Decizia ÎCCJ nr. 14/2018 (HP)Punctul II

II. Expunerea succintă a cauzei Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori a fost sesizată cu judecarea contestației formulate de contestatoarea S.G. împotriva Sentinței penale nr. 24 din 2 februarie 2018 pronunțate de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 3.654/245/2017. Prin Sentința penală nr. 24 din data de 2 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 3.654/245/2017, în baza dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatoarea S. G. cu privire la Sentința penală nr. 3.881 din 25 noiembrie 1997 a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosarul nr. 4.069/1997, modificată prin Decizia penală nr. 1.078 din 4 decembrie 2000 a Tribunalului Suceava, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 210 din 28 februarie 2001 a Curții de Apel Suceava. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 10 februarie 2017 sub nr. 3.654/245/2017 contestatoarea S. G. a solicitat lămurirea dispozitivului Sentinței penale nr. 3.881 din 25 noiembrie 1997 a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosarul nr. 4.069/1997, în ceea ce privește dispoziția privind anularea „actelor și declarațiilor false“. Prin Sentința penală nr. 1.047 din 20 aprilie 2017 pronunțată de Judecătoria Iași în Dosarul nr. 3.654/245/2017 s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală, respingerea, ca nefondată, a contestației la executare formulate de contestatoarea S. G. cu privire la Sentința penală nr. 3.881 din 25 noiembrie 1997 a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosarul nr. 4.069/1997, modificată prin Decizia penală nr. 1.078 din 4 decembrie 2000 a Tribunalului Suceava, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 210 din 28 februarie 2001 a Curții de Apel Suceava. Împotriva acestei hotărâri contestatoarea S. G. a formulat contestație, iar Tribunalul Iași, prin Decizia nr. 421 din 14 septembrie 2017, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, a admis contestația formulată de contestatoarea petentă S. G. împotriva Sentinței penale nr. 1.047 din 20 aprilie 2017 a Judecătoriei Iași pronunțate în Dosarul nr. 3.654/245/2017, sentință pe care a desființat-o integral și, în baza dispozițiilor art. 50 din Codul de procedură penală coroborate cu prevederile art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de petenta S. G., în favoarea Tribunalului Suceava. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 10 noiembrie 2017, cu prim termen de judecată la data de 8 decembrie 2017. În condițiile în care prin Decizia nr. 1.078/2000 a Tribunalului Suceava, menținută prin Decizia nr. 210 din 28 februarie 2001 a Curții de Apel Suceava, s-a desființat integral Sentința nr. 3.881 din 25 noiembrie 1997 a Judecătoriei Iași, ceea ce se execută este o decizie a unei instanțe de apel, fapt pentru care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările ulterioare, cu referire la art. 111 alin. (2) lit. a) din același Regulament, reîntregindu-se completul de judecată cu judecătorul din planificarea de permanență din ziua în care s-a constatat neregularitatea. Analizând actele dosarului, Tribunalul Suceava a reținut că Sentința penală nr. 3.881 din 25 noiembrie 1997 a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosarul nr. 4.069/1997, a fost modificată prin Decizia penală nr. 1.078 din 4 decembrie 2000 a Tribunalului Suceava (în sensul desființării în totalitate a sentinței), hotărâre menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 210 din 28 februarie 2001 a Curții de Apel Suceava. S-a dispus, printre altele, anularea actelor false, fără a se indica, în concret, nici în cuprinsul dispozitivului și nici în cuprinsul considerentelor care sunt acestea. Prin Încheierea de ședință din data de 12 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 838/2000 a fost analizată solicitarea contestatoarei și a fost admisă cererea de înlăturare a omisiunii vădite strecurate în dispozitivul Deciziei penale nr. 1.078 din 4 decembrie 2000 a Tribunalului Suceava. Astfel, prin încheierea anterior menționată s-a înlăturat omisiunea vădită și s-a dispus anularea următoarelor acte: cererea pentru eliberarea unui pașaport formulată de inculpatul A.D.M. și adresată Serviciului de Pașapoarte Iași la data de 4 martie 1996 și Adeverința de salariu nr. 1.423 din 29 august 1995 emisă de IML Iași. S-au menținut celelalte dispoziții ale deciziei penale. Prin Decizia penală nr. 502 din 9 octombrie 2006 a Curții de Apel Suceava a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta S. G. împotriva Încheierii din data de 12 iulie 2006 a Tribunalului Suceava, pronunțată în Dosarul nr. 838/2000. Împotriva Sentinței penale nr. 24 din 2 februarie 2018 pronunțate de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 3.654/245/2017, petenta S. G. a formulat contestație. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 14 februarie 2018. La termenul din 2 aprilie 2018, judecătorul învestit cu soluționarea cauzei, față de dispozițiile art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările ulterioare, a apreciat că se impune reîntregirea completului de judecată cu doi judecători din lista de permanență de la data înregistrării contestației la executare. După reîntregirea completului, instanța a adus la cunoștință obiectul cauzei și dispozițiile la care a făcut referire în privința reîntregirii completului. Judecătorii care au reîntregit completul au apreciat că prezenta contestație trebuie soluționată în complet de un singur judecător, întrucât normele procesual penale sunt de imediată aplicare și nu pot fi completate în lipsa unor dispoziții tranzitorii. Astfel, au menționat că, potrivit dispozițiilor art. 597 și 601 din Codul de procedură penală, contestația se soluționează de un singur judecător atât în primă instanță, cât și în calea de atac. În plus, s-a susținut că o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii nu poate adăuga la dispozițiile unei legi organice. Față de cele expuse, ambii magistrați s-au retras din completul de judecată. Prin Încheierea din 9 mai 2018 pronunțată în Dosarul nr. 3.654/245/2017, Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: Care este numărul de judecători ce intră în componența completului de judecată învestit cu soluționarea unei contestații formulate împotriva unei hotărâri date de către instanța de apel într-o cauză având ca obiect contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală și care vizează o hotărâre ce a fost pronunțată potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală anterior Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, a dispus suspendarea judecății cauzei până la pronunțarea hotărârii prealabile. În esență, Curtea de Apel Suceava a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală, având în vedere următoarele: – a fost învestită cu judecarea contestației formulate de contestatoarea S. G. împotriva Sentinței penale nr. 24 din 2 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 3.654/245/2017, și, potrivit dispozițiilor art. 551 și 552 din Codul de procedură penală, hotărârea pronunțată în calea de atac a contestației rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută la art. 475 din Codul de procedură penală referitoare la soluționarea cauzei în ultimă instanță; ... – în speță a fost identificată, din oficiu, o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, respectiv care este numărul de judecători care intră în componența completului de judecată învestit cu soluționarea unei contestații formulate împotriva unei hotărâri pronunțate de către instanța de apel într-o cauză având ca obiect contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală și care vizează o hotărâre care a fost pronunțată potrivit dispozițiilor din Codul de procedură penală anterior. ... Astfel, s-a apreciat că, deși problema de drept necesar a fi clarificată vizează o dispoziție procedural-penală, și nu de drept material, aceasta are o influență directă asupra modalității de soluționare a cauzei pe fond, prin prisma legalității soluției ce se va pronunța, în sensul vizat de legala compunere a completului de judecată. Prin urmare, s-a considerat că prima condiție impusă de art. 475 teza I din Codul de procedură penală este îndeplinită. – chestiunea de drept enunțată este nouă deoarece asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat nici printr-un recurs în interesul legii, nici printr-o hotărâre prealabilă, potrivit art. 474, respectiv art. 477 din Codul de procedură penală; ... – chestiunea de drept enunțată nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție. ... Punctele de vedere cu privire la dezlegarea chestiunii de drept au fost exprimate astfel: Reprezentantul Ministerului Public a susținut că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este admisibilă. Contestatoarea, deși a fost legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu și-a exprimat poziția cu privire la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar potrivit art. 90 din Codul de procedură penală asistența juridică a acesteia nu este obligatorie. Punctul de vedere al completului de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție: Expunerea pe scurt a chestiunii de drept Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, contestația la executare se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare. Alin. 2 al aceluiași articol prevede, printre altele, că, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, contestația se face la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În situația în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție. Calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile art. 425^1 din Codul de procedură penală fiind aplicabile când legea nu prevede altfel. Contestația se depune la judecătorul de drepturi și libertăți, la judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, la instanța care a pronunțat hotărârea care se atacă și se motivează până la termenul stabilit pentru soluționare, dispozițiile art. 415 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător. Potrivit alin. 5 al articolului anterior menționat, contestația se soluționează de către judecătorul de drepturi și libertăți, de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța superioară celei sesizate sau, după caz, de către instanța superioară celei sesizate, respectiv de completul competent al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședință publică, cu participarea procurorului. În opinia instanței, contrar poziției celorlalți judecători chemați în cauză pentru întregirea completului (poziție consemnată în Încheierea de ședință din data de 2 aprilie 2018), calea de atac exercitată de contestatoarea S. G. se soluționează în complet de trei judecători. Astfel, s-a reținut că scopul și limitele contestației la titlu se rezumă la lămurirea sau explicitarea necesară în legătură cu ceea ce s-a judecat și se reflectă în dispozitivul titlului executoriu. Or, în ceea ce privește competența de soluționare a unei astfel de cereri, legea prevede în mod clar că este competentă să soluționeze acest tip special de contestație instanța care a pronunțat hotărârea atacată. În situația în care contestația la titlu are ca obiect decizia tribunalului pronunțată în apel de către un complet format din doi judecători, contestația se judecă în aceeași compunere a instanței, iar nu de către un singur judecător. Potrivit dispozițiilor art. 54 alin. (1^2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contestațiile împotriva hotărârilor pronunțate în cursul judecății în materie penală în primă instanță de judecătorii și tribunale se soluționează în complet format dintr-un judecător. În opinia instanței, însă, nu pot fi reținute ca fiind aplicabile dispozițiile mai sus menționate, în speță nefiind vorba despre soluționarea unei cauze în primă instanță. Din analiza de ansamblu a prevederilor care reglementează instituția contestației la titlu reiese că legiuitorul a înțeles să atribuie competența de soluționare a acesteia instanței care a pronunțat hotărârea atacată. În caz contrar, nu ar fi utilizat sintagma generică „contestația se face (...) la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută“. De asemenea, s-a apreciat că în sensul celor de mai sus sunt și dispozițiile art. 111 alin. (6) teza a II-a din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările ulterioare, care prevăd că, în cazul contestației la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală, soluționarea acesteia intră în competența completului care a soluționat cauza, în timp ce în celelalte situații cauza se repartizează aleatoriu, în sistem informatic, între completurile care judecă în materie. În concluzie, s-a precizat că soluționarea contestației formulate împotriva unei hotărâri pronunțate de către instanța de apel într-o cauză având ca obiect contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din Codul de procedură penală și care vizează o hotărâre care a fost pronunțată potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală anterior ar trebui să se realizeze de un complet format din trei judecători. În plus, s-a subliniat că această compunere a completului se justifică și prin rațiuni de simetrie juridică, având în vedere că după o analiză a cererii prin prisma limitelor legale referitoare la modalitatea în care hotărârea poate fi interpretată/lămurită, instanța învestită cu soluționarea contestației va pronunța o hotărâre ce va face corp comun cu hotărârea a cărei lămurire se solicită. ...