Decizia ÎCCJ nr. 17/2020 (HP)Punctul VIII

VIII. Examenul jurisprudenței în materie 1. Jurisprudența națională relevantă În materialul transmis de curțile de apel au fost identificate hotărâri în sensul ambelor opinii exprimate în cauză. ... 2. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție 2.1. Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, relevantă pentru problema de drept ridicată în speță este Decizia nr. 2 din 26 ianuarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 15 martie 2016, prin care s-a stabilit că „(...) în ipoteza infracțiunilor concurente săvârșite în timpul minorității, judecate separat, durata măsurii educative neprivative de libertate, dispusă pentru o infracțiune concurentă și executată, nu se scade din durata măsurii educative neprivative sau privative de libertate, dar va fi avută în vedere la alegerea și stabilirea sancțiunii conform art. 129 alin. (1) din Codul penal“. În cuprinsul acesteia s-a argumentat că „(...) Diversitatea obligațiilor și a restricțiilor ce caracterizează diferitele măsuri educative neprivative de libertate nu permite echivalarea acestora și, implicit, posibilitatea de a scădea durata unei măsuri educative neprivative de libertate executate din durata unei măsuri educative neprivative de libertate care implică o altă obligație sau restricție. Valorificarea măsurii educative deja executate se realizează în procesul de individualizare a măsurii aplicabile pentru întregul concurs de infracțiuni, în sensul că la alegerea acestei din urmă măsuri și la stabilirea duratei ei se va ține seama de faptul că pentru una dintre infracțiunile concurente s-a luat și s-a executat deja o altă măsură educativă. În procesul de individualizare a măsurii, instanța urmează să stabilească mental măsura educativă pe care ar lua-o pentru întregul concurs de infracțiuni dacă nu s-ar fi executat nimic anterior pentru o faptă concurentă, iar apoi să analizeze în ce măsură sancțiunea deja executată ar influența măsura rezultantă. În mod evident, nu există un algoritm matematic pentru derularea acestor operațiuni, dar ele trebuie menționate în considerentele hotărârii“. ... ... 3. Jurisprudența Curții Constituționale Relevantă pentru problema de drept ridicată în speță este Decizia Curții Constituționale nr. 601 din 27 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.057 din 13 decembrie 2018, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal și s-a constatat că sintagma „cel puțin“ din cuprinsul acestora este neconstituțională. În cuprinsul acesteia s-a reținut că (...) răspunderea penală a persoanei fizice este reglementată în corelație cu dezvoltarea sa psihologică, din acest punct de vedere prezentând relevanță noțiunea de discernământ, prin care se înțelege atât capacitatea mentală (psihică și intelectuală) a persoanei de a înțelege semnificația socială a faptelor pe care le comite (urmările acestora), cât și capacitatea de a-și manifesta voința neconstrânsă de a le săvârși. 20. Or, toate aceste aspecte arată că persoanele care săvârșesc fapte prevăzute de legea penală înainte de a fi împlinit vârsta de 18 ani beneficiază de un regim sancționator mai blând, în comparație cu cele care săvârșesc fapte similare după împlinirea majoratului, acesta fiind reglementat, conform politicii penale a statului, drept consecință a particularităților psihologice specifice vârstei minorității. (...) reglementarea în privința inculpaților la care face referire textul criticat a unui regim sancționator mai aspru, caracterizat prin aplicarea pedepsei închisorii, care a fost stabilită pentru infracțiunea comisă în stare de majorat, la care se adaugă un spor egal cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârșirii infracțiunii comise după majorat, în comparație cu cel stabilit pentru persoanele care comit două infracțiuni concurente după împlinirea majoratului, apare ca fiind discriminatorie, întrucât creează pentru cea dintâi categorie de persoane, care comit fapte prevăzute de legea penală în condițiile unui discernământ în formare, o situație mai grea - caracterizată prin aplicarea unui spor de cel puțin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârșirii infracțiunii comise după majorat - decât cea creată pentru persoanele care, săvârșind faptele de natură penală după împlinirea vârstei de 18 ani, în condițiile existenței discernământului - cărora li se aplică un spor egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. ... ............................................................................................... 24. Acest regim sancționator disproporționat, care, de altfel, semnifică și o lipsă de corelare a dispozițiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal cu prevederile art. 113 și următoarele din Codul penal, determină și o restrângere nejustificată a libertății individuale a celor dintâi, cu consecința încălcării dispozițiilor art. 23 din Constituție. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, dacă în cazul regimului sancționator al concursului de infracțiuni, legiuitorul a prevăzut un spor limitat, egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în cazul pluralității de infracțiuni, prevăzută la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, este reglementată doar limita minimă a sporului aplicabil, cuantumul acestuia fiind lăsat la aprecierea instanței de judecată și fiind limitată, teoretic, potrivit modului de formulare a textului, doar de limita generală maximă a pedepsei închisorii, aplicabilă pedepsei rezultante. ... ... ...