Decizia CCR nr. 106/2025Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.02.2025 · dosar 4.425/216/2019
Punctul 20
20. Prin decizia mai sus indicată, Curtea a stabilit că termenul de „cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță“, prevăzut de dispozițiile art. 343 din Codul de procedură penală ca durată a procedurii în camera preliminară, este un termen de recomandare (paragraful 24). Curtea a avut în vedere faptul că, în general, termenele fixate prin lege în sarcina instanțelor judecătorești în vederea efectuării anumitor acte sau proceduri sunt termene de recomandare. De altfel, calificarea duratei procedurii în camera preliminară ca fiind un termen de decădere ar lipsi complet de finalitate această fază a procesului penal în cazul nerespectării termenului în discuție, cu atât mai mult cu cât există și posibilitatea formulării unei contestații, care, la rândul ei, conduce la dilatarea acestei faze a procesului penal, fără ca judecătorul de cameră preliminară să dispună de pârghii prin care să poată impune finalizarea ei într-un anumit termen. Prin urmare, Curtea nu a putut reține critica autorului excepției în sensul că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 343 din Codul de procedură penală este un termen imperativ, peremptoriu, înăuntrul căruia judecătorul de cameră preliminară trebuie să îndeplinească toate activitățile date în competența sa prin lege, sub sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului procesual și a nulității actului făcut peste termen, potrivit art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală (în același sens, a se vedea și Decizia nr. 636 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 7 decembrie 2015). ...
Sursa oficială ↗