șase pedepse cu amenda, instanța ar fi trebuit să aplice inculpatului pedeapsa cu închisoarea cea mai grea, respectiv pedeapsa cu închisoarea de 1 an și 6 luni, la care să adauge un spor de 1/3 din pedeapsa de 6 luni închisoare, respectiv un spor de 2 luni, în final inculpatul urmând să execute o pedeapsă cu închisoarea de 1 an și 8 luni, căreia să îi adauge pedeapsa cu amenda în cuantum de 9.900 lei, compusă din pedeapsa cu amenda cea mai grea în cuantum de 5.100 lei (dispusă prin Sentința penală nr. 377/2017 a Judecătoriei Sectorului 3 București) și sporul de 1/3 din cumulul celorlalte pedepse cu amenda (trei pedepse cu amenda în cuantum de 2.800 lei dispuse prin Sentința penală nr. 482/2019 a Judecătoriei Sectorului 3 București și două pedepse cu amenda de 3.000 lei dispuse în prezenta cauză), respectiv un spor de 4.800 lei, așa încât inculpata ar fi trebuit să execute o pedeapsă rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare și 9.900 lei amendă penală, iar nu o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare și 9.400 lei amendă penală, cum s-a dispus prin sentința penală apelată. Așadar, fondul cauzei privește raportul juridic de drept penal material al cărui obiect îl constituie sancțiunea penală tipică, sancțiune care nu este discutabilă, facultativă, ci obligatorie și executabilă. Jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a definit în mai multe decizii, pe cale de interpretare, sintagma „chestiuni de drept“ numai sub aspectul raportului juridic, fie de drept material, fie de drept procesual (Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014, Decizia nr. 24 din 6 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 11 noiembrie 2014, Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, Decizia nr. 16 din 22 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015, Decizia nr. 22 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.057 din 28 decembrie 2016, Decizia nr. 17 din 10 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 29 iunie 2017, decizii de respingere ca inadmisibile a sesizărilor, pe dispoziții legale diferite, cu argumente diferite). Or, chestiunea de drept supusă dezlegării, în contextul obiectului cauzei mai sus arătate, are o directă legătură asupra modului de rezolvare a conținutului raportului de drept penal material și se circumscrie condiției impuse de art. 475 alin. (1) din Codul de procedură penală referitoare la „chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective“. Totodată, chestiunea de drept supusă dezlegării, din perspectiva prevederilor invocate, nu a mai făcut, până la momentul sesizării, obiectul niciunei alte hotărâri prealabile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție și nici al vreunui recurs în interesul legii soluționat de aceeași instanță. Chestiunea de drept supusă dezlegării, deși este invocată pentru prima dată pe calea unuia din instrumentele de unificare, nu poate fi considerată o chestiune viitoare, ci este foarte concretă privind mecanismul de calcul al pedepsei amenzii în caz de concurs de infracțiuni, în situația în care suma corespunzătoare unei zile-amendă stabilită pentru fiecare infracțiune concurentă este diferită și face obiectul judecării apelului declarat de parchet, în contextul cauzei. În consecință, sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția I penală cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării este admisibilă, prin prisma dispozițiilor art. 475 alin. (1) din Codul de procedură penală. ... X.2. Chestiunea de drept supusă dezlegării Legiuitorul a reglementat în Codul penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014 o nouă modalitate de stabilire a amenzii, ca pedeapsă principală pecuniară, potrivit art. 61 alin. (1) , în sensul că „amenda constă în suma de bani pe care condamnatul este obligat să o plătească statului“. În alin. (2) -(4) ale normei mai sus menționate sunt statuate un nou sistem de stabilire a cuantumului amenzii, respectiv al zilelor-amendă, precum și modul de calcul, fiind expres prevăzute și limitele speciale ale acestora astfel: „(2) Cuantumul amenzii se stabilește prin sistemul zileloramendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă în între 10 lei și 500 lei, se înmulțește cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile și 400 de zile. (3) Instanța stabilește numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se stabilește ținând seama de situația materială a condamnatului și de obligațiile legale ale condamnatului față de persoanele aflate în întreținerea sa. (4) Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între: a) 60 și 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită numai pedeapsa amenzii; b) 120 și 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani; c) 180 și 300 de zileamendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.“ Indiferent de sistemul pe baza căruia se determină cuantumul amenzii (sistemul zilelor-amendă), caracterul pecuniar este de esența acestei pedepse principale. În conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în caz de concurs de infracțiuni se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează: (...) c) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. În tehnica de reglementare folosită de legiuitor referitoare la dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal, în materia concursului de infracțiuni, acesta, în mod clar, previzibil și predictibil, se raportează la pedeapsa amenzii, în accepțiunea prevederilor art. 61 alin. (1) din Codul penal, și nicidecum la elementele pe baza cărora se stabilește cuantumul amenzii, reglementate în dispozițiile art. 61 alin. (2) din același cod. Prevederile art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal se referă la ipoteza stabilirii pedepsei în cazul concursului de infracțiuni atunci când se stabilesc „numai pedepse cu amendă“, operațiunea de stabilire concretă a pedepsei rezultante fiind aceea că se aplică „pedeapsa“ amenzii celei mai grele, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte „pedepse“ cu amendă stabilite. Astfel, în cazul concursului de infracțiuni, în ipoteza în care s-au stabilit „numai pedepse cu amendă“, în temeiul dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal, pedeapsa rezultantă a amenzii se determină prin cumularea cuantumului exprimat în lei al amenzii celei mai grele cu cuantumul exprimat în lei al sporului de o treime din totalul celorlalte amenzi stabilite. Așadar, legiuitorul instituie sistemul cumulului juridic, cu aplicarea obligatorie a unui spor fix, prin raportare la pedeapsa amenzii, ca pedeapsă pecuniară și nicidecum realizarea cumulului prin raportare la elementele sistemului zilelor-amendă. Calcularea pedepsei rezultante a amenzii - prin cumularea cuantumului exprimat în lei al amenzii celei mai grele cu cuantumul exprimat în lei al sporului de o treime din totalul celorlalte amenzi stabilite - nu exclude obligația de a determina numărul de zile-amendă corespunzător amenzii rezultante. În cazul concursului de infracțiuni, în ipoteza în care s-au stabilit numai pedepse cu amendă, cuantumul fiecărei amenzi se determină prin sistemul zilelor-amendă, în temeiul art. 61 alin. (2) din Codul penal, prin înmulțirea sumei corespunzătoare unei zile-amendă cu numărul zilelor-amendă. În conformitate cu dispozițiile art. 61 alin. (3) teza I din Codul penal, numărul zilelor-amendă se stabilește potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei. Fiind determinat pe baza criteriilor generale de individualizare a pedepsei și, în consecință, reflectând gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului (așa cum se prevede în partea introductivă a art. 74 din Codul penal), numărul de zile-amendă stabilit pentru fiecare infracțiune concurentă constituie un element al sistemului zileloramendă care nu poate fi modificat, în cadrul operațiunilor pe care le implică aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal, ci trebuie să se regăsească în rezultatul acestor operațiuni. Prin urmare, în caz de concurs de infracțiuni, în ipoteza în care suma corespunzătoare unei zile-amendă stabilită pentru infracțiunile concurente este diferită, pedeapsa rezultantă se determină astfel: – se cumulează pedeapsa amenzii celei mai grele cu sporul de o treime din totalul celorlalte amenzi stabilite; ... – se determină numărul de zile-amendă, prin cumularea numărului celui mai mare al zilelor-amendă stabilite pentru o infracțiune cu sporul de o treime din totalul zilelor-amendă stabilite pentru celelalte amenzi. Această operațiune este de natură să asigure o stabilire corectă, întrucât în ipoteza cumulării numărului de zile-amendă care nu ar fi cel mai mare, ca de exemplu în cazul unui concurs alcătuit din două infracțiuni, dacă pentru amenda cea mai grea s-a stabilit un număr de 100 de zile-amendă, iar pentru cealaltă amendă s-a stabilit un număr de 300 de zile-amendă, numărul de zile-amendă corespunzător pedepsei rezultante ar fi mai mic decât numărul de zile-amendă stabilit pentru una dintre infracțiunile concurente (100 de zile amendă cu 100 de zile-amendă - 1/3 din 300 de zile-amendă, rezultând un număr de 200 de zile-amendă), ceea ce contravine tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni. Ca atare, rezultând un număr mai mic al zilelor-amendă s-ar ajunge ca acesta să fie sancționat mai blând decât una dintre pedepsele componente. Prin urmare, în determinarea numărului de zileamendă din structura rezultantei se va avea în vedere numărul de zile-amendă cel mai mare; ... – se stabilește suma corespunzătoare unei zile-amendă, prin împărțirea cuantumului pedepsei rezultante a amenzii la numărul de zile amendă rezultante. În ipoteza eventuală a unei sume cu zecimale, se va avea în vedere doar suma numerelor întregi, ignorându-se zecimalele. ... În cadrul operațiunilor pe care le implică aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal nu pot fi modificate nici cuantumul amenzii stabilite pentru fiecare infracțiune concurentă exprimat în lei și nici numărul zileloramendă stabilit pentru fiecare amendă, care trebuie să se reflecte în numărul zileloramendă stabilit pentru pedeapsa rezultantă. Unicul element care poate fi modificat în cadrul operațiunilor menționate este suma corespunzătoare unei zile-amendă, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 61 alin. (3) teza a II-a din Codul penal, „cuantumul sumei corespunzătoare unei zileamendă se stabilește ținând seama de situația materială a condamnatului și de obligațiile legale ale condamnatului față de persoanele aflate în întreținerea sa“. În consecință, nereflectând gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului, suma corespunzătoare unei zile-amendă constituie un element al sistemului zilelor-amendă care poate fi modificat.^9 ^9 Florin Streteanu, Daniel Nițu, op. cit., p. 127-129; autorii prezintă două soluții posibile pentru ipoteza în care, în cazul amenzilor stabilite pentru infracțiuni concurente, suma corespunzătoare unei zile-amendă este diferită. Autorii arată că soluția mai sus expusă și propusă chestiunii de dezlegare presupune aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 61 alin. (6) din Codul penal, analogie care, neoperând în defavoarea inculpatului, nu contravine principiului legalității. În opinia exprimată, soluția susținută nu presupune aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 61 alin. (6) din Codul penal, chiar dacă această analogie este permisă, ci se întemeiază pe imposibilitatea admiterii unei neconcordanțe între numărul zilelor-amendă stabilit pentru fiecare infracțiune concurentă și numărul zilelor-amendă stabilit pentru pedeapsa rezultantă a amenzii. O a doua soluție, pe care autorii o apreciază ca fiind preferabilă, constă în „determinarea cuantumului corespunzător unei zile-amendă ca medie ponderată a cuantumurilor stabilite în cazul pedepselor individuale, determinând apoi numărul de zile-amendă pornind de la acest cuantum“. În plus, din calculul prezentat de autori prin aplicarea ambelor soluții într-un exemplu au rezultat un număr mai mic de zile-amendă și un cuantum mai mare al sumei corespunzătoare unei zile-amendă, iar potrivit soluției apreciate ca fiind preferabilă de către autori au rezultat un număr mai mare de zile-amendă și un cuantum mai mic al sumei corespunzătoare unei zile-amendă. În susținerea mecanismului de stabilire a pedepsei în cazul concursului de infracțiuni în ipoteza stabilirii numai a pedepselor cu amendă, interpretarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal numai la art. 61 alin. (1) din același cod, nefiind incident alin. (6) al aceleiași norme, se circumscrie interpretării sistematice, și nu celei analogice. Opțiunea pentru soluția prezentată se întemeiază pe separarea elementelor sistemului zilelor-amendă care nu pot fi modificate în cadrul operațiunilor pe care le presupune aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. c) din Codul penal de elementele asupra cărora pot opera modificări în cadrul acelorași operațiuni. În raport cu cele mai sus menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite sesizarea formulată în cauză, ca urmare a interpretării sistematice a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. c) raportate la art. 61 alin. (1) din Codul penal, așa încât calculul pedepsei amenzii în caz de concurs de infracțiuni, în situația în care suma corespunzătoare unei zile-amendă stabilită pentru fiecare infracțiune concurentă este diferită, are la bază următorul mecanism: se cumulează pedeapsa amenzii celei mai grele cu sporul de o treime din totalul celorlalte amenzi stabilit; se determină numărul de zile-amendă, prin cumularea numărului cel mai mare al zilelor-amendă stabilite pentru o infracțiune cu sporul de o treime din totalul zilelor-amendă stabilite pentru celelalte amenzi; se stabilește suma corespunzătoare unei zile-amendă, prin împărțirea cuantumului pedepsei rezultante a amenzii la numărul de zileamendă rezultante. ... ...