Decizia ÎCCJ nr. 8/2018 (HP)Punctul II

II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept menționate 2. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Secției a II-a de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București la data de 30 decembrie 2015, reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de 76.122,47 lei reprezentând diferența de plată în urma regularizării cotei de 0,1%, prevăzută de art. 30 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 50/1991), și 702.936,79 reprezentând diferența de plată în urma regularizării cotei de 0,7%, prevăzută de art. 40 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, forma în vigoare în anul 2010 (Legea nr. 10/1995), precum și a penalităților de întârziere aferente acestor debite, în sumă de 779.059,26 lei. ... 3. Prin Încheierea din data de 31 mai 2016, Tribunalul București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale și a trimis cererea spre soluționare secțiilor civile, cauza fiind reînregistrată sub numărul de Dosar 47.842/3/2015** pe rolul Secției a III-a civile. ... 4. Prin Sentința civilă nr. 1.209 din 11 octombrie 2016, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâtă prin întâmpinare și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții, ca fiind prescris dreptul la acțiune. ... 5. În motivare s-a reținut că, la data de 16 noiembrie 2007, Primăria Sectorului 5 București a emis în beneficiul pârâtei autorizația de construire cu privire la obiectivul de investiții de locuințe format din 2 corpuri de clădiri S+P+6E situate în București. Valoarea declarată a construcțiilor la emiterea autorizației de construire a fost de 48.221.784 lei. La finalizarea acestora au fost emise procesele-verbale xxxx din 16.03.2010 pentru valoarea finală de 47.455.389 lei și xxxxx din 15.12.2010 pentru valoarea finală de 76.889.090 lei. ... 6. Prima instanță a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 50/1991 și art. 40 din Legea nr. 10/1995, în forma în vigoare la data întocmirii proceselor-verbale de recepție la terminarea lucrărilor. ... 7. Cu privire la termenul în care contravaloarea finală a cotelor trebuia achitată de către pârâtă s-a constatat că acesta a fost 15 zile de la datele de 16 martie 2010 și, respectiv, 15 decembrie 2010, date la care au fost încheiate procesele-verbale la finalizarea lucrărilor. Deci termenele de prescripție au început să curgă de la datele de scadență anterior amintite. ... 8. Luând în considerare că cererea a fost înregistrată la data de 30 decembrie 2015, s-a constatat că se confruntă două opinii ale părților litigante, referitoare la termenul de prescripție, respectiv opinia reclamantului, potrivit căreia termenul de prescripție este cel de 5 ani prevăzut de art. 91 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 92/2003), aplicabil creanțelor fiscale și opinia pârâtei, potrivit căreia termenul de prescripție este cel de drept comun în materia drepturilor de creanță, de 3 ani. ... 9. S-a observat că art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 63/2001 privind înființarea Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C., aprobată cu modificări prin Legea nr. 707/2001, forma în vigoare la data recepționării lucrărilor (Ordonanța Guvernului nr. 63/2001), prevede că instituția se organizează în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, fără a fi cuprinsă nicio dispoziție cu privire la modalitatea de finanțare. ... 10. Rezultă că, la data încheierii proceselor-verbale de recepție a lucrărilor, finanțarea reclamantului era asigurată din fondurile bugetului de stat, veniturile sale având, de asemenea, ca destinație bugetul general consolidat, de vreme ce nu există o dispoziție derogatorie privind finanțarea din venituri proprii. ... 11. Însă, din analiza coroborată a dispozițiilor art. 21 și art. 91 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 rezultă că termenul de prescripție de 5 ani se aplică obligațiilor fiscale stabilite de către organul fiscal. ... 12. Or, reclamantul nu are calitatea de organ fiscal, neavând ca atribuție urmărirea încasării sumelor datorate de către contribuabili și neemițând acte administrativ-fiscale. ... 13. Art. 21 alin. (3) și art. 23 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală leagă dispozițiile privind prescripția de 5 ani de activitatea organelor fiscale de stabilire a sumelor datorate bugetului de stat, destinatarii acestor norme fiind unitățile administrativ-teritoriale care acționează prin direcțiile fiscale de administrare a impozitelor și taxelor locale și Agenția Națională de Administrare Fiscală care se ramifică în teritoriu prin direcțiile generale regionale ale finanțelor publice. ... 14. S-a mai subliniat că din coroborarea textelor legale menționate rezultă că termenul de 5 ani se aplică în cazul creanțelor fiscale datorate de către contribuabili nemijlocit bugetului de stat. Această concluzie se întemeiază pe referința exclusivă la colectarea creanțelor datorate bugetului de stat stabilite de organele fiscale. Acestea din urmă au ca unică activitate stabilirea, încasarea și urmărirea valorificării impozitelor și taxelor pe care particularii le datorează statului sau unităților administrativ-teritoriale, fără ca aria de atribuții a organelor fiscale să interfereze cu veniturile obținute de alte autorități cu personalitate juridică proprie, cum este cazul Inspectoratului de Stat în Construcții. ... 15. În prezenta cauză, potrivit art. 30 din Legea nr. 50/1991 și art. 40 din Legea nr. 10/1995, creditorul cotelor de 0,1% și 0,70% este reclamantul, iar nu bugetul de stat sau bugetul unităților administrativ-teritoriale, împrejurarea că această sumă este destinată a reveni bugetului de stat ținând de raporturile administrative ale Inspectoratului de Stat în Construcții cu instituțiile în subordinea cărora funcționează. ... 16. Modalitatea de organizare a unei instituții publice nu este de natură să atragă concluzia incidenței termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 91 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, sumele reprezentând cotele menționate putând fi urmărite în termenul general de prescripție al drepturilor de creanță, de 3 ani. ... 17. În concluzie, limitele art. 91 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 sunt date de calitatea de creditor a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, adică suma datorată de către contribuabil să fie plătită de către acesta direct în bugetul de stat sau în bugetul local, și de prezența organului fiscal care urmărește valorificarea creanței. ... 18. Prin urmare, avându-se în vedere lipsa raporturilor nemijlocite ale pârâtei cu bugetul de stat sau bugetul unităților administrativ-teritoriale, observându-se că în privința veniturilor din prezenta cauză calitatea de creditor revine reclamantului care acționează în nume propriu, iar nu ca reprezentant al statului și ținându-se seama de faptul că dreptul de creanță nu a fost stabilit prin decizie a organului fiscal, prima instanță a reținut că nu este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani, care curge de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut dreptul de creanță. ... 19. Or, raportat la incidența termenului de prescripție de drept comun de 3 ani calculat de la scadențele obligațiilor de plată rezultă că acesta s-a împlinit anterior introducerii cererii de chemare în judecată, motiv pentru care cererea a fost respinsă în considerarea intervenirii prescripției dreptului la acțiune. ... 20. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții, în motivarea căruia a susținut că nu are posibilitatea legală de a emite decizii de impunere, tocmai acesta fiind motivul pentru care s-a adresat instanțelor de judecată pentru constituirea titlului de creanță. ... 21. Creanțele pretinse prin cererea introductivă, însă, se încadrează în prevederile art. 21 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, conform cărora sumele de bani datorate și care constituie venituri ale bugetului general consolidat sunt creanțe fiscale. ... 22. A crea un regim diferit de prescripție, respectiv de protecție pentru sumele de bani colectate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală prin direcțiile generale regionale din subordinea sa, în comparație cu sumele de bani colectate de către alte instituții, care se varsă tot la bugetul statului, este ilogic și nu aceasta a fost voința legiuitorului. ... 23. Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a arătat că pretinsa creanță nu este fiscală și nu i se aplică termenul de prescripție de 5 ani, deoarece nu a fost stabilită în conformitate cu prevederile art. 85 și următoarele din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, adică prin declarație fiscală sau prin decizie de impunere. Arată că procedura reglementată de Codul de procedură fiscală este specială și obligatorie pentru nașterea și executarea unei creanțe fiscale. ... ...