Decizia ÎCCJ nr. 40/2020 (HP)Punctul 44
Punctul 44
44. Curtea de Apel Galați - Secția a II-a civilă a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, reținând că:
a) de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 53 și art. 55 din Legea nr. 101/2016, în forma în vigoare în perioada 2.08.2018-11.02.2020, depinde soluționarea pe fond a cauzei, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în mod constant, în jurisprudența sa (de exemplu, în Decizia nr. 9/2016, paragraful 21), că obiectul sesizării pentru o hotărâre prealabilă l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât și una de drept procedural (cum este situația în cauza de față), dacă, prin consecințele pe care le produc, interpretarea și aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluționarea pe fond a cauzei, adică rezolvarea raportului de drept dedus judecății; ...
b) problemele de drept enunțate sunt noi, textele fiind cuprinse într-o lege adoptată relativ recent (Legea nr. 101/2016), iar forma în discuție a art. 53 și art. 55 din Legea nr. 101/2016 este cea în vigoare după 2 august 2018, dată de la care a devenit aplicabilă Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative; ...
c) problemele de drept nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate la 4 martie 2020. ... ...
Sursa oficială ↗