Decizia ÎCCJ nr. 15/2018 (HP)Punctul X

X. Punctul de vedere exprimat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție În ce privește admisibilitatea sesizării, s-a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 465 din Codul de procedură penală, întrucât aceasta aparține unei curți de apel învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, iar de lămurirea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării (dacă aplicarea în cauză a dispozițiilor privind recursul compensatoriu are influență asupra primului termen al stării de recidivă și asupra felului recidivei) depinde soluționarea pe fond a cauzei. Totodată, s-a precizat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii privind această chestiune de drept. În ce privește chestiunea de drept suspusă dezlegării, s-a arătat că dispozițiile art. 55^1 alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și persoanelor liberate condiționat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în ipoteza în care sunt incidente dispozițiile art. 104 alin. (2) din Codul penal privitoare la revocarea liberării condiționate și ale art. 43 alin. (1) din același cod privitoare la starea de recidivă. Într-o asemenea ipoteză, recalcularea părții efectiv executate din durata pedepsei aplicate anterior poate conduce fie la reducerea restului rămas neexecutat, fie la înlăturarea acestuia. În această din urmă situație, se ridică problema stabilirii felului recidivei. Existența recidivei postcondamnatorii sau postexecutorii poate fi stabilită numai prin raportare la hotărârea definitivă prin care s-a dispus liberarea condiționată. Recalcularea realizată ulterior liberării condiționate și ulterior săvârșirii unei noi infracțiuni nu poate transforma retroactiv recidiva postcondamnatorie în recidivă postexecutorie, căci astfel s-ar pune în discuție însăși autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive prin care s-a dispus liberarea condiționată. De asemenea, pe această cale s-ar ajunge și la o inegalitate de tratament în raport cu persoanele care, ca efect al recalculării, beneficiază de reducerea restului neexecutat. În concluzie, s-a apreciat că pedeapsa anterioară este considerată ca executată la expirarea intervalului care constituie termen de supraveghere, prevăzut în hotărârea definitivă de liberare condiționată. Recalcularea „perioadei executate efectiv“, conform art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, nu modifică data la care pedeapsa anterioară este considerată executată, și nici modalitatea recidivei. Cu acest rest de pedeapsă rămas neexecutat se va opera în urma revocării liberării condiționate, în vederea aplicării tratamentului sancționator. ...