Decizia ÎCCJ nr. 5/2018 (HP)Punctul XI

XI. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informare juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție Cu privire la prima chestiune de drept s-a apreciat că, în interpretarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal și ale art. 75 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, existența infracțiunii de părăsire a locului accidentului nu este condiționată de gravitatea consecințelor accidentului asupra unei persoane, evaluată prin zile de îngrijiri medicale. Din punct de vedere probator, stabilirea „rănirii uneia sau a mai multor persoane“, la care se referă dispozițiile art. 75 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu este condiționată de existența unui certificat medico-legal. Dispozițiile art. 338 alin. (1) din Codul penal nu condiționează existența infracțiunii de părăsire a locului accidentului, nici explicit și nici în mod implicit, de gravitatea consecințelor accidentului asupra unei persoane, evaluată prin zile de îngrijiri medicale. S-a considerat că interpretarea corelată a dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal și a dispozițiilor art. 338 alin. (3) lit. a) din Codul penal conduce la concluzia că părăsirea locului accidentului nu constituie infracțiune doar în ipoteza în care consecințele accidentului constau exclusiv în pagube materiale. Per a contrario, în ipoteza în care accidentul produce consecințe vătămătoare asupra unei persoane, indiferent de gravitatea acestora, iar nu exclusiv pagube materiale, fapta constituie infracțiune. Opțiunea legiuitorului de a nu condiționa existența infracțiunii de gravitatea consecințelor accidentului asupra unei persoane, evaluată prin zile de îngrijiri medicale, deși este discutabilă, nu poate fi cenzurată prin introducerea acestei condiții în norma de incriminare, pe cale de interpretare. Desigur, în raport cu gravitatea consecințelor, procurorul poate dispune renunțarea la urmărire penală, în condițiile art. 318 din Codul de procedură penală. Cu privire la a doua problemă de drept s-a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, din perspectiva inexistenței unei veritabile chestiuni de drept. Termenul „rănire“, utilizat în cuprinsul art. 75 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu are o accepțiune juridică specifică în contextul dispozițiilor menționate anterior și al dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal, determinabilă pe baza interpretării normelor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și din Codul penal. S-a apreciat că semnificația termenului „rănire“ poate fi dedusă de judecătorul cauzei din considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 154 din 24 martie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016), nr. 140 din 14 martie 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 13 iulie 2017) și nr. 340 din 11 mai 2017 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 29 august 2017). Orientativ, pentru concretizarea termenului „rănire“ s-a menționat că pot fi avute în vedere și dispozițiile art. 7 alin. (2) și (3) din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 18/2016 privind evidența statistică a accidentelor de circulație rutieră (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 5 februarie 2016). Totodată, semnificația termenului „rănire“ poate fi dedusă de judecătorul cauzei din jurisprudență. ...