Decizia ÎCCJ nr. 17/2018 (HP)Punctul III

III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție Instanța de trimitere a constatat că între dispozițiile art. 176 alin. (1) lit. c) din Codul penal din 1968 și art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal în vigoare nu există modificări de esență, motiv pentru care a apreciat că modificarea legislativă nu tranșează controversele dintre practica judiciară și doctrină cu privire la efectele reabilitării persoanei anterior condamnate pentru o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor asupra încadrării juridice a faptei. În acest sens s-a arătat că practica judiciară a instanței supreme a fost constantă, reținându-se că „nu are relevanță împrejurarea că pentru prima faptă a intervenit prescripția, fapta a fost amnistiată ori s-a împlinit termenul de reabilitare (Tribunalul Suprem - Decizia nr. 109/1973, Tribunalul Suprem - Decizia nr. 3.319/1974, Tribunalul Suprem - Decizia nr. 2.899/1976, Tribunalul Suprem - Decizia nr. 2.080/1984, Curtea Supremă de Justiție - Decizia nr. 2.369/26.05.2000, Înalta Curte de Casație și Justiție - Decizia nr. 1.363/12.04.2010). Curtea de Apel Alba Iulia a arătat că se raliază punctului de vedere exprimat în literatura de specialitate conform căruia reabilitarea atrage imposibilitatea reținerii circumstanței agravante prevăzute de art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal și a menționat în acest sens lucrări de specialitate elaborate subsecvent intrării în vigoare a Codului penal în vigoare. S-a concluzionat că, în raport cu efectele reabilitării, înlăturarea consecințelor condamnării, practica judiciară nu este previzibilă deoarece intervenirea reabilitării sau împlinirea termenului de reabilitare îndreptățește persoana condamnată să considere că nu ar putea fi reținută împrejurarea condamnării anterioare. ...