Decizia CCR nr. 31/2025Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției, arătând că dispozițiile criticate reprezintă o transpunere în dreptul intern a Directivei 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune, care are o redactare similară. Precizează că legiuitorul european a considerat că existența unor indicii plauzibile referitoare la încheierea de acorduri care vizează denaturarea concurenței în cadrul procedurii de atribuire a contractului de concesiune este suficientă, fără să fie necesară existența unei hotărâri judecătorești definitive care să constate practica anticoncurențială. În cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, autoritatea contractantă a avut la bază decizia unui organ administrativ-jurisdicțional, respectiv Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, decizie care a fost verificată de o instanță de judecată - Curtea de Apel Brașov - printr-o decizie definitivă, la care s-a adăugat punctul de vedere al Consiliului Concurenței. De asemenea, autoarea excepției a avut posibilitatea să prezinte argumente și dovezi pentru a nu fi exclusă de la procedura de atribuire. În ceea ce privește critica referitoare la sintagma „interese de orice altă natură“ apreciază că nu are legătură cu soluționarea cauzei, de vreme ce în speță a fost reținută expressis verbis existența unor interese comune de natură personală, financiară sau economică. ...