Decizia CCR nr. 22/2025Punctul 3

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.03.2025 · dosar 1.034F/2025
Punctul 3
3. În esență, consider că Hotărârea Curții Constituționale nr. 22 din 17 martie 2025 reflectă implicit aceleași considerente (motivare) care au stat la baza adoptării Hotărârii nr. 2/2024 prin care Curtea a respins candidatura aceleiași persoane la alegerile pentru Președintele României în anul 2024. Argumentele pe care le-am dezvoltat și care au susținut Opinia separată la Hotărârea nr. 2/2024 sunt valabile și pentru prezenta opinie separată și privesc unitar întregul mecanism de evaluare subiectivă a unei candidaturi introdus prin Hotărârea nr. 2/2024, respectiv condițiile, competența și conținutul evaluării. Astfel, consider că instanța de contencios constituțional, pe calea unei interpretări proprii a competenței generale prevăzute la art. 146 lit. f) din Constituție, a stabilit două noi condiții de eligibilitate de rang constituțional pentru persoanele care candidează la alegerile pentru Președintele României, constând în respectarea Constituției și apărarea democrației. Aceste condiții nu sunt prevăzute expres nici în Legea fundamentală, nici în Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României. Totodată, Curtea Constituțională și-a stabilit prin aceeași hotărâre și competența de a verifica dacă, în exercitarea dreptului politic de a fi ales în funcția de Președinte al României, un candidat îndeplinește noile condiții de eligibilitate de natură constituțională referitoare la respectarea Constituției și a democrației, respectiv de a evalua conduita și declarațiile publice ale persoanei candidat, precum și efectele acestora în plan constituțional (paragraful 58). Această structură unitară argumentativă a opiniilor separate nu vine în contradicție cu cea folosită de instanța de contencios constituțional la adoptarea Hotărârii nr. 7 din 11 martie 2025, întrucât, în cazul respectiv, Curtea nu a realizat o evaluare proprie, implicită sau explicită a unor declarații, opinii sau conduite ale candidatului care țin de libertatea sa de exprimare. Ca urmare a individualizării realizate de Biroul Electoral Central, Curtea a constatat aceleași încălcări efective ale legilor electorale în privința finanțării nelegale și netransparente a campaniei electorale derulate de către candidatul în cauză, încălcări care au viciat și procesul electoral prezidențial din anul 2024 și au condus la anularea acestuia prin Hotărârea nr. 32/2024. ...
Sursa oficială ↗