Sari la conținut

Decizia ÎCCJ nr. 17/2019 (HP)Punctul X

Curtea
ÎCCJ
Tipul
hotărâre prealabilă
Data
24.09.2019
Dosarul
1.816/1/2019

X. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție

Direcția de specialitate din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a opinat în sensul că sesizarea este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiția privind existența unei veritabile chestiuni de drept, în accepțiunea conferită acestei sintagme de jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitoare la condițiile de admisibilitate impuse de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.

S-a arătat că răspunsul la prima chestiune se regăsește în jurisprudența Curții Constituționale, considerentele deciziilor nr. 732/2014,nr. 317/2017 și nr. 819/2017 indicând în mod clar că infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal presupune existența îmbibației alcoolice de peste 0,80 grame/litru alcool pur în sânge la momentul conducerii pe drumurile publice a vehiculului pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere și implică stabilirea îmbibației alcoolice prin efectuarea analizei toxicologice și calculul retroactiv al alcoolemiei existente la momentul depistării în trafic.

S-a argumentat că răspunsul la a doua chestiune rezultă cu claritate din coroborarea dispozițiilor art. 349 alin. (2) ,art. 374 alin. (4) ,art. 375,art. 377 alin. (1) -(3) și art. 420 alin. (11) din Codul de procedură penală și nu implică dificultăți rezonabile de interpretare. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie