Decizia ÎCCJ nr. 19/2019 (HP)Punctul VII

VII. Examenul jurisprudenței în materie 1. Jurisprudența națională relevantă În materialul transmis de curțile de apel nu au fost identificate hotărâri judecătorești relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării. Tribunalul Dolj a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție două hotărâri judecătorești prin care au fost respinse, în procedura de cameră preliminară, cererile formulate de Parchet privind redeschiderea urmăririi penale. Curtea de Apel Galați a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție o încheiere din data de 26 ianuarie 2017 în Dosarul nr. 1.116/113/2016a1^* prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, în vederea refacerii urmăririi penale, apreciindu-se că urmărirea penală s-a efectuat cu încălcarea principiului ne bis in idem. ... 2. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție 2.1. Din perspectiva deciziilor obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, se constată că a mai existat o sesizare a Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală cu o solicitare de pronunțare a unei hotărâri prealabile cu privire la incidența principiului ne bis in idem care, prin Decizia nr. 8 din 30 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 8 iunie 2016, a fost respinsă ca inadmisibilă, argumentându-se, în esență, că din modul de formulare a întrebării prealabile rezultă că instanța de sesizare solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție nu să dea rezolvare de principiu unei chestiuni de drept (punctuală și direct incidentă în cauza respectivă), ci să facă un studiu exhaustiv al întregii legislații și jurisprudențe naționale și să determine care dintre multiplele hotărâri judecătorești ce pot fi pronunțate de instanțele din România, indiferent de materia în care se pronunță și de procedura după care s-a judecat cauza, pot constitui „elementul bis“. S-a mai reținut că un alt motiv de respingere ca inadmisibilă a sesizării derivă din practica constantă și clară a celor două instanțe europene, jurisprudență pentru care nu este nevoie de „dezlegarea“ ori de „lămurirea“ Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât examinarea acestei jurisprudențe este suficientă să lămurească instanța de trimitere cu privire la chestiunea de drept strict incidentă în cauza penală. În considerentele acestei decizii s-au efectuat însă anumite precizări-considerații generale cu privire la aplicarea principiului „ne bis in idem“: În principiu, pentru aplicarea principiului «ne bis in idem», trebuie să existe o primă procedură penală care s-a finalizat printr-o hotărâre de condamnare sau de achitare definitivă a unei persoane împotriva căreia s-a formulat o acuzație în materie penală, iar autoritățile să demareze o a doua procedură penală («elementul bis»), pentru aceeași faptă («elementul idem») cu privire la aceeași persoană. Pentru a fi aplicabilă garanția instituită de principiul «ne bis in idem», ambele proceduri trebuie să fie desfășurate în urma formulării unei «acuzații în materie penală». Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că termenul «procedură penală» folosit în cadrul art. 4 din Protocolul nr. 7 trebuie să fie interpretat în lumina principiilor generale aplicabile expresiilor «acuzație în materie penală» și «pedeapsă» care sunt prevăzute de art. 6 și 7 din Convenție. Cu privire la prima procedură este necesar ca aceasta să se fi încheiat cu o hotărâre definitivă prin care să se fi pronunțat achitarea sau condamnarea acuzatului. Reluând considerentele Raportului explicativ privind Protocolul nr. 7 al Convenției, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în jurisprudența sa că art. 4 din Protocolul nr. 7 are drept scop împiedicarea repetării procedurilor penale închise în mod definitiv. Instanța europeană consideră că o decizie este definitivă atunci când este irevocabilă, adică nu este susceptibilă de căi ordinare de atac sau părțile au epuizat aceste căi sau au lăsat să se împlinească termenul necesar pentru exercitarea lor. Pe de altă parte, fiind chemată să se pronunțe asupra semnificației «hotărâre definitivă» din art. 54 Convenția de aplicare a Acordului Schengen, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că decizia trebuie să fie definitivă și obligatorie în sensul dreptului național al statului contractant ale cărui autorități au adoptat-o și să se asigure că decizia respectivă conferă în acest stat protecția acordată în temeiul principiului «ne bis in idem». Niciunul dintre cele două texte nu face referire la o hotărâre pronunțată de către o autoritate judiciară. Ambele instanțe europene au analizat caracterul definitiv al deciziei, și nu tipul autorității care a pronunțat decizia, recunoscând caracter definitiv chiar deciziilor pronunțate de către autorități administrative. În jurisprudența internă, dar și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, nu au fost aspecte de abordare diferite atunci când «elementul bis» a constat dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată de o instanță de drept penal, acest aspect de drept nefiind controversat. Multiple aspecte au fost examinate de instanțele europene cu referire la reținerea «elementului bis» în alte ipoteze decât cele derivând din hotărâri penale de condamnare sau achitare. Sub acest ultim aspect există o amplă jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, din examinarea hotărârilor constatându-se că există deja cristalizată o jurisprudență coerentă și clară a celor două instanțe europene cu privire la situațiile derivând din: 1) aplicarea unor sancțiuni contravenționale și, apoi, cercetarea și trimiterea în judecată (în instanța penală) a făptuitorului; ... 2) dispunerea de către Ministerul Public a unei soluții de neurmărire sau netrimitere în judecată și, ulterior, infirmarea soluției și trimiterea în judecată a făptuitorului; ... 3) dispunerea unor decizii de către autoritățile administrative și, apoi, după caz, urmărirea penală sau chiar trimiterea în judecată a făptuitorului. ... ... 2.2. În ceea ce privește deciziile de speță se constată că Înalta Curte a soluționat o varietate de cauze cu privire la aplicarea principiului ne bis in idem, cu atât mai mult cu cât unul dintre cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală este acela prevăzut de pct. 8, respectiv în cazul când „în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal“. Prezintă relevanță pentru speța de față Decizia nr. 147/RC din data de 3 aprilie 2017 a Secției penale, potrivit căreia: „în ipoteza în care procurorul a dispus clasarea, procurorul ierarhic superior a infirmat ordonanța de clasare și a dispus redeschiderea urmăririi penale, iar judecătorul de cameră preliminară a constatat nelegalitatea ordonanței de redeschidere a urmăririi penale și a infirmat redeschiderea urmăririi penale, cu motivarea că inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriu pentru aceeași faptă, instanța de apel nu poate dispune încetarea procesului penal în care s-a emis rechizitoriul, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. i) din Codul de procedură penală, pe baza principiului «ne bis in idem», întrucât ordonanța de clasare nu are autoritate de lucru judecat, iar judecătorul de cameră preliminară nu s-a pronunțat cu privire la chestiuni de fond, ci cu privire la chestiuni de procedură. În această ipoteză - în care instanța de apel a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. i) din Codul de procedură penală - este incident cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură penală, întrucât existența ordonanței de clasare și a hotărârii prin care judecătorul de cameră preliminară se pronunță cu privire la chestiuni de procedură nu determină aplicabilitatea principiului «ne bis in idem», configurat în dispozițiile art. 6 din Codul de procedură penală, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.“ ... ... 3. Jurisprudența Curții Constituționale A fost identificată Decizia Curții Constituționale nr. 456 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 din 9 noiembrie 2016, referitoare la dispozițiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, în care instanța de contencios constituțional a reținut că „atribuția procurorului ierarhic superior de a dispune redeschiderea urmăririi penale în situația preexistenței unei încheieri a judecătorului de cameră preliminară, pronunțată conform art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, de respingere a plângerii formulate împotriva soluției procurorului ierarhic superior prin care acesta a respins plângerea împotriva soluției de clasare dispusă de procurorul care a controlat și a supravegheat urmărirea penală nu echivalează cu încălcarea autorității de lucru judecat, întrucât exercitarea acestui drept presupune descoperirea unor elemente noi ale cauzei, de natură a justifica emiterea ordonanței de redeschidere.“ (paragraful 26) De asemenea, astfel cum s-a menționat anterior, în cauză, Curtea de Apel Craiova, prin aceeași încheiere din data de 12 iunie 2019, a dispus, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. i) din Codul de procedură penală și art. 6 din Codul de procedură penală în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul că acestea sunt neconstituționale în măsura în care nu includ în sfera cauzelor care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale și încheierea definitivă pronunțată de către judecătorul de cameră preliminară în procedura prevăzută de art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală. ... ...