Decizia CCR nr. 525/2025Punctul 17

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorii au pornit de la o interpretare eronată a dispozițiilor legale criticate, asimilând încuviințarea de către procuror a continuării efectuării percheziției domiciliare, în condițiile art. 158 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu dispunerea unei noi percheziții de către judecătorul de drepturi și libertăți. Or, din interpretarea literală a dispozițiilor criticate reiese că încuviințarea continuării efectuării percheziției domiciliare se face în temeiul mandatului de percheziție emis de judecătorul de drepturi și libertăți, a cărui valabilitate, în condițiile legii, este extinsă. Aceleași concluzii se desprind și din modul de redactare a dispozițiilor Codului de procedură penală, legiuitorul făcând aceeași distincție prin terminologia utilizată în art. 158 alin. (1) , care, în acord cu dispozițiile constituționale, reglementează faptul că percheziția domiciliară poate fi dispusă doar de judecător, și art. 158 alin. (3) din Codul de procedură penală, care, tot în acord cu dispozițiile constituționale, prevede că procurorul încuviințează extinderea percheziției domiciliare, în cazul în care, în timpul efectuării acesteia, se constată că au fost transferate probe, date sau că persoanele căutate s-au ascuns în locuri învecinate. ...