Decizia ÎCCJ nr. 6/2018 (HP)Punctul XIV

XIV. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea formulată de către Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reține următoarele: Pentru a realiza unificarea practicii judiciare, legiuitorul a instituit în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție soluționarea sesizărilor din partea instanțelor de judecată, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Reglementând condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanțe, învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, care constată, în cursul judecății, existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei și asupra căreia instanța supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. Astfel, se constată că pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, respectiv existența unei cauze aflate în cursul judecății în ultimul grad de jurisdicție pe rolul uneia dintre instanțele prevăzute expres de textul de lege anterior menționat, existența unei chestiuni de drept care să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii și soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. În speță, se constată că este îndeplinită condiția privind existența unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanță, Curtea de Apel Pitești fiind învestită în Dosarul nr. 3.320/109/2016 cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații M. I. C., R. F. și de partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale/Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva Sentinței penale nr. 235 din data de 15.05.2017 pronunțate de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 3.320/109/2016. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală constată însă că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate, referitoare la existența unei chestiuni de drept care să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, prin sesizarea formulată Curtea de Apel Pitești solicită lămurirea naturii infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Prin Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2016 pronunțată în Dosarul nr. 2/2016 - publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 2 iunie 2016, Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că fapta de a folosi, în cadrul autorității contractante, printr-o acțiune a autorului, documente ori declarații inexacte, ce a avut ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și de fonduri din bugetul național întrunește elementele constitutive ale infracțiunii unice prevăzute de art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, indiferent dacă legea penală mai favorabilă este legea veche sau legea nouă. În considerentele deciziei anterior menționate, la pct. 31 se statuează că „din modul de incriminare a faptei de obținere pe nedrept de fonduri europene rezultă că această faptă penală reprezintă o formă atipică a infracțiunii de înșelăciune“. De asemenea, la pct. 39 se apreciază că „din perspectiva conținutului său constitutiv, infracțiunea prevăzută de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 implică, în esență, o inducere în eroare a autorităților contractante, prin folosirea unor înscrisuri inexacte sau false, reprezentând, prin urmare, o formă specială de fraudă regăsită în domeniul accesării fondurilor comunitare, ce nu ar putea fi reținută simultan cu incriminarea generală prevăzută de art. 215 din Codul penal din 1969“. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală constată că prin decizia menționată mai sus Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit natura juridică a infracțiunii prevăzute de art. 18^1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. În consecință, întrucât s-a dat o dezlegare de drept cu privire la natura infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 18^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate anterior analizată. Această constatare face inutilă analiza celeilalte condiții de admisibilitate, respectiv legătura dintre chestiunea de drept invocată și soluționarea pe fond a cauzei. ...