Decizia CCR nr. 46/2025Punctul 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 18.02.2025 · dosar 380/46/2019
Punctul 16
16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 21 alin. (6) și ale art. 75 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic și ale pct. 3 din anexa nr. 1 la aceasta, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 12 august 2015. Textele de lege criticate au următorul conținut: – Art. 21 alin. (6) : „(6) Amenajamentele silvice pentru fondul forestier proprietate publică a statului se elaborează de institute de specialitate atestate și se suportă de administratorul fondului forestier proprietate publică a statului.“; ... – Art. 75 alin. (2) : „(2) Activitatea de dezvoltare tehnologică pentru fondul forestier proprietate publică a statului se realizează prin Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, care se reorganizează în Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea». Regia Națională a Pădurilor - Romsilva acordă direct realizarea de servicii pentru activitatea de dezvoltare tehnologică Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice.“; ... – Pct. 3 din anexa nr. 1 - Definiții: „3. Amenajarea pădurilor - ansamblul de preocupări și măsuri menite să asigure aducerea și păstrarea pădurilor în stare corespunzătoare din punctul de vedere al funcțiilor ecologice, economice și sociale pe care acestea le îndeplinesc și este activitate de dezvoltare tehnologică.“ ... ...
Sursa oficială ↗