Decizia ÎCCJ nr. 14/2020 (RIL)Punctul VIII

VIII. Opiniile exprimate de specialiștii consultați 31. Universitatea de Vest din Timișoara - Facultatea de Drept a prezentat două opinii în sensul celor două orientări jurisprudențiale. ... 32. Într-o opinie, s-a apreciat că apelul/recursul incident sau provocat nu poate privi decât acea parte din hotărâre care a fost deja atacată prin apelul/recursul principal. ... 33. În fundamentarea acestei opinii, s-au adus următoarele argumente: Stabilirea naturii juridice a apelului/recursului incident sau provocat ca fiind cereri accesorii reprezintă un argument important pentru susținerea celei de-a doua opinii jurisprudențiale. Astfel, s-a considerat că nu poate fi acceptată prima opinie jurisprudențială, deoarece apelul/recursul incident sau provocat nu are o existență de sine stătătoare, neputând exista independent de apelul/recursul principal. Dacă s-ar putea invoca aspecte neavute în vedere prin apelul/recursul principal, s-ar înfrânge caracterul accesoriu al apelului/recursului incident sau provocat, care ar deveni o cale de atac independentă, ceea ce ar contraveni faptului că apelul/recursul incident sau provocat poate exista numai în corelație cu apelul/recursul principal. S-a arătat că prima opinie jurisprudențială contravine dispozițiilor art. 472 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Astfel, inclusiv în cazul în care apelul/recursul incident sau provocat îndeplinește toate condițiile de admisibilitate, tot va depinde de soarta apelului/recursului principal, chiar și sub aspectul condițiilor formale, care nu implică analiza fondului, din moment ce respingerea apelului/recursului principal ca tardiv, spre exemplu, lasă apelul/recursul incident sau provocat fără efect. Nu există niciun temei legal, pentru a recunoaște un termen mai extins decât cel legal, pentru a critica aspecte din hotărârea atacată, diferite de cele criticate prin apelul/recursul principal, după expirarea termenului legal, deoarece sancțiunea ar fi respingerea, ca tardivă, a acestor motive. S-a apreciat că principiul disponibilității reprezintă un alt argument în susținerea celei de-a doua opinii jurisprudențiale. Astfel, cadrul procesual al apelului este stabilit de apelantul principal, care nu poate fi extins decât în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege. Acceptarea primei opinii jurisprudențiale ar conduce la încălcarea dispozițiilor art. 477 din Codul de procedură civilă care instituie limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a atacat prin apelul principal. De asemenea, s-a considerat că autoritatea de lucru judecat reprezintă un alt argument în susținerea celei de-a doua opinii jurisprudențiale. Astfel, odată ce a expirat termenul de apel/recurs, aspectele neatacate au intrat în autoritatea de lucru judecat, nemaiputând fi repuse în discuție. De aceea, atunci când sunt deschise ambele căi de atac de reformare, aspectele care nu au fost invocate în apel nu mai pot fi invocate nici în recurs, conform art. 488 alin. (2) din Codul de procedură civilă. ... 34. Totodată, a fost exprimată și opinia conform căreia obiectul apelului/recursului incident sau provocat poate privi considerentele sau soluțiile cuprinse în hotărârea instanței și în încheierile premergătoare, indiferent dacă au fost atacate prin apelul/recursul principal. ... 35. În fundamentarea acestei opinii, s-au adus, în esență, următoarele argumente: Caracterul accesoriu al apelului/recursului incident sau provocat nu este proclamat expres de către legiuitor, fiind impus de doctrină sub imperiul Codului de procedură civilă de la 1865 care făcea referire la „aderarea intimatului la apelul făcut de partea potrivnică“. Chiar dacă s-ar admite că relația de dependență între apelul/recursul incident sau provocat și apelul/recursul principal dovedește caracterul accesoriu, această trăsătură nu poate fi extinsă dincolo de cazurile limitativ prevăzute de art. 472 alin. (2) din Codul de procedură civilă, deoarece s-ar aduce atingere scopului apelului/recursului incident sau provocat de a tinde la schimbarea hotărârii atacate, conform art. 472 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Posibilitatea de a formula apel/recurs incident sau provocat împotriva considerentelor sau soluțiilor cuprinse în hotărârea instanței sau în încheierile premergătoare, indiferent dacă acestea au fost atacate prin apelul/recursul principal, nu aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârii atacate cu apel/recurs principal. În acest sens, s-a arătat că art. 430 din Codul de procedură civilă face referire la autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești, nu la autoritatea de lucru judecat a unei părți din aceasta, iar atunci când hotărârea judecătorească este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie, conform art. 430 alin. (4) din Codul de procedură civilă. ... 36. Universitatea Babeș-Bolyai - Facultatea de Drept a apreciat că prima opinie jurisprudențială este cea corectă. ... 37. În ceea ce privește apelul incident, acesta lărgește cadrul procesual al judecății în apel relativ la obiect, putând fi exercitat și împotriva unor dispoziții din hotărârea apelată care nu constituie obiect al apelului principal. Din conținutul art. 472 din Codul de procedură civilă nu rezultă că legiuitorul ar fi dorit să limiteze apelul incident la părțile din hotărâre criticate prin apelul principal, singura condiție fiind aceea ca partea care declară apel incident (care poate fi doar intimatul din apelul principal) să solicite schimbarea hotărârii primei instanțe. ... 38. Accesorialitatea apelului incident, așa cum rezultă din dispozițiile art. 472 alin. (2) din Codul de procedură civilă, se referă la posibilitatea soluționării pe fond a acestuia, și nu la obiect. În cazul în care apelul principal nu este soluționat pe fond, cel incident rămâne fără efect. Rațiunea acestei reglementări rezidă în faptul că, prin retragerea apelului principal sau respingerea acestuia pentru motive care nu implică cercetarea fondului, soluția primei instanțe, de care cel care a exercitat apel incident era mulțumit de fapt, este menținută, nemaiexistând riscul să i se înrăutățească situația în apelul principal al adversarului său. Chiar dacă ar dori reformarea hotărârii, nu o mai poate obține pentru că nu a declarat apel principal. ... 39. Acesta este și motivul pentru care nu se poate vorbi despre o discriminare a părților, în sensul favorizării părții care a stat în pasivitate, nedeclarând apel principal, argument reținut în favoarea celei de-a doua opinii, care restrânge obiectul apelului incident, condiționându-l de motivele apelului principal. ... 40. Discriminarea presupune aplicarea unui tratament juridic diferențiat unor părți aflate în situații juridice egale. Partea care a declarat apel incident nu se află într-o situație juridică identică cu cea care a declarat apel principal, pentru că ea a acceptat hotărârea așa cum a fost pronunțată de prima instanță (precum și încheierile premergătoare), apelul incident trebuie declarat în termen de 15 zile de la comunicarea celui principal, în timp ce cel care declară apel principal o poate face în termen de 30 de zile de la comunicarea sentinței, iar apelul incident rămâne fără efect, dacă apelul principal nu este soluționat pe fond. ... 41. Cu privire la apelul provocat, acesta nu poate fi privit decât în legătură cu partea din hotărâre contestată prin apelul principal, pentru că, altminteri, nu există vreun interes în declararea lui sau este nevoie să fie formulat un apel principal. Această concluzie este valabilă și cu privire la recursul provocat. ... 42. S-a apreciat că apelul incident, indiferent dacă vizează dispozitivul hotărârii primei instanțe sau doar considerentele acesteia, nu este condiționat de partea de hotărâre la care se referă apelul principal, el putând fi exercitat și împotriva unor dispoziții din hotărârea apelată ce nu constituie obiect al apelului principal. ... 43. Referitor la recursul incident și la cel provocat s-a apreciat că rămân valabile concluziile privind apelul incident și cel provocat. În cazul în care apelul incident este respins ca lipsit de efect, pentru a supune soluționarea acestuia instanței de recurs, este nevoie de formularea unui recurs incident. Argumentul este valabil și în cazul apelului provocat, respins ca lipsit de efect. Neformularea unui apel incident sau provocat face inadmisibilă formularea unui recurs incident sau provocat, dacă este încălcată regula non omisso medio. ... 44. Universitatea din București - Facultatea de Drept a apreciat că obiectul apelului/recursului incident sau provocat poate privi o parte din hotărâre care nu a fost atacată cu apel sau recurs principal. ... 45. În fundamentarea acestei opinii, s-au adus următoarele argumente: ... 46. Apelul incident, astfel cum rezultă și din denumirea sa, are natură incidentală, la fel ca și apelul provocat. ... 47. Afirmarea caracterului „accesoriu“ se reduce numai la împrejurarea că judecarea pe fond a acestuia este condiționată de preexistența legală (sub aspectul termenului și al formei) și menținerea apelului principal, dar această așa-zisă accesorialitate nu îi afectează limitele obiectului. ... 48. Faptul că intimatul beneficiază de posibilitatea repunerii în discuție a tuturor aspectelor dezlegate în mod defavorabil de prima instanță nu trebuie privit cu reținere prin raportare la pasivitatea inițială a acestuia și nici prin raportare la pretinsa autoritate de lucru judecat a soluțiilor neatacate prin apelul principal. ... 49. Legiuitorul privește pozitiv pasivitatea intimatului, punând aceasta pe seama unei atitudini concesive și încrezătoare în judecată și îi pune la dispoziție un mijloc care să îl dezintereseze să exercite așa-numitul „apel preventiv“. Acest mecanism de veritabilă protejare a intereselor părții care se arată dispusă să accepte soluția, chiar și parțial defavorabilă, vine în sprijinul sistemului judiciar, deoarece reprezintă un mijloc de reducere a procesivității prin formularea căii de atac cu caracter preventiv. ... 50. Eventualele elemente de aparentă inechitate care, în mod conjunctural, ar putea să decurgă din disproporția între importanța obiectului apelului principal (de mai mică însemnătate) și cea a apelului incident (de o mai mare însemnătate) nu trebuie să conducă la rezerve în aplicarea instituției conform scopului pentru care a fost reglementată. Acestea, chiar dacă s-ar dovedi reale, reprezintă chestiuni la care chiar apelantul principal trebuie să mediteze atunci când ia decizia atacării hotărârii. În plus, nu trebuie ignorat că, tocmai pentru că pot exista astfel de situații, legiuitorul a fost prudent și a lăsat apelantului principal posibilitatea să se replieze și să renunțe la propriul apel atunci când apreciază că riscul angajării dezbaterii în fond este greu de acceptat. ... 51. Despre autoritatea de lucru judecat a părții din hotărâre neatacate prin apelul principal nu poate fi vorba, deoarece este clar că legiuitorul șterge efectele expirării termenului de apel, această operațiune având efecte similare unei veritabile repuneri în termen, desigur, sub condiția formulării legale și menținerii apelului principal. Intimatul exercită un apel „peste termen“, dar cu deplinătatea drepturilor privind obiectul. ... 52. Teza potrivit căreia apelul incident sau provocat nu poate privi decât acea parte din hotărârea care a fost deja atacată prin apelul principal conduce la lipsirea de substanță a celor două forme de apel. ... 53. Astfel, în cazul apelului incident, de principiu, partea din hotărâre care a fost atacată prin apelul principal este favorabilă intimatului, acesta neavând niciun interes să o atace. S-ar reduce sfera apelului incident numai la acele cazuri în care un anumit capăt de cerere a fost admis în parte sau când la prima instanță s-a respins o excepție, iar ulterior a fost respinsă și acțiunea în fond. Or, aceste exemple marginale nu pot justifica rațiunile reglementării. Logica reglementării, bazată pe estomparea tendinței de contestabilitate a ceea ce s-a decis la prima instanță, presupune ca, în procesul decizional al părții tentate să formuleze apelul principal, să existe factorul eventualității ca prin acest demers să își vulnerabilizeze total soluția dobândită prin respectiva hotărâre. ... 54. În cazul apelului provocat, acceptarea acestei teze ar conduce la lipsirea de aplicabilitate, cel puțin în cazul unei ipoteze reglementate de legiuitor, respectiv cea în care apelul provocat se îndreaptă împotriva unei persoane care a figurat în primă instanță și care nu este parte în apelul principal. Dacă intimatul din apelul provocat nu figurează în apelul principal, atunci este evident că apelul provocat poate avea ca obiect o parte din hotărâre prin care se soluționează o altă cerere decât cea care face obiectul apelului principal. Nici în privința celeilalte ipoteze a apelului provocat, atunci când se îndreaptă împotriva altui intimat, nu există o condiție ca obiectul să vizeze partea din hotărâre atacată prin apelul principal, fiind aplicabile rațiunile expuse în cazul apelului incident referitoare la caracterul indezirabil al unui „apel preventiv“. Și în această ipoteză, singura condiție ce ține de obiect este aceea ca posibila soluție din apelul principal să fie de natură să producă consecințe asupra situației sale juridice în proces. ... 55. Prin urmare, s-a apreciat că dispozițiile legale nu condiționează formularea apelului/recursului incident sau provocat de invocarea unor motive de apel sau recurs principal. Motivele apelului/recursului incident sau provocat pot tinde la schimbarea, anularea sau casarea hotărârii atacate sub orice aspect care prezintă interes pentru intimatul care declară apel/recurs incident sau provocat. ... ...