Decizia ÎCCJ nr. 3/2018 (HP)Punctul III

III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție Instanța de trimitere a constatat că, din economia dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, - din rațiuni ce țin de asigurarea descoperirii infracțiunilor grave - rezultă că legiuitorul a înțeles să confere persoanei care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 din lege, și care a comis o infracțiune gravă, în ipoteza în care denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave, beneficiul unei cauze de reducere la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. În acest sens, sintagma „denunță și facilitează tragerea la răspundere penală“ presupune formularea, de către persoana care a săvârșit o infracțiune gravă, a unui denunț prin care dezvăluie săvârșirea unei infracțiuni grave de către o altă persoană, ușurând și făcând posibilă tragerea la răspundere penală a acesteia din urmă de către organul judiciar competent, pentru acea infracțiune care, în lipsa denunțului, ar fi rămas nedescoperită. S-a apreciat că, în situația în care inculpatul a formulat un denunț și a beneficiat, într-o altă cauză penală, de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, în cazul de față în Dosarul penal nr. 9.343/212/2014, el nu mai poate beneficia de această cauză de reducere a pedepsei în alte dosare penale, fără limitare în timp. S-a concluzionat că problema de drept în discuție este dacă dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, pot fi aplicate de mai multe ori, pentru fapte penale judecate în dosare separate, fără a fi limitată aplicarea acestora. ...