Decizia ÎCCJ nr. 7/2020 (HP)Punctul X

X. Opinia specialiștilor consultați asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialiști cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării. Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara - Centrul de cercetări în științe penale a opinat în sensul că sesizarea întrunește toate condițiile cumulative prevăzute de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală, inclusiv cerința ce vizează existența unei chestiuni de drept, de a cărei dezlegare să depindă soluționarea pe fond a cauzei, respectiv a soluțiilor pe care instanța de trimitere ca instanță de apel le poate dispune ca remediu procesual aplicabil incidenței unor cazuri de nulitate absolută. Cu privire la fondul sesizării, s-a arătat că răspunsul la problema de drept supusă analizei trebuie să aibă în vedere aspectul că, în configurația actuală a normelor de procedură, instanța de judecată nu poate dispune restituirea cauzei la parchet, aceasta fiind exclusiv o atribuție funcțională a judecătorului de cameră preliminară. Pe de altă parte, competența exclusivă de lege lata a judecătorului de cameră preliminară de a dispune cu privire la restituirea cauzei la parchet vine în contradicție cu dispoziția legală de la art. 281 alin. (3) din Codul de procedură penală și cu efectele nulității, deoarece textul de lege permite și ulterior epuizării fazei de filtru luarea în discuție și conferirea de efecte nulităților absolute. Or, remediul nulităților absolute ce vizează competența organelor judiciare îl constituie nu doar desființarea actelor procesuale, ci și refacerea lor de către organele competente. În continuare, s-a arătat că, deși încălcarea normelor privind competența materială și personală a organelor de urmărire penală este sancționată cu nulitatea absolută și poate fi invocată oricând, aceste reguli referitoare la nulitate sunt anihilate de alte dispoziții procesual penale care fac imposibilă eficiența sancțiunii penale. Prin urmare, s-a arătat că nici soluțiile din faza de judecată în primă instanță (art. 396 din Codul de procedură penală) și nici cele de la judecata apelului (art. 421 din Codul de procedură penală) nu prevăd o soluție de trimitere a cauzei direct în faza de urmărire penală. Dispozițiile referitoare la apel menționează trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, în caz de încălcare a competenței primei instanțe. În concluzie, s-a apreciat că, în actuala reglementare, după trimiterea dosarului instanței competente material, cauza nu mai poate fi transpusă în procedura de cameră preliminară, cercetarea urmând a fi reluată din faza de judecată. Instanța căreia i s-a trimis cauza spre soluționare nu are posibilitatea legală de a dispune prin sentință trimiterea dosarului în faza de urmărire penală parchetului competent, prerogativă ce aparține exclusiv judecătorului de cameră preliminară, iar o nouă „rejudecare“ a cauzei în procedura de cameră preliminară, definitiv epuizată, nu mai poate fi realizată, deoarece nicio dispoziție legală nu oferă un remediu în acest sens. ...