Decizia ÎCCJ nr. 15/2018 (HP)Punctul IX

IX. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informare juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție Cu privire la chestiunea de drept care formează obiectul sesizării prealabile în Dosarul nr. 1.748/1/2018, în acord cu punctul de vedere exprimat în Dosarul nr. 436/1/2018, în interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) și (5) din Codul penal, în cazul persoanelor liberate condiționat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pedeapsa anterioară este considerată ca executată la expirarea intervalului care constituie termen de supraveghere, prevăzut în hotărârea definitivă de liberare condiționată. Recalcularea „perioadei executate efectiv“, conform art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, nu modifică data la care pedeapsa anterioară este considerată ca executată și nici modalitatea recidivei (postcondamnatorie sau postexecutorie). Existența recidivei postcondamnatorii sau a recidivei postexecutorii poate fi stabilită numai prin raportare la hotărârea definitivă prin care s-a dispus liberarea condiționată, întrucât recalcularea realizată în cadrul procesului penal ulterior având ca obiect noua infracțiune nu poate pune în discuție autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive prin care s-a dispus liberarea condiționată. Recalcularea realizată ulterior liberării condiționate dispuse printr-o hotărâre definitivă și ulterior săvârșirii noii infracțiuni nu poate transforma retroactiv recidiva postcondamnatorie în recidivă postexecutorie. În raport cu hotărârea definitivă prin care s-a dispus liberarea condiționată, persoana condamnată a săvârșit noua infracțiune în stare de recidivă postcondamnatorie, iar recalcularea realizată în cadrul procesului penal ulterior având ca obiect noua infracțiune nu poate modifica retroactiv modalitatea recidivei. Pe baza dispozițiilor art. 100 alin. (6) și art. 106 teza I din Codul penal se desprinde concluzia că, în ipoteza în care persoana liberată condiționat a săvârșit o nouă infracțiune în intervalul care constituie termen de supraveghere (descoperită în interiorul acestui interval), stabilit cu autoritate de lucru judecat în hotărârea definitivă de liberare condiționată, pedeapsa nu este considerată ca executată și, în consecință, sunt incidente dispozițiile art. 43 alin. (1) din Codul penal referitoare la recidiva postcondamnatorie, iar nu dispozițiile art. 43 alin. (5) din Codul penal referitoare la recidiva postexecutorie. Recalcularea realizată pe baza dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul procesului penal ulterior având ca obiect noua infracțiune (săvârșită și descoperită în interiorul intervalului stabilit prin hotărârea definitivă de liberare condiționată) nu poate pune în discuție autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive prin care s-a dispus liberarea condiționată din punctul de vedere al termenului de supraveghere stabilit în dispozitivul acesteia și, în consecință, nu poate transforma retroactiv recidiva postcondamnatorie în recidivă postexecutorie. În consecință, în ipoteza în care noua infracțiune este săvârșită (și descoperită) în interiorul intervalului stabilit în hotărârea definitivă de liberare condiționată, sunt incidente dispozițiile art. 43 alin. (1) din Codul penal referitoare la recidiva postcondamnatorie, indiferent dacă, prin recalculare, data săvârșirii infracțiunii ar fi plasată, retroactiv, în afara acestui interval. În această ipoteză, prin recalculare, se reduce restul de pedeapsă rămas neexecutat. În cazul persoanelor liberate condiționat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, recalcularea „perioadei executate efectiv“, conform art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, se întemeiază pe ideea de a asigura compensarea pentru cazarea în condiții necorespunzătoare a acestor persoane, pentru rațiuni de echitate, în ipoteza în care se ridică problema revocării liberării condiționate. Întemeindu-se pe ideea de a asigura compensarea pentru cazarea în condiții necorespunzătoare, recalcularea nu poate modifica instituția recidivei reglementată în Codul penal, și nici regulile generale pe baza cărora se stabilește existența recidivei postcondamnatorii sau a recidivei postexecutorii. Determinarea intervalului care constituie termen de supraveghere, în cuprinsul dispozitivului hotărârii prin care se dispune liberarea condiționată, pe de o parte, permite stabilirea exactă a momentului la care pedeapsa anterioară este considerată ca executată și, pe de altă parte, asigură caracterul previzibil al tratamentului sancționator la care se expune persoana condamnată, dacă săvârșește o nouă infracțiune în intervalul menționat. În cazul hotărârilor de liberare condiționată pronunțate în temeiul dispozițiilor Codului penal anterior, care nu presupun stabilirea unui termen de supraveghere, pedeapsa anterioară este considerată ca executată prin raportare la durata acesteia stabilită prin hotărârea definitivă de condamnare, iar recalcularea „perioadei executate efectiv“, conform art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, nu modifică data la care pedeapsa anterioară este considerată ca executată sau modalitatea recidivei. Nici în acest caz recalcularea realizată pe baza dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul procesului penal ulterior având ca obiect noua infracțiune nu poate pune în discuție autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive de condamnare și nu poate transforma retroactiv recidiva postcondamnatorie în recidivă postexecutorie. În raport cu considerentele expuse, s-a opinat în sensul că în interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) și (5) din Codul penal, în cazul persoanelor liberate condiționat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pedeapsa anterioară este considerată ca executată la expirarea intervalului care constituie termen de supraveghere, prevăzut în hotărârea definitivă de liberare condiționată. Recalcularea „perioadei executate efectiv“, conform art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, nu modifică data la care pedeapsa anterioară este considerată ca executată și nici modalitatea recidivei (postcondamnatorie sau postexecutorie). ...