Decizia ÎCCJ nr. 83/2017 (HP)Punctul IX

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilității sesizării 39. În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: 1. existența unei cauze aflate în curs de judecată; ... 2. cauza să fie soluționată în ultimă instanță; ... 3. cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ... 4. ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; ... 5. chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 40. Analizând admisibilitatea sesizării, se constată că primele trei condiții sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de un complet al Curții de Apel Iași, învestit cu soluționarea în ultimă instanță a unui conflict de muncă, potrivit dispozițiilor art. 208 raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 62/2011), art. 96 pct. 2 și art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. ... 41. Astfel, Curtea de Apel Iași este legal învestită cu soluționarea unui apel într-o cauză în care se contestă o decizie emisă de angajator, prin care s-a constatat încetarea de drept a contractului individual de muncă al salariatului-contestator, hotărârea pronunțată de tribunal în primă instanță fiind supusă numai apelului. ... 42. Problema ridicată de instanța de trimitere prin intermediul întrebărilor adresate s-a ivit într-un litigiu având ca obiect contestarea unei decizii de concediere a unui salariat, angajat în cadrul unei sucursale regionale de transport de călători, care a fost condamnat la o pedeapsă de un an și două luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 3 ani, conform art. 91 și 92 din Codul penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale - prevăzută de art. 320 din Codul penal, uz de fals - prevăzută de art. 323 din Codul penal, și delapidare - prevăzută de art. 295 din Codul penal. S-a reținut, în fapt, că, în calitate de șef de tren, a eliberat legitimații de călătorie false și a produs un prejudiciu angajatorului în sumă totală de 804 lei, prin însușirea diferențelor de bani rezultate ca urmare a falsificării unui număr de 22 bilete de călătorie. ... 43. Prin hotărârea penală, prin care s-a dispus condamnarea, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani. ... 44. Contextul special care caracterizează cauza din litigiul pendinte este marcat de faptul că prin hotărârea de condamnare nu s-a dispus măsura de siguranță prevăzută de art. 108 lit. c) din Codul penal, constând în interzicerea ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii sau pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) din Codul penal, constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii. ... 45. Această particularitate a cauzei face ca situația în care se află salariatul concediat să nu se încadreze în ipoteza normei legale reținute de angajator pentru încetarea contractului de muncă, respectiv art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii (care instituie un caz de încetare de drept a contractului individual de muncă ca urmare a interzicerii exercitării unei profesii sau a unei funcții, ca măsură de siguranță ori pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus interdicția). ... 46. Prin intermediul primei întrebări instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă prin interpretarea și aplicarea art. 4 din Legea nr. 22/1969 s-ar putea reține existența unui caz special de încetare de drept a contractului individual de muncă al persoanei angajate ca gestionar sau având și atribuții de gestionar, care a fost condamnată definitiv pentru una din infracțiunile prevăzute de dispoziția legală indicată la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării sub supraveghere. ... 47. Întrebarea a doua are ca situație premisă existența unui răspuns afirmativ la prima întrebare, iar prin intermediul său instanța de trimitere urmărește să se stabilească dacă, în cazul analizat, contractul individual de muncă încetează ope legis, fără să mai fie nevoie de vreo formalitate în acest sens din partea angajatorului sau dacă se impune interpretarea și aplicarea extensivă a art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, pentru a reține încetarea contractului de muncă pe acest temei, situație care implică emiterea unei decizii a angajatorului în acest sens, conform art. 56 alin. (2) din Codul muncii. ... 48. Analiza îndeplinirii condiției de admisibilitate referitoare la caracterul esențial al chestiunii de drept pentru soluționarea cauzei presupune a se verifica cu prioritate dacă prevederile legale care fac obiectul întrebării prealabile pot fi subsumate noțiunii de chestiune de drept la care se referă art. 519 din Codul de procedură civilă. ... 49. Astfel, pentru a motiva îndeplinirea condiției privind caracterul esențial al chestiunii de drept pentru soluționarea cauzei, instanța de trimitere arată că se impune a se determina efectele juridice, dar și implicațiile interdicției legale exprese prevăzute de textul art. 4 din Legea nr. 22/1969 pentru cazul în care condamnarea penală definitivă a salariatului cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere intervine în timpul derulării unui contract de muncă, ce presupune exercitarea atribuțiilor de gestionar și nu este aplicabilă vreo altă ipoteză legală privitoare la încetarea de drept a contractului. ... 50. Instanța de trimitere nu motivează care este utilitatea răspunsului la întrebările formulate și cum se justifică, pentru soluționarea cauzei, preocuparea de a se stabili dacă este necesară sau nu emiterea unei decizii privind constatarea încetării de drept a contractului individual de muncă și temeiul legal incident, în condițiile în care, în cauza pendinte, angajatorul a emis decizia de concediere în temeiul art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii și această decizie a constituit obiectul contestației soluționate prin hotărârea supusă apelului în cauza principală. ... 51. Prin recurgerea la mecanismul reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă, instanța supremă este chemată să dea o rezolvare de principiu unei chestiuni de drept cu care a fost sesizată, în interpretarea unei norme care ar fi afectată de o asemenea ambiguitate încât nu ar permite instanței de trimitere ca prin intermediul unor metode de interpretare a normelor juridice recunoscute în dreptul intern să stabilească cu suficientă certitudine conținutul și sensul textelor legale ce fac obiectul întrebării prealabile. ... 52. Această cerință rezultă din dispozițiile art. 520 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, conform cărora încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este ținut, în primul rând, să stabilească dacă există o problemă de interpretare ce implică riscul unor dezlegări diferite ulterioare în practică. Finalitatea demersului o reprezintă împiedicarea apariției unei jurisprudențe neunitare în materie, instanța supremă nefiind învestită în cadrul acestei proceduri, cu aplicarea legii în scopul soluționării cauzei respective. ... 53. Prin sesizarea formulată, instanța de trimitere pare preocupată să identifice soluția care să constituie temeiul legal al încetării contractului de muncă (altul decât acela pe care l-a stabilit angajatorul în cauza din litigiul pendinte), pentru situația în care se află intimatul contestator, care nu mai îndeplinește condițiile legale pentru exercitarea funcției deținute, conform art. 4 din Legea nr. 22/1969, ca urmare a condamnării pentru o infracțiune în legătură cu activitatea desfășurată. ... 54. Trebuie subliniat că mecanismul reglementat de art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi deturnat de la scopul său firesc, acela al preîntâmpinării apariției unei practici neunitare și utilizat pentru tranșarea în concret a aspectelor litigioase cu care se confruntă instanța de trimitere sau pentru a acorda consultanță angajatorilor în vederea interpretării și aplicării corecte a legii, spre a se evita apariția unor situații litigioase, așa cum motivează instanța de trimitere. În acest sens s-a consemnat în încheierea de sesizare că pronunțarea unei hotărâri prealabile este necesară „nu numai în beneficiul asigurării unei practici unitare, dar, mai ales, în vederea asigurării unei interpretări și aplicări corecte a legii de către angajatori, tocmai pentru a se preîntâmpina situații litigioase“. ... 55. Argumentația instanței de trimitere în legătură cu justificarea necesității pronunțării unei hotărâri prealabile este formală și se îndepărtează de la scopul legii, pentru că asigurarea unei practici unitare pe calea mecanismului hotărârii prealabile presupune identificarea unei chestiuni de drept care ridică dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare sau contradictorii, ce necesită rezolvarea de principiu a acesteia, în scopul de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare (control a priori), iar nu în scopul de a preîntâmpina apariția unor situații litigioase. În cuprinsul încheierii de sesizare nu există nicio referire la caracterul dificil al chestiunilor de drept cu care se confruntă instanța de trimitere sau la posibilitatea de a interpreta diferit sau contradictoriu prevederile legale indicate în conținutul întrebărilor formulate. ... 56. Deși se afirmă existența unor soluții diferite în rezolvarea chestiunii de drept, nu sunt indicate hotărâri judecătorești pronunțate în cadrul instanței de trimitere sau de alte instanțe de același grad, prin care să se fi rezolvat diferit cauze de aceeași natură. ... 57. La nivelul niciuneia dintre curțile de apel din țară nu s-au identificat alte cauze similare și nu au fost exprimate nici eventuale opinii divergente, care ar face credibilă ipoteza unei viitoare jurisprudențe neunitare. În cauza din litigiul principal nu există o problemă de interpretare a dispozițiilor legale indicate în conținutul întrebărilor, care să implice riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practică. ... 58. Textul dispoziției legale cuprinse în art. 4 din Legea nr. 22/1969 este redactat într-o formă simplă, suficient de clară pentru ca, pe calea unei interpretări gramaticale, să se determine, dincolo de orice echivoc, înțelesul său. ... 59. Instanța de trimitere nu are nicio dificultate în a stabili că prin art. 4 din Legea nr. 22/1969 se instituie o interdicție legală pentru angajarea în funcția de gestionar a persoanelor condamnate pentru vreuna dintre infracțiunile expres prevăzute. ... 60. În plus, deși în conținutul întrebărilor formulate se solicită interpretarea art. 4 din Legea nr. 22/1969 prin raportare la cazul de încetare de drept a contractului individual de muncă prevăzut de art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, totuși nu se urmărește lămurirea conținutului conceptual al acestor prevederi legale. ... 61. După cum s-a statuat într-o decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul aceluiași mecanism de unificare a practicii judiciare (Decizia nr. 31 din 15 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 22.06.2017) nu se poate vorbi despre o chestiune de drept, în înțelesul art. 519 din Codul de procedură civilă, dacă, prin sesizarea formulată, nu se urmărește stabilirea înțelesului sau a conținutului normei, ci, pornindu-se de la un anumit rezultat al interpretării sistematice a dispozițiilor legale, se are în vedere doar aplicarea normei, cu scopul de a se identifica soluția ce trebuie adoptată în cauză. ... 62. În această modalitate procedează instanța de trimitere, pentru că prin a doua întrebare se propune o interpretare extensivă a art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, cu scopul de a se stabili dacă acest caz de încetare de drept a contractului individual de muncă devine incident în cauză. ... 63. Întrebările formulate nu vizează chestiuni de drept punctuale, astfel încât soluția dată în această procedură să aibă în vedere numai chestiunile respective, ci se urmărește rezolvarea problemei generate de incidența unui text de lege, respectiv art. 4 din Legea nr. 22/1969, în contextul particular al cauzei, imprimat de absența din hotărârea de condamnare a dispoziției de instituire a măsurii complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. g) din Codul penal, constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit salariatul pentru săvârșirea infracțiunii. ... 64. Aceste aspecte nu pot fi circumscrise noțiunii de chestiune de drept la care se referă art. 519 din Codul de procedură civilă. ... 65. În plus, a doua întrebare este lipsită de obiect pentru că textul art. 4 din Legea nr. 22/1969 nu reglementează o eventuală cauză de încetare a contractului individual de muncă generată de săvârșirea de către persoana angajată, pe parcursul derulării contractului de muncă, a vreuneia dintre infracțiunile indicate de text. ... 66. Prin art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 22/1969 se instituie, așa cum a reținut și instanța de trimitere, o interdicție legală pentru angajarea în funcția de gestionar a persoanelor condamnate sau împotriva cărora a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea unor infracțiuni expres circumstanțiate de lege, iar prin alin. (3) al aceluiași articol se reglementează un caz de suspendare a calității de gestionar, ca o consecință a punerii în mișcare a acțiunii penale pentru una dintre infracțiunile prevăzute la alin. (1) . ... 67. Totodată, instanța de trimitere propune o interpretare extensivă a art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, fără a observa că această regulă de interpretare nu este incidentă prin raportare la conținutul normativ al textului legal invocat. ... 68. Aceasta deoarece art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii reglementează un caz de încetare de drept a contractului individual de muncă, ce intervine ca urmare a interzicerii exercitării unei profesii sau a unei funcții, ca măsură de siguranță ori pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus interdicția. O atare reglementare trebuie privită ca fiind o excepție de la principiul instituit de art. 41 alin. (1) din Constituție („Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă.“), o restrângere a exercitării dreptului la muncă ce nu poate fi interpretată și aplicată decât restrictiv. ... 69. Interpretarea extensivă la care face referire instanța de trimitere nu este posibilă și pentru că, prin conținutul său normativ, art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii nu este mai larg decât formularea textuală, pentru a se ajunge la concluzia că, în înțelesul ei literal, norma nu acoperă unele situații pe care în intenția legiuitorului trebuie să le acopere. O interpretare extensivă este inadmisibilă pentru că norma legală cuprinde o enumerare limitativă a situațiilor la care se poate aplica. ... 70. Operațiunea de interpretare și aplicare a unor texte de lege la anumite circumstanțe, ce caracterizează fiecare litigiu, nu poate fi transferată completului constituit pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, ci revine instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei. ... 71. Prin urmare, rămâne atributul exclusiv al instanței de trimitere să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând, în acest scop, metodele de interpretare a normelor juridice recunoscute în dreptul intern. ... 72. În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reține că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi uzitat atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condițiile restrictive de admisibilitate, rolul unificator al instituției juridice a hotărârii prealabile numai în scopul preîntâmpinării apariției unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu și numai în privința unor chestiuni de drept dificile, de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, astfel încât sesizarea va fi privită ca inadmisibilă. ... ...