Decizia CCR nr. 6/2025Punctul 4

CCR · decizie de neconstituționalitate · 11.03.2025 · dosar 904F/2025
Punctul 4
4. Totodată, se invocă inaptitudinea candidatului Dan Nicușor-Daniel de a exercita funcția de mediere între autoritățile statului, precum și neloialitatea sa constituțională față de alte autorități ale statului, cu nesocotirea art. 1 alin. (3) și art. 80 alin. (2) din Constituție. În acest sens, menționând jurisprudența Curții Constituționale cu privire la principiul cooperării și colaborării loiale între autoritățile statului, se arată că, prin discursul său promovat în spațiul public, domnul Dan Nicușor-Daniel a defăimat în mai multe rânduri instituții precum Inspectoratul de Stat în Construcții sau Prefectura Capitalei, devoalând un comportament interinstituțional neloial și conflictual, redând ca exemple declarații ale acestuia din cadrul unor intervenții televizate. Distinct de cele de mai sus, se susține că domnul Dan Nicușor-Daniel a arătat incapacitatea sa de a fi un mediator în activitățile ce implică autoritatea statală, inclusiv prin activitățile sale relativ recente, în acest sens menționând așa-numitul scandal declanșat de acesta cu ocazia lucrărilor de reabilitare a Planșeului Unirii, demarate de primarul sectorului 4 al Capitalei. Drept urmare, în opinia domnului Cristian Adrian Secu, toate aceste discursuri, acțiuni și derapaje ale candidatului converg către o singură concluzie, și anume că acesta nu își poate îndeplini rolul de mediator între autoritățile statului. Or, o conduită contrară acestui rol nu poate fi acceptată, dat fiind faptul că Președintele României interacționează cu autorități publice de rangul cel mai înalt - Guvernul României și Parlamentul României -, existând riscul apariției unor conflicte juridice de natură constituțională. Plecând de la exemplul Planșeului Unirii, este perfect posibil ca domnul Dan Nicușor-Daniel să refuze promulgarea unei legi pe motiv că aceasta este neconstituțională, fără a urma procedura reexaminării sau fără a apela la jurisdicția instanței de contencios constituțional. ...
Sursa oficială ↗