Decizia ÎCCJ nr. 17/2018 (HP)Punctul V

V. Opinia specialiștilor consultați În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. Departamentul de drept public din cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara, prin prof. dr. Viorel Pașca, a opinat în sensul că intervenirea reabilitării sau împlinirea termenului de reabilitare cu privire la persoana unui inculpat, condamnat anterior definitiv pentru o infracțiune de omor sau tentativă la infracțiunea de omor, nu are relevanță pentru calificarea infracțiunii comise ulterior ca infracțiune de omor calificat deoarece reabilitarea poate șterge doar decăderile decurgând din condamnare, dar nu poate șterge existența materială a infracțiunii anterioare și nici persistența infracțională a infractorului în comiterea faptelor cu violență, or, intenția constantă a legiuitorului (regăsită încă în Codul penal din 1937 prin prevederea unei recidive speciale) a fost aceea de a sancționa mai grav reiterarea comportamentului infracțional comis prin violență. S-a arătat că, în literatura juridică, s-a exprimat opinia potrivit căreia nu are relevanță împrejurarea că pentru prima faptă a intervenit prescripția, s-a împlinit termenul de reabilitare sau că fapta a fost amnistiată, deoarece acestea nu exclud existența faptei anterioare în materialitatea ei, iar legea nu prevede vreo excepție de la incidența acestei agravante (G. Antoniu în Explicațiile noului Cod penal, vol. III, Editura Universul Juridic, 2015, p. 47). În fine, s-a subliniat că practica judiciară dezvoltată pe marginea incriminării corespondente din Codul penal anterior era în sensul opiniei amintite mai sus. Departamentul de drept public din cadrul Universității Babeș-Bolyai - Facultatea de Drept din Cluj-Napoca, prin lect. univ. dr. Daniel Nițu, a opinat în sensul că, în interpretarea dispozițiilor art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal prin raportare la dispozițiile art. 169 din Codul penal, intervenirea reabilitării cu privire la persoana unui inculpat, condamnat anterior definitiv pentru o infracțiune de omor sau tentativă la infracțiunea de omor, împiedică reținerea agravantei prevăzute de art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal, în cazul comiterii unei noi infracțiuni de omor sau tentative la infracțiunea de omor. Astfel, s-a subliniat că, în circumscrierea sferei sale de incidență, trebuie avută în vedere realitatea juridică (existența unei infracțiuni de omor, aptă în continuare să producă consecințe sau efecte juridice lato sensu), și nu realitatea faptică (existența unei fapte de ucidere a unei persoane cu intenție, indiferent de alte circumstanțe). De asemenea s-a apreciat ca fiind relevantă o paralelă cu instituția recidivei care, la art. 41 din Codul penal, prevede în mod expres că nu poate constitui primul termen al recidivei o condamnare pentru care a intervenit reabilitarea. Or, s-a apreciat că, dacă în cazul recidivei se admite că infracțiunile pentru care a intervenit reabilitarea nu pot atrage aplicarea acestei cauze de agravare a răspunderii, nu există vreun motiv rațional pentru care soluția să fie diferită. Însă, raportat la a două teză a întrebării, respectiv dacă împlinirea termenului de reabilitare cu privire la persoana unui inculpat, condamnat anterior definitiv pentru o infracțiune de omor sau tentativă de omor, împiedică reținerea agravantei prevăzute de art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal, în cazul comiterii unei noi infracțiuni de omor sau tentative la infracțiunea de omor, în considerarea condițiilor prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, s-a apreciat că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a acestei chestiuni de drept. ...