Decizia ÎCCJ nr. 19/2019 (HP)Punctul IX
Punctul IX
IX. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție
Direcția legislație a apreciat că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, care formează obiectul Dosarului nr. 1.899/1/2019, este inadmisibilă, întrucât chestiunea de drept nu este susceptibilă de o rezolvare de principiu, așa cum prevăd dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.
Aceasta, deoarece chestiunea de drept privind existența sau inexistența autorității de lucru judecat a încheierii definitive pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, prin care s-a respins cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, nu poate primi o rezolvare de principiu, specifică hotărârii prealabile, întrucât autoritatea de lucru judecat a încheierii menționate operează sau nu operează în funcție de circumstanțele particulare ale speței.
S-au invocat totodată dispozițiile art. 4 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența Curții Europene cu privire la acest articol, concluzionându-se că evaluarea condițiilor în care operează „redeschiderea procesului“ și conformitatea acestora cu articolul 4 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 nu pot fi stabilite printr-o hotărâre prealabilă, cu valoare de principiu. ...
Sursa oficială ↗