DECIZIE 31/2019Punctul VIII

VIII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie 79. Curtea de Apel Alba Iulia a comunicat că în jurisprudența sa nu s-a confruntat cu problema de drept sesizată. ... 80. Curtea de Apel Bacău consideră că există un paralelism legislativ cu privire la competență, iar caracterul subsidiar al acțiunii prevăzute de art. 308 din Codul de procedură civilă nu pune problema de competență, ci, eventual, de suspendare a acțiunii civile până la soluționarea acțiunii penale. Înaintându-se jurisprudență, Secția penală a Curții de Apel Bacău a apreciat că se aplică procedura prevăzută de art. 549^1 din Codul de procedură penală și doar în situația în care procurorul nu a sesizat judecătorul de cameră preliminară cu o asemenea cerere ori o astfel de cerere a fost respinsă ca inadmisibilă se aplică art. 308 din Codul de procedură civilă. Judecătorii din cadrul Secției civile a Judecătoriei Piatra-Neamț și cei din cadrul secțiilor civile ale Tribunalului Neamț au considerat că instanței penale îi revine competența de a cerceta falsul, având în vedere procedura specială instituită de art. 549^1 din Codul de procedură penală, aspect ce determină inadmisibilitatea acțiunii civile promovate de instanța civilă, fiind identificate pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț două hotărâri judecătorești prin care instanța civilă a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă prin care s-a solicitat desființarea înscrisurilor falsificate, respectiv anularea raportului de expertiză cu un conținut fals. Tribunalul Bacău a arătat că dispozițiile art. 308 din Codul de procedură civilă sunt clare, în sensul că cercetarea falsului se face de către instanța civilă, întrucât instanța penală nu mai este/poate fi învestită cu soluționarea acțiunii penale, iar în cadrul procedural de cercetare a falsului prevăzut de aceste dispoziții legale, acestea nu pot fi coroborate cu dispozițiile art. 549^1 din Codul de procedură penală, care instituie o cu totul altă procedură, a cărei competență aparține instanței penale. Judecătoria Onești a arătat că o asemenea acțiune este inadmisibilă în civil, nefiind îndeplinite condițiile art. 308 din Codul de procedură civilă, iar Judecătoria Bacău, înaintând practică judiciară, a apreciat că, dacă s-a stabilit fără dubiu existența infracțiunii de fals, competența aparține instanței penale, iar dacă falsul nu este stabilit, competența aparține instanței civile. ... 81. Curtea de Apel Brașov - Secția civilă consideră că instanța civilă este competentă să se pronunțe în procedura denunțării unui înscris ca fiind fals. Cercetarea falsului de către instanța civilă în temeiul art. 308 din Codul de procedură civilă are consecințe juridice diferite față de desființarea actului juridic reglementată de art. 549^1 din Codul de procedură penală. Când se pronunță asupra falsului, instanța civilă nu desființează actul, ci îl înlătură din ansamblul probator ca înscris, posibilitatea cercetării falsului de către instanța civilă fiind reglementată la subsecțiunea „Dovada cu înscrisuri“ pct. IX „Verificarea înscrisurilor“ din Codul de procedură civilă. Secția penală a aceleiași instanțe consideră, într-o orientare, că, în situația dată, competența de a cerceta falsul aparține instanței civile, în lipsa cercetărilor pentru o infracțiune de fals. În baza art. 549^1 din Codul de procedură penală, instanța penală cercetează actul juridic ca instrumentum probationis, atât cel oficial, cât și înscrisul sub semnătură privată rezultat din săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri reglementate în titlul VI capitolul III din partea specială a Codului penal, și nu ca negotium iuris. Într-o altă orientare se apreciază că revine instanței penale competența, avându-se în vedere prevederile art. 549^1 din Codul de procedură penală, care vorbesc despre judecătorul de cameră preliminară și care stabilesc o întreagă procedură specială de desființare a unui înscris; competența îi revine acestuia, întrucât art. 308 din Codul de procedură civilă se referă la o cu totul altă ipoteză, respectiv înscrierea în fals cu privire la un înscris folosit într-un proces civil. Judecătoria Brașov - Secția civilă recunoaște competența instanței civile, exceptând situația în care s-a dispus o soluție de clasare, respectiv de renunțare la urmărirea penală, înaintându-se hotărâri pronunțate la nivelul Secției penale a acestei instanțe. Judecătoria Făgăraș consideră admisibilă învestirea instanței civile cu o acțiune civilă având ca obiect stabilirea falsului, cu condiția ca acțiunea penală să nu poată fi pusă în mișcare ori să nu poată continua, fapt ce se impune a fi constatat fie prin ordonanța procurorului, fie printr-o hotărâre a instanței penale. ... 82. Curtea de Apel București - Secția a II-a penală și Secția a IIIa civilă consideră că instanței civile îi revine această competență în situația în care organele de urmărire penală nu au fost sesizate prin niciunul din modurile prevăzute de art. 288 din Codul de procedură penală în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de fals, prevăzută în capitolul III al titlului VI din Codul penal, sau în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, instanța penală nefiind deci sesizată cu soluționarea acțiunii penale. La nivelul secțiilor II-VI ale Tribunalului București și judecătoriilor din circumscripția acestuia, punctul de vedere exprimat în opinie unanimă a fost în sensul recunoașterii competenței instanței penale, cu trimitere la dispozițiile art. 549^1 din Codul de procedură penală și la dezlegările Curții Constituționale regăsite în Decizia nr. 166/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015. Prima condiție de fond stabilită prin dispozițiile art. 308 din Codul de procedură civilă - aceea ca acțiunea penală să nu poată fi pusă în mișcare sau să nu poată continua - nu poate fi analizată de instanța civilă, ci doar de un organ de cercetare penală sau de instanța penală. De asemenea, nici cercetarea pe fond a infracțiunilor de fals nu poate intra în sfera de competență a instanței civile, deoarece aceasta - spre deosebire de organele de cercetare penală sau de instanța penală - dispune doar de mijloacele de probă prevăzute expres și limitativ de Codul de procedură civilă. În sensul recunoașterii acestei competențe în favoarea instanței civile s-au mai pronunțat Tribunalul Călărași - Secția civilă și Secția penală, Judecătoria Oltenița, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Teleorman, apreciindu-se că intrarea în vigoare a noilor coduri, de procedură civilă și de procedură penală, nu este de natură să conducă la încetarea efectelor Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție în interesul legii nr. XV/2005, atât timp cât soluția legislativă din noul act normativ este identică, în conținut, cu cea reglementată de actul abrogat. În sensul recunoașterii acestei competențe în favoarea instanței penale s-au exprimat judecători din cadrul Tribunalului Ilfov, opinia majoritară (dispozițiile art. 308 din Codul de procedură civilă permit instanței civile cercetarea falsului prin orice mijloace de probă, atunci când acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare sau nu poate continua, aspecte ce se constată de către organele de cercetare/urmărire penală), Tribunalului Giurgiu și judecătoriilor arondate acestuia, Judecătoriei Alexandria și Judecătoriei Zimnicea (dacă procurorul nu a înțeles să sesizeze judecătorul de cameră preliminară cu o cerere privind desființarea unui înscris, părțile pot solicita instanței civile să procedeze la cercetarea falsului, potrivit art. 308 din Codul de procedură civilă). Concluzionând, competența de a cerceta falsul, în cazul dispunerii unei soluții de clasare sau de renunțare la urmărirea penală, aparține atât instanței penale, cât și instanței civile, în funcție de cum procurorul a fost sau nu cel care a solicitat desființarea înscrisului. ... 83. Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă consideră că dacă stabilirea falsului nu mai poate fi realizată în acțiunea penală, întrucât aceasta s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată ori dacă s-a prescris acțiunea penală, atunci cercetarea falsului în sensul art. 308 din Codul de procedură civilă va putea fi făcută de către instanța civilă. Competența judecătorului de cameră preliminară de a se pronunța asupra desființării unui înscris, în condițiile art. 549^1 din Codul de procedură penală, este circumscrisă ipotezei în care a fost rezolvată cauza penală în condițiile art. 327 lit. b) din Codul de procedură penală, în opinia judecătorilor Secției penale și de minori a Curții de Apel Cluj. În toate celelalte cazuri, inclusiv în ipoteza în care sesizarea procurorului formulată în condițiile art. 549^1 din Codul de procedură penală a fost respinsă prin hotărâre definitivă, competența de a cerceta falsul aparține instanței civile, în condițiile art. 308 din Codul de procedură civilă. Tribunalul Bistrița-Năsăud - Secția penală consideră că, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, procedura desființării unui înscris nu mai este atribuția instanței civile, ci a instanței penale, respectiv a judecătorului de cameră preliminară, conform art. 549^1 din Codul de procedură penală. Aceste dispoziții legale reglementează explicit care este instanța competentă să soluționeze o astfel de cauză, precum și procedura de soluționare, înaintându-se o încheierea penală, rămasă definitivă prin neexercitarea căii de atac. Tribunalul Cluj - Secția civilă apreciază că dispozițiile art. 308 din Codul de procedură civilă, care reglementează cercetarea falsului de către instanța civilă, sunt aplicabile în ipotezele care nu se încadrează în textul art. 549^1 din Codul de procedură penală. Secția penală a Tribunalului Cluj a înaintat mai multe încheieri ale judecătorului de cameră preliminară prin care s-a dispus desființarea înscrisurilor falsificate, în procedura descrisă la art. 549^1 din Codul de procedură penală. La nivelul Tribunalului Maramureș - Secția I civilă se consideră că revine instanței penale competența de a se pronunța cu privire la procedura de desființare a unui înscris în cazul clasării, respectiv de a cerceta falsul, conform dispozițiilor art. 549^1 din Codul de procedură penală. Judecătoria Baia Mare consideră că își menține aplicabilitatea dezlegarea în drept dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XV din 2005 în recurs în interesul legii, raționamentul instanței supreme fiind în continuare valabil; așadar competența aparține instanței civile. Judecătoria Sighetu Marmației consideră că, dacă stabilirea falsului nu mai poate fi realizată în acțiunea penală, întrucât aceasta s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată ori dacă s-a prescris acțiunea penală, atunci cercetarea falsului în sensul art. 308 din Codul de procedură civilă va putea fi făcută de către instanța civilă. Judecătoria Vișeu de Sus indică instanța penală ca fiind competentă de a cerceta falsul în astfel de situații. Vechiul Cod de procedură penală nu reglementa procedura desființării unui înscris în cazul clasării, astfel că noua prevedere, introdusă prin Legea nr. 255/2013, complinește dispozițiile art. 315 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală. Procurorul avea atribuția ca, odată cu încetarea urmăririi penale, să sesizeze instanța civilă cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris. Conform noului Cod de procedură penală, competența de a dispune asupra desființării parțiale sau totale a unui înscris nu mai revine instanței civile, ci judecătorului de cameră preliminară, potrivit procedurii speciale reglementate de dispozițiile art. 549^1 din Codul de procedură penală. Toate aceste argumente au ca ipoteză emiterea unei ordonanțe de clasare sau o soluție de renunțare la urmărirea penală de către procuror. Există însă și situația în care acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare sau nu mai poate fi exercitată și constatarea falsului să fie făcută pe cale principală de către instanța civilă (constatarea inexistenței unui drept al părții, constatarea falsului unui înscris, în procedura revizuirii, falsul agentului procedural). În această ipoteză, plecându-se de la împrejurările speței, se poate recurge la o cerere în constatare, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 35 din Codul de procedură civilă și nu a fost urmărită penal fapta de fals. ... 84. Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a înaintat două încheieri, din analiza cărora rezultă că, atât timp cât s-a dispus o soluție de clasare în ceea ce privește o infracțiune, fiind incident impedimentul prevăzut de dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în baza art. 549^1 din același act normativ, competența de a cerceta falsul aparține instanței penale. Judecătoria Medgidia a înaintat practică și a susținut competența de a cerceta falsul în favoarea instanței penale. Tribunalul Tulcea a apreciat că prevederile art. 308 din Codul de procedură civilă sunt în sensul că instanța civilă este competentă doar în cazul celor două condiții alternative, respectiv „acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori nu poate continua“, în rest competența revenind instanței penale, iar Judecătoria Tulcea a arătat că cercetarea falsului se va face de către instanța penală, sesizată de procuror conform art. 549^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, deoarece art. 308 din Codul de procedură civilă a fost modificat odată cu intrarea în vigoare a Codului de procedură penală din 2010, care - spre deosebire de vechea reglementare [art. 245 alin. 1 lit. c) din vechiul Cod de procedură penală) - nu mai prevede obligația procurorului de a sesiza instanța civilă pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris, ci acesta trebuie să sesizeze instanța penală (judecătorul de cameră preliminară), indiferent de cauza clasării, iar aceasta trebuie să procedeze la desființarea înscrisului conform dispozițiilor art. 549^1 alin. (3) din Codul de procedură penală. Judecătoria Babadag arată că procedura instituită de art. 308 din Codul de procedură civilă presupune cercetarea falsului de către instanța civilă, pe cale incidentală, în cadrul procedurii de înscriere în fals, în situația în care există un impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale și dacă înscrisul este în continuare valabil. Procedura instituită de legislația procesual penală este declanșată în cazul pronunțării unei soluții de clasare, când din probele administrate rezultă că un înscris este fals, însă, din diferite motive, acțiunea penală nu poate fi exercitată. Prin urmare, cele două proceduri nu se exclud, ci se completează, competența revenind deopotrivă instanțelor civile sau penale, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze. Judecătoria Măcin consideră, în legătură cu aplicarea dispozițiilor art. 308 din Codul de procedură civilă, că prima condiție de fond - aceea ca acțiunea penală să nu poată fi pusă în mișcare sau să nu poată continua - nu poate fi analizată de instanța civilă, ci doar de un organ de cercetare penală sau de instanța penală. De asemenea, nici cercetarea pe fond a infracțiunilor de fals pretinse de către reclamante nu intră în sfera de competență a instanței civile, deoarece aceasta - spre deosebire de organele de cercetare penală sau de instanța penală - nu poate verifica dacă notarul a cercetat sau nu acceptarea moștenirii în termen, atât timp cât o instanță civilă dispune doar de mijloacele de probă prevăzute expres și limitativ de Codul de procedură civilă. Un argument în sprijinul acestei interpretări este dat de dispozițiile art. 549^1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora competența de a se pronunța cu privire la desființarea unui înscris pretins falsificat aparține instanței penale. Prin Decizia nr. 166/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015, Curtea Constituțională a constatat că, spre deosebire de Codul de procedură penală anterior [care prevedea că prin ordonanța de încetare sau de scoatere de sub urmărire penală procurorul sesiza instanța civilă competentă cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris - art. 245 alin. 1 lit. c^1),art. 249 alin. 2 raportat la art. 245 lit. c^1)], în prezent, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, procedura desființării unui înscris nu mai este atribuția instanței civile, ci a instanței penale, respectiv a judecătorului de cameră preliminară, conform art. 549^1 din Codul de procedură penală, aceasta fiind una dintre procedurile speciale reglementate expres de titlul IV din noul Cod de procedură penală. Cu toate acestea, s-a arătat că art. 308 din Codul de procedură civilă se aplică în subsidiar, respectiv dacă instanța penală a constatat că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori nu poate continua, atunci cercetarea falsului se va face de către instanța civilă prin orice mijloc de probă. ... 85. Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a civilă consideră că, în situația în care procurorul a dispus clasarea sau renunțarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, și sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea desființării înscrisului considerat fals (situația regăsindu-se în ipoteza în care acțiunea penală nu mai poate continua prevăzută de art. 308 din Codul de procedură civilă), competența cercetării falsului revine instanței penale, potrivit dispozițiilor speciale reglementate de art. 549^1 din Codul de procedură penală. Secția de contencios administrativ și fiscal a arătat că procedura special reglementată de art. 549^1 din Codul de procedură penală este aplicabilă doar în ipoteza clasării sau renunțării la urmărirea penală, acestea fiind cauze de stingere a acțiunii penale, reglementate ca atare de prevederile art. 17 alin. (1) din Codul de procedură penală pentru faza de urmărire penală. Art. 308 din Codul de procedură civilă se aplică în toate situațiile în care acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, dispunându-se, în condițiile art. 309 alin. (1) , respectiv ale art. 314 din Codul de procedură penală, clasarea sau renunțarea la urmărirea penală, anterior punerii în mișcare a acțiunii penale. Pe de altă parte, dispozițiile art. 549^1 din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile nici în privința situațiilor în care este imposibilă continuarea acțiunii penale; și în această situație se aplică dispozițiile art. 308 din Codul de procedură civilă. Este de menționat faptul că prin Decizia nr. XV/2005 a Înaltei Curții de Casație și Justiție - Secțiile Unite, precum și prin Decizia nr. 2/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție - Secțiile Unite este interpretat textul art. 184, coroborat cu art. 45 din Codul de procedură civilă de la 1865, prin prisma legitimării procesuale în introducerea acțiunii în constatarea falsului, acțiune rămasă fără reglementare în prezent. Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori, asupra chestiunii de drept în discuție, a identificat cinci hotărâri judecătorești, prin care s-a apreciat că scopul procedurii prevăzute de art. 549^1 din Codul de procedură penală îl reprezintă scoaterea din circuitul civil a înscrisurilor falsificate, cu privire la care s-a probat definitiv că sunt false, și nu restabilirea situației anterioare, care presupune o activitate de judecată și competența exclusivă a instanței, iar nu a judecătorului de cameră preliminară, acesta neavând competența funcțională de a analiza cauzele de nulitate ale înscrisului subsecvent. Astfel, s-a arătat că în procedura prevăzută de art. 549^1 din Codul de procedură penală pot fi desființate numai înscrisurile cu privire la care s-au efectuat cercetări în faza urmăririi penale și s-a constatat că acestea (în accepțiunea „instrumentum“) reprezintă obiectul material al infracțiunii de fals, fără a se putea examina și dispune anularea înscrisurilor subsecvente, ceea ce ar semnifica schimbarea situației rezultate prin comiterea faptei penale, în sensul restabilirii situației anterioarei săvârșirii infracțiunii. Tribunalul Gorj - secțiile I și a II-a civile consideră că instanței civile îi revine competența de a cerceta falsul în temeiul art. 308 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 549^1 din Codul de procedură penală, deoarece dispozițiile art. 308 din Codul de procedură civilă prevăd explicit competența instanței civile și totodată faptul că Decizia nr. XV/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii își produce efectele și după modificarea codurilor de procedură civilă și penală. Opinia majoritară a Secției civile din cadrul Judecătoriei Târgu Jiu a fost că, în astfel de cauze, competenta aparține secției penale, în conformitate cu art. 549^1 din Codul de procedură penală; punctul de vedere al Judecătoriei Baia de Aramă este în sensul că instanței civile îi revine competența cercetării falsului, iar opinia judecătorilor din cadrul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin este în sensul că judecătorul de cameră preliminară este, de regulă, competent să cerceteze falsul în ipotezele în care acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare sau nu mai poate continua. Instanța civilă devine competentă să cerceteze falsul numai în împrejurarea în care judecătorul de cameră preliminară nu a fost învestit de Parchet cu solicitarea de desființare a unui înscris. ... 86. Anexându-se practică judiciară, opinia judecătorilor Secției I civile a Curții de Apel Galați este în sensul că, dacă prin ordonanța de clasare sau de renunțare la urmărirea penală, procurorul nu a sesizat judecătorul de cameră preliminară pentru a dispune anularea unui înscris indicat ca fiind fals, competența de a cerceta falsul aparține instanței civile. Punctul de vedere majoritar al judecătorilor din cadrul Tribunalului Galați și judecătoriilor din circumscripția acestuia este următorul: întrucât dispozițiile art. 308 din Codul de procedură civilă prevăd fără dubiu că cercetarea falsului se face de către instanța civilă, prin orice mijloc de probă, aceste dispoziții nu pot primi o altă interpretare. Totodată, se apreciază că intrarea în vigoare a noilor coduri, de procedură civilă, respectiv de procedură penală, nu este de natură să conducă la încetarea efectelor Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție în interesul legii nr. XV/2005, atât timp cât soluția legislativă din noul act normativ este identică, în conținut, cu cea reglementată de actul abrogat. Opinia judecătorilor din cadrul Tribunalului Brăila este în sensul că astfel de cereri sunt de competența instanței penale, judecător de cameră preliminară conform art. 549^1 din Codul de procedură penală. ... 87. La nivelul Curții de Apel Iași, opinia majoritară a judecătorilor din cadrul Tribunalului Iași - Secția penală este în sensul că aparține instanței penale competența de a cerceta falsul. Punctul de vedere majoritar al judecătorilor din cadrul Judecătoriei Iași în legătură cu chestiunea de drept expusă mai sus este în sensul că dispozițiile art. 308 din Codul de procedură civilă prevăd, fără dubiu, că cercetarea falsului se face de către instanța civilă, prin orice mijloace de probă, dispoziții care nu pot primi o altă interpretare nici după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, respectiv a art. 549^1 din Codul de procedură penală. Judecătoria Pașcani a apreciat că desființarea unui înscris ca fiind fals poate fi realizată pe calea procedurii prevăzute de dispozițiile art. 549^1 din Codul de procedură penală în situația în care în cauza penală s-a efectuat o cercetare penală din care rezultă indubitabil că înscrisul este fals (raport de expertiză grafoscopică), însă, ca urmare a intervenirii unei cauze care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, s-a dispus în mod definitiv clasarea cauzei. În situația în care, în cauza penală, în cursul urmăririi penale, nu s-a efectuat o cercetare penală din care să rezulte în mod clar că înscrisul este fals, însă s-a dispus în mod definitiv clasarea cauzei ca urmare a constatării unei cauze care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, s-a apreciat că cercetarea falsului nu poate fi realizată pe calea procedurii prevăzute de dispozițiile art. 549^1 din Codul de procedură penală tocmai ca urmare a existenței unei cauze care împiedică în procesul penal derularea unei anchete în continuare. Referitor la imposibilitatea continuării administrării de probe în procesul penal în vederea stabilirii înscrisului ca fiind fals, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că din momentul în care se constată că a intervenit prescripția răspunderii penale, organele judiciare, indiferent de etapa în care se află procesul penal, au obligația să dispună clasarea sau încetarea procesului penal fără a mai putea administra alte probe în cauză, fără a mai putea efectua acte de urmărire penală, analiza vinovăției persoanei acuzate într-o atare situație neputându-se realiza decât cu încălcarea art. 6 pct. 2 din C.E.D.O. Astfel, în Cauza Didu contra României (paragrafele 138-143), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 paragraful 2 din Convenție privind prezumția de nevinovăție, reținând că, deși se constatase intervenția prescripției răspunderii penale, instanța națională a apreciat că din probele administrate rezultă că reclamantul comisese infracțiunea respectivă, punând sub semnul întrebării nevinovăția reclamantului prin pronunțarea asupra vinovăției acestuia în virtutea Codului penal, Deși Curtea a mai reținut că constatarea vinovăției reclamantului ar fi putut juca un rol decisiv în cazul unei acțiuni civile în despăgubirea părții lezate, greșeala constatată în penal având autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, cu toate acestea a reținut că a avut loc încălcarea art. 6 paragraful 2 din Convenție referitor la prezumția de nevinovăție, apreciind că este suficientă chiar și o motivație care să dea de gândit că judecătorul consideră că partea reclamată este vinovată. În acest sens se reține că noua jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului este în sensul că, în momentul în care se constată cauza care înlătură răspunderea penală a prescripției răspunderii penale, în vederea garantării prezumției de nevinovăție, organele judiciare nu mai pot evalua probele din cauză, chiar dacă rezultatul ar fi tot încetarea procesului penal în măsura în care s-ar constata ulterior că s-a comis totuși o infracțiune, Astfel, în jurisprudență sa (a se vedea Cauza Coeme și alții contra Belgiei și Cauza Previti contra Italiei), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, din momentul intervenției prescripției răspunderii penale, prezumția de nevinovăție a făptuitorului rămâne intactă și nu poate fi afectată, chiar în urma solicitării inculpatului, prin nicio analiză ulterioară a probelor administrate în cauză care ar putea pune la îndoială nevinovăția persoanei acuzate. S-a apreciat că în situația în care din probele administrate în cursul urmăririi penale nu rezultă caracterul fals al înscrisului, iar cercetarea penală nu mai poate continua ca urmare a intervenirii unei cauze care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, competența de a cerceta falsul revine instanței civile, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 552 din 7 iunie 2007. De asemenea, s-a apreciat că în cazul în care nu există o ordonanță/încheiere prin care organul de urmărire penală sau judecătorul de cameră preliminară constată cauza de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, ca urmare a faptului că nu au fost sesizate organele de urmărire penală, instanța civilă trebuie să sesizeze parchetul și, ulterior emiterii soluției, să continue judecata cauzei. A fost indicată o cauză definitiv soluționată care interesează problema de drept, respectiv Dosarul nr. 400/866/2019 având ca obiect o plângere în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală, soluționată prin Încheierea nr. 92 din 29 martie 2019, în care petentul a atacat soluția de clasare tocmai pe considerentul că procurorul de caz nu a propus, prin ordonanța de clasare, sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea desființării unui înscris reclamat ca fiind fals. Judecătorul de cameră preliminară a respins plângerea petentului pe considerentul faptului că în cauză nu s-au efectuat cercetări cu privire la caracterul fals al înscrisului ca urmare a imposibilității continuării cercetării penale, fiind incidentă cauza prescripției răspunderii penale, urmând ca înscrisul reclamat ca fiind fals să fie evaluat în baza probelor care se vor administra în cadrul unei acțiuni civile, conform procedurii prevăzute de art. 308 din Codul de procedură civilă. Tribunalul Vaslui și instanțele arondate consideră că există un conflict între cele două reglementări succesive, ce presupune în mod obligatoriu considerarea prevederilor art. 308 din Codul de procedură civilă ca fiind abrogate implicit. S-a arătat că prevederile art. 308 din Codul de procedură civilă reiau, în esență, dispozițiile art. 184 din Codul de procedură civilă de la 1865. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 184 din Codul de procedură civilă de la 1865, prin Decizia nr. 552 din 7 iunie 2007, Curtea Constituțională a statuat că acestea nu contravin art. 21,24 și 126 din Constituția României, republicată, întrucât, reglementându-se competența instanței civile de a dispune desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, în cazurile în care instanța penală nu poate fi sesizată „fie pentru că autorul falsului nu a fost identificat, fie pentru că acțiunea penală s-a stins sau s-a prescris“, s-a realizat, în concret, prerogativa discreționară a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reglementări speciale, în deplină conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituția României, republicată, potrivit cărora „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Trebuie amintit că, în timp ce dispozițiile art. 308 din Codul de procedură civilă nu au suferit modificări la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și nici ulterior, se observă că, în varianta inițială a Legii nr. 135/2010, art. 315 alin. (2) din Codul de procedură penală avea următorul conținut: (2) Ordonanța de clasare cuprinde mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) , precum și dispoziții privind: [...] c) sesizarea instanței civile competente cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris. Or, procedura de confiscare sau desființare a unui înscris în cazul clasării (art. 549^1 din Codul de procedură penală) nu se regăsea, așadar, nici în reglementarea anterioară (Codul de procedură penală de la 1968) și nici în varianta inițială a Legii nr. 135/2010, capitolul al IX-lea din titlul IV din Codul de procedură penală actual fiind introdus prin Legea nr. 255/2013, pentru a complini dispozițiile art. 315 alin. (2) lit. c) și d) dinCodul de procedură penală, potrivit cărora ordonanța de clasare cuprinde mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) , precum și dispoziții privind: [...] c) sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de siguranță a confiscării speciale; d) sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de desființare totală sau parțială a unui înscris. Astfel fiind, în economia vechiului Cod de procedură penală, procurorul avea, potrivit art. 245 alin. 1 lit. c^1) din același act normativ, doar prerogativa de a sesiza, prin ordonanța de încetare a urmăririi penale, instanța civilă competentă în vederea desființării totale sau parțiale a unui înscris. Conform Codului de procedură penală în vigoare, competența de a dispune asupra desființării totale sau parțiale a unui înscris aparține doar judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar fi revenit competența de soluționare a cauzei în primă instanță, potrivit procedurii speciale reglementate la art. 549^1 din Codul de procedură penală. S-a considerat, pe cale de consecință, că odată cu intrarea în vigoare a normei cu caracter special - art. 549^1 din Codul de procedură penală, dispozițiile art. 308 din Codul de procedură civilă au fost abrogate implicit. În acest sens se constată că pentru a exista premisa abrogării, fie ea expresă, fie implicită, este necesar ca lex priori și lex posteriori să reglementeze aceeași materie, același domeniu, pentru că numai în aceste condiții putem vorbi despre un actus contrarius, condiție ce reiese din prevederile art. 64 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care impun cerința ca norma juridică de același rang să aibă același obiect cu norma ulterioară, dispozițiile precitate fiind pe deplin incidente câtă vreme cele două norme aflate în conflict sunt cuprinse în acte normative de forță egală și au, fără putință de tăgadă, același obiect. Astfel fiind, în măsura în care, în cursul soluționării unei cauze civile, instanța face aplicarea art. 307 din Codul de procedură civilă, incidența oricărei cauze care împiedică punerea în mișcare sau continuarea acțiunii penale conduce implicit la aplicarea de către procuror a dispozițiilor art. 549^1 din Codul de procedură penală. ... 88. Punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Secției I civile a Curții de Apel Oradea este în sensul că, potrivit art. 549^1 din Codul de procedură penală, competența de a se pronunța cu privire la desființarea unui pretins act falsificat aparține instanței penale. ... 89. Curtea de Apel Pitești consideră că aparține instanței civile competența de a cerceta falsul, având în vedere dispozițiile art. 308 din Codul de procedură civilă, care prevăd, fără echivoc, că cercetarea falsului se face de către instanța civilă, prin orice mijloace de probă. S-a apreciat că Decizia nr. XV din 21 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite este aplicabilă în continuare, în sensul că falsul se va cerceta de instanța civilă prin orice mijloace de probă, iar competența de a dispune desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, aparține instanței civile, iar nu instanței penale, în raport cu dispozițiile art. 549^1 din Codul de procedură penală. S-a reținut că instanței civile îi revine competența de a cerceta falsul în cazul în care acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare ori nu mai poate continua. Art. 304-307 din Codul de procedură civilă au în vedere situația în care partea ce intenționează să se înscrie în fals împotriva unui înscris așteaptă ca acesta să fie produs într-un litigiu pendinte, fiind deci vorba de falsul incidental. Independent de existența unui litigiu civil, partea are posibilitatea să formuleze o plângere penală împotriva presupusului autor al falsului. Când însă acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare sau nu mai poate continua, există posibilitatea ca înscrisul să fie declarat fals de către instanța civilă, pe cale principală. Totodată, dacă stabilirea falsului nu mai poate fi realizată în acțiunea penală, întrucât aceasta s-a stins în faza de urmărire penală printr-o situație de netrimitere în judecată ori dacă s-a prescris acțiunea penală, iar procesul civil este încă pendinte, atunci cercetarea falsului în sensul art. 308 din Codul de procedură civilă va putea fi făcută și incidental de către instanța civilă, prin orice mijloace de probă. ... 90. La nivelul Curții de Apel Ploiești, Judecătoria Mizil a arătat că, în conformitate cu prevederile art. 307 din Codul de procedură civilă, instanța civilă în fața căreia înscrisul a fost denunțat ca fals, numai dacă este indicat autorul falsului sau complicele acestuia, poate suspenda judecata cauzei. Chiar și în situația în care este denunțat autorul falsului, instanța poate să continue judecata cauzei, dispunând efectuarea unei expertize grafoscopice în vederea stabilirii săvârșirii falsului în înscrisul în discuție. S-a apreciat că situațiile privind imposibilitatea punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva autorului/complicelui falsului sau imposibilitatea continuării acestei acțiuni penale vizează numai cazul în care instanța civilă a dispus suspendarea judecării cauzei, în vederea efectuării cercetării judiciare de către parchet. Tribunalul Dâmbovița a exprimat o opinie similară cu aceea a instanței de trimitere. ... 91. Tribunalul Suceava, instanță arondată Curții de Apel Suceava, înaintând o hotărâre, a arătat că opinia judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul acestei instanțe este în sensul următor: Conform dispozițiilor art. 308 din Codul de procedură civilă, „în cazul în care, potrivit legii, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori nu poate continua, cercetarea falsului se va face de către instanța civilă, prin orice mijloace de probă“. Prin urmare, cu titlu preliminar, deși doctrina și jurisprudența admit posibilitatea învestirii instanței civile cu o acțiune în stabilirea falsului pe cale principală, totuși, în aplicarea respectivului articol, o condiție de fond ce se impune a fi verificată este aceea ca acțiunea penală să nu poată fi pusă în mișcare ori să nu poată continua. Rațiunea acestei condiții este logică, în raport cu rolul instanței civile sub aspectul cercetării infracțiunilor, care să nu poată apărea decât ca fiind subsidiar și complementar instanței penale. Opinia judecătorilor Secției a II-a civile a Tribunalului Suceava cu privire la interpretarea art. 308 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, coroborat cu art. 549^1 din Codul de procedură penală adoptat prin Legea nr. 135/2010, este în sensul că aparține instanței penale competența de a cerceta falsul. Punctul de vedere majoritar al magistraților secției penale din cadrul Tribunalului Suceava, însoțit de hotărâri relevante, este că, în interpretarea dispozițiilor art. 308 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 549^1 din Codul de procedură penală, competența de a cerceta falsul aparține instanței penale. Atașând răspunsului hotărâri relevante, Judecătoria Rădăuți a apreciat că în cazul sesizărilor formulate de organele de urmărire penală competența revine instanței penale, iar Judecătoria Suceava a arătat că, în interpretarea art. 308 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, coroborat cu art. 549^1 din Codul de procedură penală adoptat prin Legea nr. 135/2010, competența de a cerceta falsul aparține instanței civile. Judecătoria Dorohoi a apreciat că art. 308 din Codul de procedură civilă, precum și art. 549^1 din Codul de procedură penală reglementează situații distincte și, ca atare, sunt ambele aplicabile; în primul caz (art. 308 din Codul de procedură civilă) competența aparține instanței civile, iar, în al doilea caz, instanței penale. ... 92. La nivelul Curții de Apel Târgu Mureș, opinia de principiu a judecătorilor de la nivelul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc este în sensul că aparține instanței penale competența de a cerceta falsul, iar cercetarea falsului de către instanța civilă este subsidiară, fiind la îndemâna persoanelor interesate, dacă acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori nu poate continua. ... 93. Tribunalul Arad, instanță arondată Curții de Apel Timișoara, a exprimat opinia, de ordin teoretic, potrivit căreia competența cercetării falsului revine instanței penale - conform art. 549^1 din Codul de procedură penală - doar în cazul în care procurorul a sesizat instanța penală cu o astfel de solicitare. În cazul în care, prin ordonanța de clasare, procurorul nu a sesizat judecătorul de cameră preliminară cu o solicitare de desființare a unui înscris, iar soluția de clasare a rămas definitivă, s-a apreciat că revine instanței civile competența de a cerceta falsul, conform art. 308 din Codul de procedură civilă. Judecătoria Timișoara a precizat că practica sa este în sensul că cercetarea falsului se face de instanța civilă în cazul în care acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare ori nu poate continua, atașându-se în acest sens o sentință civilă, iar Judecătoria Sânnicolau Mare a împărtășit punctul de vedere potrivit căruia instanța penală este competentă să cerceteze falsul doar în ipoteza în care procurorul a sesizat judecătorul de cameră preliminară cu o solicitare în acest scop, identificânduse mai multe hotărâri judecătorești în acest sens. ... 94. Ministerul Public, prin Adresa nr. 724/C/1.217/III-5/2019 din 17 aprilie 2019, a arătat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul sesizării formulate de Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă, însă a înaintat opiniile exprimate de Secția judiciară în această chestiune de drept și concluziile Consiliului Științific adoptate la 16 ianuarie 2018 în vederea unificării practicii la nivelul Ministerului Public. ... ...