Decizia ÎCCJ nr. 42/2019Punctul VIII
Punctul VIII
VIII. Jurisprudența Curții Constituționale
45. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 280 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 21 ianuarie 2019, s-au reținut următoarele:
25. Odată formulat, apelul incident poate fi exercitat numai cu respectarea condițiilor impuse de lege, respectiv acesta se poate exercita doar de intimatul care justifică un interes în promovarea căii de atac; cererea se poate face după împlinirea termenului de apel, dar numai odată cu depunerea întâmpinării la apelul principal; scopul apelului incident fiind acela de a obține reformarea hotărârii, prin apelul incident trebuie să fie probat și motivat un interes propriu al intimatului, el putându-se face numai la apelul introdus de partea cu interese contrare în proces; apelul incident trebuie să îndeplinească condițiile impuse de lege pentru cererea de apel. Mai mult, în cazul în care apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident rămâne fără efecte. ...
26. Prin urmare, apelul incident nu reprezintă o instituție procesuală de sine stătătoare, ci o cale de atac ce va fi formulată numai în corelație cu apelul principal formulat în cauză. Astfel, Curtea constată că textul criticat tinde la găsirea echilibrului în respectarea ansamblului drepturilor procesuale recunoscute părților în procesul civil, fără a contraveni prevederilor art. 16 și art. 21 alin. (3) din Constituție (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 1.092 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 2 noiembrie 2011). (...) ...
28. De altfel, Curtea observă faptul că instituția apelului incident se regăsea sub denumirea de aderare la apel și în Codul de procedură civilă din 1865 la art. 293, dispoziții legale care au format obiect al controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare celor formulate în prezenta cauză, Curtea constatând constituționalitatea acestora. ... ... ...
Sursa oficială ↗