Decizia ÎCCJ nr. 32/2019 (RIL)Punctul 5

5. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție În opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a arătat că prima orientare jurisprudențială este soluția legală în materie, respectiv judecătorul care a participat la judecarea unei cauze poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale extraordinară de atac, în etapa admisibilității în principiu. Astfel, pornind de la dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care recunosc oricărei persoane dreptul la un proces echitabil, principiul ce se regăsește și în legislația națională în art. 8 din Codul de procedură penală, s-a arătat că legiuitorul a înțeles să instituie în art. 64 din același cod garanții care să asigure, în realizarea actului de justiție, imparțialitatea celor chemați să dezlege raportul juridic dedus judecății, imparțialitatea presupunând lipsa oricărei prejudecăți sau idei preconcepute cu privire la soluția ce trebuie pronunțată în cadrul unui proces și privește pe fiecare membru al completului de judecată. Printre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 64 din Codul de procedură penală, în alin. (3) se regăsește și ipoteza potrivit căreia judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiași cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desființarea ori casarea hotărârii. În raport cu dispoziția legală menționată, chestiunea de drept supusă analizei vizează căile extraordinare de atac, respectiv etapa admisibilității în principiu (verificare - filtru), etapă în care nu are loc însăși soluționarea căii de atac extraordinare, ci numai îndeplinirea condițiilor de exercitare a acesteia. În acest context, în opinia Ministerului Public, problema eventualei lipse de imparțialitate în îndeplinirea funcțiilor judiciare este configurată de o ipoteză funcțională (obiectivă) - exercitarea de către aceeași persoană a unor funcții diferite în cadrul procesului. Pentru acest motiv și în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a apreciat că verificarea imparțialității într-o astfel de ipoteză impune o analiză (demers) obiectivă pentru a identifica dacă există fapte verificabile care să o pună la îndoială, analiză ce se realizează în raport cu circumstanțele cauzei/procedurii. Din această perspectivă, ținând seama de natura și întinderea controlului jurisdicțional implicat de etapa admisibilității în principiu a căilor extraordinare de atac, s-a constatat că, prin natura și conținutul ei specific, această procedură nu vizează însăși soluționarea căii extraordinare de atac, ci doar verificarea întrunirii condițiilor de exercitare a acesteia, referitoare la formularea cererii în termen legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute de lege și depunerea ori invocarea mijloacelor de probă în dovedirea cazului menționat. Ca atare, în această ipoteză, Ministerul Public a apreciat că judecătorul nu se pronunță pe fondul cauzei, ci examinează cererea sub aspectul îndeplinirii condițiilor de exercitare a căii extraordinare de atac, realizând o activitate procesuală de statuare în ceea ce privește exercitarea unui drept procesual și, implicit, soluționarea unei situații procesuale. Instanța europeană a apreciat că, chiar dacă membri ai formațiunii de judecată au participat la două proceduri în același dosar, de fiecare dată având a judeca motivarea și legalitatea unor hotărâri de fond, problemele puse în discuție în fiecare recurs în parte au fost diferite: în primul recurs ei au examinat legalitatea instrucțiunii, în cel de-al doilea legalitatea hotărârii de condamnare, dar niciodată ei nu au fost chemați să se pronunțe cu privire la temeinicia acuzațiilor formulate împotriva reclamantului. Sau, altfel spus, problemele supuse examinării de către magistrați în cadrul celui de-al doilea recurs au fost diferite de cele din primul recurs, ceea ce semnifică, dincolo de bănuielile de imparțialitate pe care le-ar fi putut avea reclamantul, că, în cauză, nu au existat rațiuni obiective care să le justifice. De altfel, instanța europeană a statuat în jurisprudența sa că nu este a priori incompatibil cu cerințele de imparțialitate faptul că același judecător este mai întâi implicat în completul care ia o decizie pe fondul cauzei și apoi în cel care examinează admisibilitatea unui recurs împotriva acestei decizii. Așadar, nu poate fi vorba de lipsă de imparțialitate în îndeplinirea atribuțiilor judiciare în cazul în care judecătorul pronunță decizii pur formale și procedurale în alte etape ale procedurii. ...