Decizia ÎCCJ nr. 83/2017 (HP)Punctul IV

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 20.11.2017 · dosar 1.483/89/2016
Punctul IV
IV. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 16. Apelanta-pârâtă a susținut că sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Astfel, pricina în care se ridică chestiunea de drept este pendinte pe rolul Curții de Apel Iași, iar sesizarea privește o problemă de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 56 lit. h) din Codul muncii, în situația interdicției legale a exercitării funcției de gestionar, ca urmare a condamnării pentru una din infracțiunile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 22/1969. De asemenea, de lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei, având ca obiect contestație la decizia de concediere. Mai mult, această problemă de drept este nouă, în sensul că asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a mai statuat până acum și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Față de Sentința penală nr. xxx din 15 martie 2016, pronunțată de Judecătoria lași, în raport cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 22/1969 și cu art. 295 din Codul penal, reclamantul se încadrează în domeniul exercitării atribuțiilor legate de realizarea obiectului de activitate al unei regii autonome, al altui operator economic sau al altei persoane juridice care are capital integral sau majoritar de stat [art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal], motivat de faptul că acesta a îndeplinit funcția de șef de tren în cadrul unității pârâte. În cazul infracțiunii de delapidare, pedeapsa aplicabilă este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. Pentru această infracțiune pedeapsa complementară trebuie aplicată obligatoriu, în conformitate cu art. 67 alin. (2) din Codul penal. Drept urmare, având în vedere că pentru infracțiunea de delapidare se prevede aplicarea obligatorie a pedepsei complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, aceasta atrage, conform art. 66 alin. (2) din Codul penal, și interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. Dacă se analizează prevederile capitolului II - Condiții privind angajarea gestionarilor - din Legea nr. 22/1969, mai ales dispozițiile art. 4 lit. b) și c) , se poate observa că ar fi imposibilă reintegrarea reclamantului în funcția anterior deținută, deoarece este menționat expres faptul că nu poate fi gestionar cel condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție și de serviciu (delapidare) și de infracțiuni de fals (fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals). În consecință, este evident faptul că salariatul nu mai are dreptul de a exercita funcția de șef de tren, deoarece a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și delapidare. Așadar, în acest caz, încetarea de drept a contractului individual de muncă al reclamantului a intervenit ca urmare a interdicției legale a exercitării funcției de gestionar, acesta fiind condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunilor menționate. ... 17. Intimatul-reclamant nu și-a expus punctul de vedere cu privire la chestiunile puse în dezbatere. ... ...
Sursa oficială ↗