Decizia CCR nr. 177/2025Punctul 16
Punctul 16
16. Curtea observă că, în cauza de față, autorii excepției de neconstituționalitate deduc pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, în realitate, prin raportare la înțelesul unor prevederi care reglementează exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cuprinse în Legea nr. 255/2010, în coroborare cu ale Codului civil, care au format obiectul dezlegării unor chestiuni de drept, apreciindu-se că interpretarea și înțelesul dat normelor respective dacă ar avea loc în speță, în sens similar, prevederile criticate ar fi neconstituționale. Astfel, prin Decizia nr. 31 din 2 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 22 și ale art. 34 din Legea nr. 255/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, forma anterioară modificării prin Legea nr. 233/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, coroborate cu art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, s-a statuat că: (i) despăgubirea stabilită în procedura prevăzută de Legea nr. 255/2010, prin hotărâre judecătorească definitivă, nu este compatibilă cu acordarea de daune moratorii întemeiate pe prevederile art. 1.535 din Codul civil, pentru neplata respectivei sume în perioada cuprinsă între data transferului dreptului de proprietate și data la care s-a finalizat judecata asupra contestației privind cuantumul despăgubirilor; (ii) despăgubirea stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în procedura prevăzută de Legea nr. 255/2010, este compatibilă cu acordarea de daune moratorii întemeiate pe prevederile art. 1.535 din Codul civil, în cazul în care acestea sunt solicitate pentru perioada ulterioară datei la care s-a finalizat procedura judiciară de soluționare a contestației prevăzute în art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010. ...
Sursa oficială ↗