Decizia CCR nr. 84/2025Punctul 7

7. Judecătoria Buftea - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că excepția de neconstituționalitate vizează preponderent interpretarea legii penale, iar aceasta este operațiunea ce trebuie efectuată de către instanța de judecată. De asemenea, reține că analogia în defavoarea inculpatului nu este permisă în dreptul penal, iar o interpretare extensivă a normelor penale în acest fel este, de asemenea, prohibită. Astfel, principiul legalității prevăzut de art. 1 alin. (1) din Codul penal stabilește că legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni. Reține că, în cauză, prin art. 287 alin. (1) lit. g) din Codul penal legiuitorul a stabilit clar condițiile pe care fapta constând în nerespectarea hotărârilor judecătorești trebuie să le îndeplinească pentru a constitui infracțiune, dat fiind și principiul incriminării penale ca ultim resort în protejarea unei valori sociale. Rolul sistemului sancționator de drept penal ca măsură ultima ratio înseamnă că acesta trebuie aplicat în cazul în care măsurile reglementate prin intermediul altor ramuri de drept se dovedesc insuficiente. Faptul că s-a ales incriminarea penală doar pentru situația în care o persoană este împiedicată să folosească, în tot sau în parte, un imobil deținut în baza unei hotărâri judecătorești de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea constituie o chestiune de politică penală, care nu poate fi cenzurată pe calea controlului de constituționalitate. Astfel, reține că numai legiuitorul este în drept să reglementeze măsura aplicării unei sancțiuni penale, având în vedere gravitatea opoziției la executare a debitorului, precum și valorile sociale ocrotite, reglementarea unor sancțiuni specifice conducând la respectarea normelor juridice. Totodată, subliniază că instanțele judecătorești competente sunt cele în drept să încadreze juridic fapta săvârșită, având în vedere prevederea generică a normei de incriminare, în funcție de specificul situației. Apreciază, totodată, că textul criticat nu este contrar nici art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituție, câtă vreme legiuitorul a prevăzut modalități alternative prin care a înțeles să protejeze dreptul de proprietate privată, în situații similare celei din cauză, prin dispoziții procesual civile, respectiv dispozițiile art. 903 - 909 din Codul de procedură civilă. ...